Joi, 9 mai: „ÎmprEUnă suntem mai puternici": 150 de elevi din liceele EPAS vor participa la un eveniment care se va concentra pe aducerea în prim plan a modalităților de conservare a mediului înconjurător, a viitorului agriculturii în contextul tranziției juste, echitabile și curate si asupra posibilelor schimbări climatice și impactul acestora asupra orașelor.

Vor avea loc mai multe prezentări ale standurilor liceelor cu tema "Cum văd tinerii orașul lor în anul 2050", dezbateri si ateliere de prezentare și promovare a inovației în agricultură, a securității alimentare și a reducerii risipei alimentare. Evenimentul va avea loc la Casa Filipescu-Cesianu si va fi organizat in parteneriat cu Centrul Europe Direct București.