skip to content

Cookie-uri pe site-ul UE

Folosim cookie-uri pentru a furniza o experienta optimă de navigare pe site-ul nostru. Continuaţi fără a schimba setările, şi veţi primi cookie-uri, sau schimbaţi setările cookie-urilor în orice moment.

Continuaţi
 
 
 

Zilele Filmului LUX 2016 la Bucureşti

22/11/2016

Biroul de Informare al Parlamentului European în România organizează în perioada 27-29 noiembrie 2016 Zilele Filmului LUX la București.

Duminică, 27 noiembrie, la finalul săptămânii în care Parlamentul European decide cine este câștigătorul Premiului LUX 2016, debutează Zilele Filmului LUX la Bucureşti, eveniment organizat de Biroul de Informare al Parlamentului European în România, în perioada 27-29 noiembrie 2016.

Zilele Filmului LUX 2016 la Bucureşti se vor desfășura la Cinema Elvire Popesco (Bd. Dacia, nr. 77), după următorul program:

Duminică, 27 noiembrie

17.30 Deschidere oficială şi proiecție film À Peine j’ouvre les yeux (Când am deschis ochii), regia Leyla Bouzid, producție Franța – Tunisia – Belgia - Emiratele Arabe Unite (102 min.)

Luni, 28 noiembrie

19.00 Proiecție film Ma vie de Courgette (Viața mea de Dovlecel), regia Claude Barras, producție Elveția-Franța (66 min.)

Marţi, 29 noiembrie

19.00 Proiecție film Toni Erdmann, regia Maren Ade, producție Germania – Austria – România (162 min.)

21.45 Dezbatere Premiul LUX al Parlamentului European: filme europene de anvergură globală – moderator Irina Margareta Nistor

Filmele sunt subtitrate în limba română. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile. Accesul în sală se va face pe baza rezervării prealabile.

Expoziţia de postere ale celor 9 filme câștigătoare ale Premiului LUX are loc în perioada 23.11-2.12 la Spaţiul Public European (Str. Vasile Lascăr, nr. 31, parter).

Cele trei filme finaliste

Toni Erdmann este o tragi-comedie care analizează modul în care cultura corporatistă poate distruge relaţiile de familie, vieţile şi fericirea oamenilor. Filmul adresează o întrebare profundă: cum putem să ne păstrăm umanitatea într-un climat economic dezumanizat?

À Peine J’ouvre les Yeux (Când am deschis ochii) îi poartă pe spectatori peste Marea Mediterană, prezentând o tânără generaţie prinsă între disperare şi dragostea pentru propria ţară.

Ma vie de Courgette (Viața mea de Dovlecel) este un film de animaţie (o premieră în acest sens printre finalistele LUX) care descrie realitatea dură dintr-un orfelinat cu un umor delicat şi stângaci.

***

Inițiat în anul 2007 de Parlamentul European, Premiul LUX pentru film european urmărește stimularea dezbaterilor pe tema valorilor europene şi a problemelor sociale actuale și sprijină circulația filmelor europene. Premiul LUX contribuie, astfel, la îmbogățirea patrimoniului cinematografic și cultural al Europei.

Câștigătorul Premiului LUX, ediția 2016, va fi anunțat în data de 23 noiembrie, la sesiunea plenară a Parlamentului European, la Strasbourg.

Mai multe informații se găsesc pe website-ul Lux Prize.