Cookie-uri pe site-ul UE

Folosim cookie-uri pentru a furniza o experienta optimă de navigare pe site-ul nostru. Continuaţi fără a schimba setările, şi veţi primi cookie-uri, sau schimbaţi setările cookie-urilor în orice moment.

Continuaţi
 
 
 

Întrebări frecvente

Am colectat aici câteva dintre întrebările frecvente privind acest proiect. Dacă nu găsești răspunsul căutat, scrie-ne un e-mail pe adresa promotori2015@spatiuleuropa.eu, și îți vom răspunde. Dacă întrebarea ta e de interes general, o vom include în această listă de întrebări și răspunsuri utile, pe care te invităm să o verifici frecvent.

1. În ce constă proiectul „Promotori pentru democrație europeană”?

În cadrul proiectului vor fi selectați 30 de tineri, membri ai unor organizații de tineret , care vor fi implicați în promovarea democrației și a valorilor care îi unesc pe cetățenii Uniunii Europene. Selecția se va face pe baza calității propunerilor de acțiuni de comunicare pe care aceștia le vor prezenta în formularul de înscriere inițială. Acești 30 de tineri vor fi „Promotorii pentru democrație europeană”.

Proiectul vizează dezvoltarea de competențe în rândul participanților printr-o sesiune inițială de workshop-uri (București, 1-3 iulie 2015), urmată de implementarea la nivel local a unor acțiuni de comunicare proprii (1 septembrie - 12 octombrie 2015). Proiectul se continuă cu participarea la o vizită de studiu la Parlamentul European (Bruxelles, 19-20 octombrie 2015) și cu un eveniment final de prezentare a rezultatelor activităților desfășurate de participanți (noiembrie-decembrie 2015).

2. Cui se adresează proiectul?

Cei pe care îi căutăm sunt tineri cu vârste între 18 – 26 de ani, membri de cel puțin un an într-o organizație care desfășoară activități dedicate tinerilor. Dar, mai ales, ei sunt tineri creativi, care își doresc să facă o schimbare în comunitatea lor, care urmăresc cu interes construcția europeană și care recunosc rolul democrației în evoluția societății. Cu alte cuvinte, „promotori” pentru democrație.

De asemenea, în a doua fază, proiectul se adresează și altor tineri, de 15 – 26 de ani, din comunitățile „promotorilor”, cei care vor fi angrenați în activitățile de comunicare realizate de aceștia. Fiecare promotor va intra în contact direct cu alți minimum 40 de tineri, prin implementarea proiectului său de comunicare.

3. Cum se face selecția selecția promotorilor?

Cei care doresc să fie promotori trebuie să elaboreze o acțiune de comunicare, cu componentă online și offline, adresată unui grup de minimum 40 de tineri de 15 – 26 ani din județul lor de reședință, pe care își propun să o realizeze cu forțe proprii în intervalul 1 septembrie - 12 octombrie 2015.

Acțiunea de comunicare trebuie să fie creativă, relevantă pentru valorile europene și să aibă impact în comunitate. De asemenea, proiectul trebuie să includă o modalitate practică, vizuală de a prezenta rezultatele și modul de derulare a activităților. Dacă proiectul poate activa mai mult decât 40 de tineri, va fi mai bine punctat.

Cei 30 de promotori vor fi selectați pe baza calității propunerilor prezentate, și vor fi anunțați până pe 15 iunie 2015.

Înscrierea se face prin completarea acestui formular.

Structura solicitată în formularul de înscriere este următoarea:

- Datele tale de identificare;
- Datele de identificare ale organizației din care faci parte, inclusiv o scurtă descriere a acesteia (max. 1200 caractere);
- Experiența ta anterioară, relevantă pentru acest proiect (max. 1200 caractere);
- Acțiunea de comunicare pe care o propui (max. 3000 caractere);
- Motivația ta de participare în proiect (max. 1500 caractere).

Îți recomandăm să îți elaborezi proiectul într-un fișier word, pentru a verifica numărul de caractere pentru fiecare secțiune, și apoi să îl încarci în formular.

Atenție! Data limită de înscriere a proiectelor este luni, 1 iunie 2015, ora 23:59.

4. Care sunt criteriile pe baza cărora se evaluează proiectele propuse?

- CREATIVITATE. Modalitatea de prezentare a ideii de acțiune de comunicare (scop, obiective, grupuri tinta, participanti, descriere etc.) – maximum 10 puncte

- RELEVANȚĂ. Relevanța ideii propuse în raport cu obiectivele proiectului "Promotori pentru democratie europeană” – maximum 10 puncte

- VIZIBILITATE. Modalități propuse pentru ilustrarea implementării proiectului (materiale audio/video, albume, pagini de internet, print-screen etc.) – maximum 10 puncte

Autorii celor mai bine punctate 30 de proiecte vor intra în echipa promotorilor.

5. Cine poate participa la acest concurs?

Orice persoană din România, cu vârsta între 18 – 26 de ani, care activează de cel puțin un an într-o asociație de tineret, asociație studențească sau o organizație care desfășoară acțiuni pentru tineri.

6. Care este calendarul proiectului „Promotori pentru democrație europeană”?

- 1 iunie 2015 (23:59): termen limită pentru înscrierea candidaturii. Înscrierea se realizează online, prin intermediul formularului de înscriere
- 15 iunie 2015: anunțarea celor 30 de participanți selectați
- 1 – 3 iulie 2015: workshop-ul "Democrație europeană în acțiune" va avea loc la București, la sediul Biroului de Informare al Parlamentului European în România (str. Vasile Lascăr nr. 31)
- 15 iulie 2015: transmiterea propunerii de acțiune îmbunătățită în urma workshop-ului "Democrație europeană în acțiune"
- Până la 1 septembrie 2015: transmiterea calendarului de organizare a acțiunii de comunicare
- 1 septembrie – 12 octombrie 2015: perioada de realizare a acțiunilor propuse
- 15 octombrie 2015: termen limită pentru trimiterea raportului privind activitatea desfășurată
- 19 - 20 octombrie 2015: vizita de studiu la sediul din Bruxelles al Parlamentului European
- Noiembrie – decembrie 2015: evenimentul de prezentare a rezultatelor activităților desfășurate de participanți

7. De ce trebuie să am vechime de un an în organizație?

Pentru că deși tu vei fi promotorul pentru democrație, ne așteptăm să primești tot sprijinul din partea organizației în organizarea și promovarea acțiunii de comunicare.

8. Ce sprijin primesc în realizarea acțiunilor de comunicare?

În primul rând, prin participarea la workshop-ul "Democrație europeană în acțiune", vei avea prilejul să-ți dezvolți proiectul de comunicare cu care ai fost selectat, și să îl discuți cu lectorii și cu ceilalți parteneri în organizarea workshop-ului.

Apoi, vei beneficia de materiale de informare și materiale promoționale pe care le poți distribui tinerilor pe care îi vei angrena în activitate. De exemplu, poți să organizezi diferite concursuri și să-i premiezi pe primii 5 clasați oferindu-le materiale promoționale.

Pe parcursul pregătirii acțiunilor, vei putea solicita consultanță în comunicare și în organizarea activității pe care o vei desfășura. De asemenea, dacă este necesar pentru buna desfășurare a activității, vei primi din partea Biroului Parlamentului European o scrisoare de confirmare a participării tale în proiect, pentru a o folosi în relația cu autoritățile locale, cu directorii de școli, alte organizații sau în alte împrejurări în care este utilă o astfel de certificare.

9. De ce trebuie să propun o acțiune offline și o acțiune online?

Ne dorim să avem un maximum de impact online, însă contactul direct și dezbaterea față în față sunt cele care activează și mobilizează energiile.

10. Ce fel de acțiuni pot propune?

Gama de acțiuni este limitată doar de imaginația ta. Ne dorim idei cât mai originale, cu un potențial de vizibilitate cât mai mare, eventual cu un grad mare de „viralizare” online.

Poți organiza, de exemplu,

- dezbateri în licee sau facultăți,
- concursuri de fotografie care să ilustreze valorile europene,
- poți să faci împreună cu cei 40 de tineri un film scurt care să prezinte „democrația în acțiune”,
- poți să identifici o problemă în orașul tău și să organizezi o acțiune de advocacy prin care atragi atenția publicului larg asupra modalității de a o rezolva,
- poți să organizezi, împreună cu cei 40 de tineri, un sondaj de opinie în localitatea ta pe o temă relevantă pentru proiectul nostru

Atenție: ideile menționate aici nu sunt oferite decât cu titlu de exemplu; nu vei beneficia de un punctaj mai bun în selecție dacă folosești una dintre aceste idei.

11. În ce constau workshopurile și cine sunt lectorii?

Workshopurile vor fi intense și interactive, și vor fi susținute de:

- Cristian Pîrvulescu, Membru al Comitetului Economic și Social European, Președinte onorific Asociația Pro Democrația
- Iuliana Iliescu, Manager proiecte, Asociația Pro Democrația
- Bianca Toma, Coordonator proiect, Centrul Român pentru Politici Externe
- Gabriel Brezoiu, Manager General, GEYC (Group of the European Youth for Change)
- Manuela Preoteasa, Jurnalist Euractiv
- Victor Kapra, expert în comunicare online

Pe parcursul acestora vei avea ocazia să afli detalii despre:

- democrație și alte valori europene,
- modalități de exprimare ale cetățenilor, prin care pot influența comunitatea locală și societatea în general,
- modul de funcționare a instituțiilor Uniunii Europene,
- procesul decizional la nivel european și în Parlamentul European,
- cum se poate organiza o acțiune de comunicare și management de proiect,
- utilizarea social media și a altor tehnici de comunicare,
- cum să vorbești în public.

Participarea la workshop-ul "Democrație europeană în acțiune" este gratuită, iar cheltuielile de deplasare și de cazare în București (pentru participanții din alte localități decât București) vor fi decontate / sunt acoperite de organizatori.

12. Cum se face înscrierea la proiect?

Pentru a te înscrie, trebuie să trimiți proiectul tău de comunicare până pe 1 iunie 2015, la ora 23:59.

Înscrierea se face printr-un formular de tip google doc.

Nu este necesar să ai un cont de gmail pentru a te înscrie.

Îți recomandăm să îți elaborezi proiectul într-un fișier word, pentru a verifica numărul de caractere pentru fiecare secțiune, și apoi să îl încarci în formular.

Atenție! Data limită de înscriere a proiectelor este luni, 1 iunie 2015, ora 23:59.

13. Cum și când voi fi anunțat dacă sunt selectat ca promotor?

Jurizarea are loc în prima jumătate a lunii iunie, și vei fi anunțat pe email, la adresa pe care ai trecut-o în formular, până pe 15 iunie 2015. De aceea îți recomandăm ca adresa de email pe care o comunici să fie una pe care o verifici în mod regulat, pentru a nu rata înștiințarea din partea noastră. De asemenea, ai grijă să verifici și folderul „spam”.

Comunicarea va veni de la adresa: promotori2015@spatiuleuropa.eu

Doar persoanele selectate vor fi contactate în vederea transmiterii detaliilor legate de participare, numele acestora urmând să fie anunțate pe paginile de internet ale Biroului de Informare al Parlamentului European în România și ale partenerilor săi.

14. Participarea la workshop-ul "Democrație europeană în acțiune" este gratuită?

Da, promotorii selectați vor participa gratuit. În plus, dacă nu au domiciliul în București, organizatorii le vor asigura cheltuielile de transport și de cazare pe perioada 1-3 iulie 2015.

Atenție, workshopurile au loc în intervalul 1 – 3 iulie, deci dacă vei fi anunțat pe 15 iunie că ai fost selecționat ca promotor, trebuie să te asiguri că poți să participi la workshopuri, în București, în perioada menționată.

15. De ce trebuie să transmit până pe 15 iulie propunerea de acțiune de comunicare îmbunătățită?

Este de așteptat ca în urma participării tale la workshop și a interacțiunii cu lectorii și cu colegii să îți vină idei noi, care să facă proiectul tău mai bun. Ne așteptăm, mai ales, la o dezvoltare a modalității de organizare, de identificare a indicatorilor de succes și de monitorizare a acestora.

De asemenea, ne așteptăm să te gândești la modalități de a te coordona cu ceilalți promotori, astfel încât acțiunile voastre să capete mai multă vizibilitate, în special prin multiplicarea efectelor de comunicare online.

16. De ce trebuie să transmit până la 1 septembrie calendarul de organizare a acțiunii propuse?

Pentru că acțiunile tuturor celor cei 30 de promotori vor avea loc în perioada 1 septembrie – 12 octombrie 2015, vrem să știm când este planificată să aibă loc fiecare dintre aceste acțiuni, pentru a ne coordona toate acțiunile de sprijin.

În măsura posibilităților, putem promova acțiunile prin canalele noastre de comunicare, sporind astfel gradul de vizibilitate a acțiunilor de comunicare.

17. Care sunt condițiile de participare în vizita de studiu?

Cheltuielile de deplasare și cazare vor fi decontate de organizatori, urmând ca detaliile complete să fie comunicate celor 30 de tineri selectați.