Rolul politic al Parlamentului European
De-a lungul anilor, Parlamentul a devenit interpretul acţiunilor interne şi externe ale Uniunii, ceea ce permite participarea deputaţilor şi, prin intermediul lor, a cetăţenilor, la definirea viziunii politice europene. Parlamentul European este consultat de către Consiliu cu privire la aspectele principale şi orientările fundamentale ale Politicii Externe şi de Securitate Comune, poate adresa Consiliului întrebări şi poate face recomandări.
Parlamentul European îşi dă avizul conform pentru aderarea unor noi state la Uniunea Europeană şi este consultat cu privire la acordurile internaţionale, cum ar fi acordurile de asociere sau de cooperare comercială încheiate între UE şi ţările terţe.
În negocierile Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), Parlamentul recomandǎ Comisiei Europene (negociatorul principal al Uniunii), sǎ ţinǎ cont de problemele globale ale omenirii: combaterea sǎrǎciei, dezvoltarea, o viaţǎ politicǎ democratica. Parlamentul se implicǎ activ în susţinerea principiului unei dezvoltǎri mondiale echitabile, care sa aibă în centrul preocupărilor dezvoltarea societǎţii şi respectul drepturilor fundamentale.
Protecţia drepturilor omului în lume reprezintă o prioritate absolută a Parlamentului European. Comisia pentru afaceri externe a Parlamentului, cu sprijinul subcomisiei pentru drepturile omului, se ocupă în mod direct de problema apărării drepturilor omului în afara Uniunii.
Premiul Saharov
În 1988, Parlamentul European a instituit Premiul Saharov pentru libertatea de gândire. Premiul Saharov recompensează personalităţile marcante care luptă împotriva intoleranţei, fanatismului şi opresiunii. La fel ca şi Andrei Saharov, toţi laureaţii acestui premiu fac dovada curajului de care este nevoie pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţii de expresie.
Andei Saharov
Fizicianul rus Andrei Dmitrievici Saharov (1921-1989) este laureat al premiului Nobel (1975). Este cunoscut că "tatǎl" bombei cu hidrogen sovietice, testate la 12 august 1953.
Preocupat de efectele muncii sale asupra omenirii, s-a implicat în informarea despre pericolele cursei pentru inarmare nucleară. Eforturile lui nu au fost inutile: în 1963 este semnat tratatul de interzicere a testelor nucleare.
În Uniunea Sovietica, Saharov era considerat un dizident periculos. În 1970 a înfiinţat o comisie de apărare a drepturilor omului şi a victimelor poliţiei politice. În 1975 a primit premiul Nobel pentru pace, ca recunoaştere a demersului său.
Protestând împotriva invaziei sovietice din Afganistan, din 1980 este trimis în oraşul Gorki, cu domiciliu forţat.
În decembrie 1986, revine la Moscova, unde, ales în Parlament cu sprijinul preşedintelui Gorbaciov, susţine abolirea art. 6 al Constituţiei Sovietice privind rolul de conducător unic al Partidului Comunist.
Moare la 14 decembrie 1989.
