Extinderea duratei de protecţie a drepturilor interpreţilor la 70 de ani

Raportul elaborat de Brian Crowley (GUEN, Irlanda) modifică propunerea Comisiei, solicitându-se prelungirea duratei de protecţie a interpreţilor şi a producătorilor de fonograme de la 50 la 70 de ani.

Scopul acestei modificări este să îmbunătăţească condiţia socială a interpreţilor şi, în special, a muzicienilor independenţi, ţinând seama de faptul că, din ce în ce mai frecvent, interpreţii trăiesc peste intervalul de 50 de ani în care lucrările lor sunt protejate.

Durata prelungită ar fi, de asemenea, în folosul producătorilor de înregistrări, fiind o sursă de venituri suplimentare din vânzarea înregistrărilor în magazine şi pe internet.

Comisia Europeană propusese o perioadă de protecţie a drepturilor interpreţilor până la 95 de ani. Potrivit raportorului, compromisul propus de Parlament ia în considerare poziţia Consiliului, cu scopul de a facilita un acord cu guvernele naţionale.

Fond pentru muzicienii independenţi

Deputaţii europeni au fost de acord cu instituirea unui fond pentru muzicieni, fond ce va fi finanţat din contribuţii de la producători, care sunt obligaţi să ofere, cel puţin o dată pe an, 20% din veniturile realizate din extinderea perioadei de protecţie.

În cazul în care un artist interpret sau executant are dreptul la o remuneraţie recurentă, nici plăţile în avans, nici reducerile convenite prin contract nu se deduc din plăţile efectuate către artist în cel de-al 50-lea an de la publicarea legală a fonogramei, sau, în lipsa unei astfel de publicări, în cel de-al 50-lea an de la comunicarea legală a acesteia.

Pentru a asigura că interpreţii beneficiază pe deplin de pe urma prelungirii duratei, statele membre ar trebui să se asigure că interpreţii primesc pe durata prelungită o redevenţă sau o remuneraţie negrevată de plăţi în avans sau de deduceri contractuale, în conformitate cu anumite acorduri încheiate între producătorii de fonograme şi interpreţi.

Potrivit legislaţiei adoptate, în cazul în care producătorii, după 50 de ani de la publicarea unei fonograme, nu o pun la dispoziţia publicului, interpreţii pot rezilia contractul pe care l-au semnat cu privire la transferarea drepturilor casei de producţiei.

Intrarea în vigoare

Statele membre vor avea doi ani la dispoziţie pentru a transpune directiva în legislaţie naţională.

În final, deputaţii au solicitat Comisiei să prezinte o evaluare a aplicării acestei legislaţii, la trei ani de la intrarea sa în vigoare.

Raportul Crowley a fost adoptat cu 377 voturi pentru, 178 împotrivă şi  37 abţineri.