O strategie pentru spaţiile naturale din Europa

În raportul referitor la spaţiile naturale din Europa se solicită Comisiei Europene să includă conservarea acestora printre priorităţile strategiei privind schimbările climatice. Parlamentul susţine elaborarea unei strategii specifice privind spaţiile naturale din UE, complementară altor instrumente existente deja în acest domeniu, şi subliniază importanţa consolidării reţelei Natura 2000.

 .

În raportul elaborat de Gyula Hegyi (PSE, Ungaria), adoptat cu 538 voturi pentru, 19 împotrivă şi 12 abţineri, deputaţii solicită Comisiei Europene să definească noţiunea de spaţii naturale, făcând referire în special la aspecte precum serviciile ecosistemice, valoarea de conservare, schimbările climatice şi utilizarea durabilă. Conform acestui raport, Comisia ar trebui să elaboreze un studiu privind avantajele protecţiei spaţiilor naturale, în special în ceea ce priveşte consecinţele economice şi sociale ale pierderii biodiversităţii.

 .

Necesitatea evaluării impactului schimbărilor climatice asupra spaţiilor naturale

Raportul elaborat de Comisia pentru mediu care va fi adoptat în plenul PE la 3 februarie 2008, solicită Comisiei să evalueze şi să monitorizeze impactul schimbărilor climatice asupra spaţiilor naturale, incluzând conservarea acestora printre priorităţile diferitelor strategii din acest domeniu.

Dezvoltarea unei strategii pentru spaţiile naturale  şi necesitatea unei finanţări specifice

Membrii comisiei parlamentare de specialitate consideră că zonele de spaţii naturale trebuie înscrise pe hartă şi că trebuie identificate imediat posibilele ameninţări. O finanţare specifică este necesară, în special pentru reducerea fragmentării, gestionarea cu prudenţă a zonelor redevenite naturale, crearea de mecanisme și programe de compensare, pentru sensibilizarea şi dezvoltarea înţelegerii din partea publicului larg. Se subliniază de asemenea că protecţia biodiversităţii poate fi compatibilă cu creşterea economică și cu înfiinţarea de locuri de muncă.

Strategia propusă va fi dezvoltată împreună cu populaţia locală şi alte părţi interesate şi se solicită Comisiei să accepte Iniţiativa Wild Europe, care reprezintă un parteneriat al mai multor organizaţii din domeniul conservării naturii.

Natura 2000 şi Fondul de Dezvoltare Rurală

Comisia de mediu doreşte dezvoltarea programului Natura 2000 (o reţea ecologică de arii naturale protejate din Europa), pentru a garanta funcţionarea unei reţele coerente şi ecologice în care spaţiile naturale ocupă un loc central. Protecţia, gestiunea, monitorizarea şi finanţarea spaţiilor naturale din cadrul acestui program trebuie să ia în considerare diferite elemente precum schimbările climatice, exploatarea forestieră ilegală şi cererea sporită de bunuri.

Europarlamentarii au subliniat necesitatea unor politici coerente în domenii precum politica agricolă comună, transport, energie, buget pentru a evita împiedicarea realizării obiectivelor reţelei Natura 2000.

În ceea ce priveşte consolidarea protecţiei mediului în sectorul agricol european, comisia arată că Fondul de Dezvoltare Rurală este insuficient pentru finanţarea acţiunilor de conservare a spaţiilor naturale.

Turismului durabil de înaltă calitate în spaţiile naturale

Eurodeputaţii cer asigurări că practicarea turismului în spaţiile naturale se va face cu extremă atenţie. Accesul în aceste zone ar trebui interzis, permiţându-se deschiderea unei părţi limitate a acestora pentru turismul durabil de înaltă calitate, bazat pe interacţiunea directă cu un spaţiu natural şi aducând comunităţilor locale beneficii economice.

Date de background:

  • Aproape 46% din ansamblul spaţiilor terestre este încă "spaţiu natural".
  • Pădurile ocupă 33 % din teritoriul statelor membre ale Spaţiului Economic European, ceea ce corespunde unei întinderi de 185 de milioane de hectare ; numai aproximativ 9 milioane de hectare ocupate de pădure (5% din totalul zonei forestiere) sunt considerate "virgine".
  • În România, suprafaţa de teren ocupată cu păduri si altă vegetaţie forestieră este de 6.391.000 ha, reprezentând 26,80 % din suprafaţa ţării. Suprafaţa de pădure/om in România este de 0,28 ha, puţin sub media europeană de 0,32 ha. Conform Directivei privind conservarea păsărilor sălbatice şi a habitatelor, 13% din zonele forestiere ale celor 27 de state membre sunt clasate ca situri ale programului Natura 2000.
  • Reţeaua europeană Natura 2000 include deja zonele cele mai valoroase şi bogate din punct de vedere al biodiversităţii din Uniunea Europeană, fiind astfel protejată o mare parte a spaţiilor naturale din Europa. România este ţara pe teritoriul căreia se găsesc cele mai multe regiuni biogeografice, în număr de 5 (alpină, continentală, panonică, stepică şi pontică).

Mai multe informaţii: