Norme privind introducerea pe piaţă şi utilizarea furajelor
Parlamentul European a votat cu privire la propunerea de regulament privind introducerea pe piaţă şi utilizarea furajelor, prin care se intenţionează o modernizare a cadrului legal al circulaţiei şi etichetării materiilor prime ale furajelor. Potrivit deputaţilor, atât dreptul utilizatorilor la informaţie, cât şi drepturile de proprietate industrială ale industriei au fost salvgardate.
Înainte de votul final în plen, reprezentanţii Parlamentului European, conduşi de raportorul Friedrich-Wilhelm Graefe zu Baringdorf (Grupul Verzilor, Germania) au căzut de acord cu preşedinţia cehă asupra unui text de compromis al regulamentului prezent, astfel încât regulamentul a putut fi adoptat în primă lectură.
"În trecut, hrana pentru animale a fost deseori cauza multor scandale alimentare, dacă ne amintim cele legate BSE şi dioxină. Pentru evita repetarea lor, am introdus măsuri de prevenire şi sistem de control mai stricte, reflectate în prezentul regulament privind etichetarea furajelor", a declarat raportorul PE.
Textul de compromis a fost adoptat cu 543 voturi pentru, 8 împotrivă şi 26 abţineri.
Principalele obiective ale propunerii Comisiei sunt:
- Armonizarea condiţiilor de introducere pe piaţă a alimentelor pentru animale;
- Asigurarea unei informări adecvate a utilizatorilor şi a consumatorilor;
- Garantarea unei bunei funcţionări a pieţii interne.
Condiţiile de comercializare a acestor alimente au o influenţă decisivă asupra competitivităţii sectorului de creştere a animalelor. Un alt sector important din domeniul alimentaţiei animale este acela al hranei pentru animalele de casă, având în vedere că mai multe de 60 milioane de gospodării din UE deţin animale de casă. Cifra de afaceri anuală a industriei europene a furajelor combinate pentru animale atinge valoarea de 50 miliarde euro, fără a lua în calcul sectorul materiilor prime al hranei pentru animale.
În prezent, etichetarea materiilor prime pentru hrana animalelor şi a furajelor combinate pentru animale este reglementată de câteva directive ale Consiliului şi directive de punere în aplicare ale Comisiei. Principalul obiectiv al acestei legislaţii este de a asigura trasabilitatea şi de a transmite utilizatorului informaţii clare.
Având în vedere că etichetarea este un mijloc esenţial de comunicare între vânzător şi cumpărător, acesta trebuie să fie cât se poate de simplă şi clară. Indicaţiile cu caracter obligatoriu trebuie să fie suficient de clare, încât să permită unui utilizator mediu să aleagă în cunoştinţă de cauză. Acesta este motivul pentru care s-a propus revizuirea cadrului juridic existent în domeniul etichetării materiilor prime pentru hrana animalelor şi a furajelor combinate pentru animale.












