Parlamentul European văzut prin obiectivul foto al unui stagiar

Alex Brad

Tinerii din UE au anual prilejul de a lucra şi învăţa ca stagiari în instituţiile europene. Scopul este de a trezi interesul tinerilor de a lucra pentru aceste instituţii, de a forma o generaţie competentă în sistemul de guvernare european, care să sprijine şi să promoveze valorile democraţiei şi importanţa Uniunii Europene.

Parlamentul European, oferă mai multe posibilităţi de a efectua stagii şi vizite de studiu în cadrul Secretariatului său.

În calitate de stagiar cu o bursă Robert Schuman la Biroul de Informare la Parlamentului European din Bucureşti, am beneficiat de oportunitatea de a participa la o şedinţă plenară a Parlamentului. Am ales să particip la şedinţa pe care am considerat-o cea mai relevantă: sesiunea constitutivă a noi legislaturi, care a avut loc între 14 -16 iulie 2009 la Strasbourg.

Cu această ocazie, pe lângă alegerea noului preşedinte al P.E. şi a vice-preşedinţilor, noii eurodeputaţi s-au decis asupra comisiilor şi grupurilor parlamentare.

  Impresii despre Parlamentul European

Parlamentul European.Cladirea Louise Weiss 
Parlamentul European.Cladirea Louise Weiss

Consider adecvat să numesc sediul Parlemantului European alcătuit din trei clădiri (Loiuse Weiss, Winston Churchill şi Pierre Pflimlin) un "bourg" în Strasbourg.

Acest complex oferă toate condiţiile necesare lucrului, fără să fie nevoie să parăseşti incinta lui în decursul zilei: de la bufete de unde poţi comanda preparate diverse, inclusiv celebrul "croissant aux amandes" alsacian, cantina unde poţi alege dintre opt meniuri de mâncare variate, până la centre de relaxare sau reculegere în care se ţin diferite predici.  

Dacă vrei sa faci mişcare, nu este nevoie decât să traversezi dintr-o clădire în alta de-a lungul pasajelor, scărilor si punţilor care formează şi ele elemente arhitectonice interesante.

Conceptul de Parlament European include cu adevărat noţiunea de multiculturalism. Aici am putut să aud peste 23 de limbi (limbile oficiale ale U.E., cât şi chineza, japoneza sau alte limbi ale altor continente, datorită diferitelor grupuri de vizită din aceea perioadă),  am putut sa iau masa alături de portughezi, spanioli şi lituanieni fără să simt nicio diferenţă etnica ci doar apartenenţă la un spatiu comun, Europa.  

Am putut să intru în contact cu oamenii politici ai diferitor ţări, înţelegând astfel  cum "diferenţele unesc oamenii".

Atunci când ajungi în Parlamentul European înţelegi că nu eşti doar român, ci în primul rând european. Te simţi în siguranţă, te simţi integrat, parte a unui proces vast, te simţi acasă în Europa.

  Strasbourg: de la tradiţie la modern

Un atu al Parlamentui European este acela de a fi situat într-un oraş cu o bogată şi simbolică istorie precum Strabourg.

Construit din tradiţie si cu mult bun gust, este combinaţia perfectă între spiritul francez şi arhitectura tradiţională germană, între modern si tradiţie. De la cartierul istoric "Petite France" până la catedrala gotică "Notre Dame", de-a lungul râuului Ill până la cupola impresionanta a noii gări, "oraşul (de la întretăierea) străzilor" este locul ideal în care te poţi delecta şi în care poţi descoperi liniştea.

  Pentru a vă convinge şi deoarece sunt adeptul sintagmei "o fotografie valorează cât o mie de cuvinte",
  vă invit să vizualizaţi galeriile foto.
 .
 

De asemenea, recomand călduros stagiile de practică la Parlamentul European, indiferent de oraş, tară sau departament, pentru că este cu adevărat o experienţă unică. Detalii despre stagii puteţi obţine la adresa web :

Alte experiente in Parlamentul European...