Zboruri mai sigure în UE

Ajungeţi la aeroport, gata să luaţi avionul, dar, înainte de decolare, aflaţi că zborul a fost rezervat peste limita locurilor şi că nu mai există alte zboruri spre destinaţia dumneavoastră finală. Acum, când transportul aerian este atât de popular, merită să ştim ce garanţii ne oferă biletele pe care le cumpărăm.

Parlamentul European este activ în ceea ce priveşte protecţia drepturilor pasagerilor. În apropierea sezonului vacanţelor, vă prezentăm o analiză a obligaţiilor companiilor aeriene.

Uniunea Europeană a luptat îndelung pentru a asigura o concurenţă loială în sectorul transportului aerian şi o protecţie corespunzătoare a pasagerilor, axându-şi activitatea legislativă pe siguranţa zborului, accesibilitate, drepturi generale şi preţuri echitabile.

Sfârşitul "sicrielor zburătoare"

Parlamentul European, în general, şi comisia sa pentru transport, în special, au contribuit activ la crearea unei "liste negre", la nivelul UE, a companiilor aeriene nesigure. Accidentele tragice, care au avut loc în spaţiul aerian al UE, au făcut ca stabilirea acestei "liste negre" a companiilor aeriene care încalcă normele de siguranţă internaţională să fie o prioritate.

Această "listă neagră" a fost aprobată de Parlamentul European şi de miniştrii europeni în decembrie 2005. Lista companiilor aeriene interzise este actualizată în mod regulat de Comisia Europeană, ultima dată fiind actualizată în aprilie 2009. Dacă plănuiţi să călătoriţi spre destinaţii mai exotice, unde nu mai dispuneţi de protecţia UE, este indicat să consultaţi această listă.

Şanse egale pentru toţi

UE face, de asemenea, eforturi în vederea consolidării drepturilor persoanelor cu handicap care călătoresc cu avionul. În decembrie 2005, deputaţii europeni adoptat o nouă legislaţie care "să le asigure o protecţie sporită împotriva discriminării şi care să le garanteze asistenţă". Niciunui pasager nu i se poate refuza dreptul de a călători cu avionul pentru că prezintă handicap şi trebuie să i se ofere o alternativă acceptabilă, în cazul în care o asemenea călătorie este imposibilă.

Noi reglementări vor intra în vigoare de la mijlocul anului 2008. Numeroase companii aeriene şi aeroporturi asigură deja asistenţă completă persoanelor cu handicap, însă acestea trebuie să le comunice nevoile lor speciale cu cel puţin 48 de ore înainte de decolare.

Drepturile dumneavoastră

Pasagerii beneficiază, de asemenea, de drepturi sporite în situaţii de refuz de îmbarcare, anulări ale zborurilor, amânări, pierderea bagajelor şi accidente. Companiile aeriene sunt obligate să le acorde acestora asistenţă, cazare şi chiar compensaţii financiare, în cazul producerii unor astfel de incidente. Toţi cei cărora li se refuză aceste drepturi trebuie să depună imediat plângere pe lângă compania aeriană în cauză şi, eventual, pe lângă autoritatea naţională de control competentă. De exemplu, noua legislaţie prevede sancţiuni între 125 şi 600 de euro pentru zborurile întârziate sau anulate, în funcţie de distanţa şi orele de întârziere.

Preţuri transparente

Începând de la 1 noiembrie 2008, pasagerii care utilizează transportul aerian pot beneficia de preţuri transparente atunci când efectuează o rezervare pentru un bilet de avion. În urma noilor reguli adoptate de PE, pasagerii au posibilitatea de a verifica uşor ceea ce au plătit pentru biletul de avion: taxe suplimentare, comisioane, asigurări etc.

Securitatea aviaţiei

Parlamentul European a adoptat o nouă legislaţie care promovează un nivel ridicat al siguranţei aviatice în cadrul Uniunii Europene. Legislaţia adoptată prevede reguli şi standarde comune, precum controlul pasagerilor şi al bagajelor de cală şi de mână şi securitatea aeronavelor.

Nu în ultimul rând, noua legislaţie include un subiect abordat pentru prima dată - prezenta unor agenţi de securitate la bordul aeronavelor. În cazul în care statele membre decid asupra prezenţei agenţilor de securitate, trebuie să ofere asigurări că ei sunt selectaţi şi instruiţi în mod special.