Cerinţe de omologare pentru vehicule mai sigure şi mai ecologice

Propunerea de regulament are ca scop simplificarea semnificativă a legislaţiei pentru omologarea de tip în domeniul siguranţei autovehiculelor şi al pneurilor în cadrul unui singur regulament, precum şi îmbunătăţirea performanţei vehiculelor în materie de protecţie a mediului

Raportul elaborat de Andreas Schwab (PPE-DE, Germania) a fost adoptat cu 610 voturi pentru, 34 împotrivă şi 20 de abţineri. Votul de azi a fost precedat de negocieri între Parlament., Consiliu şi Comisia Europeană pentru a se putea ajunge la un acord în primă lectură.

Sunt disponibile noi tehnologii care pot ameliora siguranţa vehiculelor sau reduce emisiile de CO2 în mod spectaculos. Cercetările arată că beneficiile ar fi semnificative dacă astfel de tehnologii ar fi introduse ca sisteme standard pentru noile vehicule. Stabilirea de cerinţe obligatorii comune ar împiedica, de asemenea, fragmentarea pieţei interne cauzată de apariţia unor standarde de producţie diferite în statele membre.

Siguranţa vehiculelor rutiere se îmbunătăţeşte în mod continuu iar numărul victimelor care au murit din cauza accidentelor rutiere a scăzut cu 24%  din 2001 datorită producţiei de autovehicule mai sigure. În acest domeniu noul regulament solicită montarea obligatorie a sistemelor electronice de control al stabilităţii la toate vehiculele, a sistemelor de monitorizare a presiunii în pneuri la autoturisme, respectiv a sistemelor avansate de frânare de urgenţă şi de avertizare la trecerea involuntară peste liniile de separare a benzilor de circulaţie la vehiculele grele.

Propunerea urmăreşte, de asemenea, ca parte a abordării integrate a Comunităţii de a reduce emisiile de CO2 produse de vehiculele utilitare uşoare, să îmbunătăţească performanţa vehiculelor în materie de protecţie a mediului prin reducerea emisiilor de CO2 şi a nivelului de zgomot rutier provenit de la pneuri.

Regulamentul introduce noi cerinţe privind aderenţa pe teren umed şi rezistenţa la rulare. Valorile-limită propuse pentru emisia de zgomot a pneurilor sunt mai exigente decât cele stabilite în legislaţia existentă. Aceste limite sunt ambiţioase, în special în privinţa unor eforturi care ar putea fi depuse pentru reducerea zgomotului produs de carosabilul şoselelor, care nu sunt incluse în această propunere şi care ar putea influenţa în mod pozitiv reducerea emisiilor de CO2.

Consum optim de combustibil cu ajutorul monitorizării presiunii în pneuri

Vehiculele din categoriile M1 sunt echipate cu un sistem de monitorizare a presiunii în pneuri, capabil să avertizeze conducătorul auto atunci când orice pneu funcţionează la un nivel de presiune periculos de scăzut şi să îl anunţe pe conducătorul auto atunci când pneurile ar putea funcţiona la un nivel de presiune sub presiunea optimă recomandată pentru un consum optim de combustibil

Utilizarea pneurilor cu rezistenţă scăzută

Întrucât se preconizează dublarea numărului de autovehicule la nivel mondial în următorii 25 de ani, raportorul consideră că utilizarea pneurilor cu rezistenţă scăzută la rulare reprezintă un pas important spre reducerea emisiilor de CO2, promovarea eficienţei energetice şi combaterea schimbărilor climatice. Întrucât companiile europene excelează în ceea ce priveşte materialele avansate şi tehnologiile de fabricare a pneurilor de ultimă generaţie, un regulament ambiţios al UE va contribui în acelaşi timp la încurajarea inovaţiilor, a ocupării forţei de muncă şi a competitivităţii în Europa.

Clasificarea şoselelor

Comisia ar trebui, ca în termen de 12 luni de
la intrarea în vigoare a regulamentului să analizeze posibilitatea de a clasifica şoselele UE în funcţie de zgomotul produs, în vederea stabilirii unor limite maxime pentru zgomotul produs şi a elaborării unor specificaţii corespunzătoare referitoare la îmbrăcămintea rutieră.

Șoseaua este principala sursă de uzură a pneurilor, care sunt afectate într-o mare măsură de macro sau microrugozitatea şoselei şi/sau de discontinuităţile suprafeţei drumului. Ea influenţează vibraţiile pneurilor, efectul claxonului şi zgomotul produs atunci când elemente ale suprafeţei de rulare ating şi părăsesc banda de contact.

Intrarea în vigoare

Odată ce regulamentul va fi adoptat de Parlament şi Consiliu, noile măsuri urmează a fi aplicate începând cu 1 noiembrie 2011, cu an înainte de propunerea iniţială a Comisiei, potrivit solicitării deputaţilor europeni. Sunt însă prevăzute şi anumite perioade de tranziţie, în unele cazuri până în 2018 pentru a da posibilitatea industriei auto de a adapta noile măsuri