Timpul de lucru al şoferilor de tir: schimbare de poziţie la Parlamentul European

Noul mandat a adus la Parlamentul European o nouă perspectivă, vizibilă acum în schimbarea poziţiei privind timpul de lucru al şoferilor de tir. Înaintea alegerilor europene din iunie 2009, deputaţii europeni au aprobat includerea în directivă a şoferilor independenţi. Noul Parlament, în care dreapta politică are mai multe locuri, vrea ca şoferii independenţi să nu fie obligaţi să respecte noile reguli.

Şoferii independenţi pot lucra 
peste 65 de ore pe săptămână 
©BELGA_EPA_MASSIMO PERCOSSI 
Şoferii independenţi pot lucra
peste 65 de ore pe săptămână
©BELGA_EPA_MASSIMO PERCOSSI

În mandatul trecut, majoritatea deputaţilor au fost de acord ca toţi şoferii de tir, angajaţi sau independenţi, să respecte aceleaşi reguli privind timpul de lucru, reguli care să îi protejeze de riscurile care apar în situaţia activităţii prelungite.

Şoferii independenţi pot lucra peste 65 de ore pe săptămână

"Este vorba de siguranţa şoferilor independenţi. Dacă directiva este bună pentru sănătatea angajaţilor companiilor, ar trebui să fie bună şi pentru şoferii independenţi", ne-a spus deputatul european Alejandro Cercas (Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor si Democraţilor din Parlamentul European, Spania), care a redactat un raport din proprie iniţiativă pe această temă, raport ce a fost adoptat de Parlamentul European în octombrie 2008.

Domnul Cercas cerea atunci includerea în directivă a şoferilor independenţi. Din punctul dumnealui de vedere, atât şoferii angajaţi cât şi cei independenţi sunt la fel de obosiţi în momentul în care lucrează prea mult. "Vorbim aici de un timp prelungit de lucru. Şoferii independenţi îşi pot extinde activitatea la peste 65 de ore pe săptămână", a adăugat dumnealui. Aceştia pun în pericol şi viaţa celorlalţi participanţi la trafic, crede domnul Cercas, care consideră că decizia ţine de responsabilitatea socială.

Temerile sunt exagerate

Raportoarea actuală pentru timpul de lucru al şoferilor de tir, Edit Bauer (Grupul Partidului Popular European (Creştin Democrat), Slovacia), consideră că temerile sunt exagerate şi că şoferii ştiu când să se oprească. "Nu-i putem considera pe şoferii independenţi sinucigaşi potenţiali", a mai spus dumneaei.

În plus, verificarea orelor de lucru pentru şoferii independenţi ar fi foarte complicată, iar costul acesteia prea ridicat, este de părere doamna Bauer. Aceste argumente, dar şi inutilitatea reglementării, au fost mai puternice decât opinia celor care consideră că unele companii ar putea forţa şoferii angajaţi să lucreze ca independenţi pentru a "trişa".

Comisia parlamentară contrazice poziţia Parlamentului din mandatul trecut

Pe 29 septembrie 2009, comisia pentru ocuparea forţei de muncă de la Parlamentul European a contrazis votul în plen din mai 2009, la diferenţă de un vot (25-24).

Domnul Cercas consideră că acest vot reflectă evoluţia politică a Parlamentului, deoarece aproape toţi deputaţii de la Grupul Partidului Popular European (Creştin Democrat) au votat pentru excluderea din directivă a şoferilor independenţi.