Criza financiară a afectat mai mult femeile decât bărbaţii

Printre efectele indirecte ale crizei economice se numără şi violenţa în familie, la cere femeile sunt cele mai vulnerabile. În ţările sărace, fetele au încetat să mai meargă la şcoală, şi se prevede că 64% din ele nu-şi vor relua niciodată studiile. Pe 30 septembrie, comisia pentru drepturile femeii de la Parlamentul European a dezbătut cu Osnat Lubrani, directoarea biroului UNIFEM din Bruxelles, situaţia femeilor în contextul crizei economice.

În septembrie, femeile au demonstrat la Paris 
împotriva şomajului provocat de criza economică. 
©BELGA/AFP/JOEL SAGET 
În septembrie, femeile au demonstrat la Paris
împotriva şomajului provocat de criza economică.
©BELGA/AFP/JOEL SAGET

"Revigorarea economică nu pare să ajungă până la cele care au suferit cel mai mult în timpul crizei", a spus în cadrul reuniunii de la Parlamentul European doamna Osnat Lubrani, directoarea biroului UNIFEM (Fondul ONU de dezvoltare pentru femei) din Bruxelles. Dumneaei a arătat că în ţările sărace fetele au încetat să mai meargă la şcoală, şi că se prevede că 64% din ele nu-şi vor relua niciodată studiile.

Bărbaţii fac faţă crizei mai bine, deoarece au salarii mai mari decât femeile. Impactul asupra femeilor este mai mare în ţările cu standarde reduse în domeniul securităţii sociale, s-a mai arătat în timpul dezbaterii.

Violenţa în familie creşte pe timp de criză

Femeile şi copiii suferă şi când bărbaţii îşi pierd locul de muncă, deoarece aceştia nu mai pot contribui financiar la cheltuielile din familie. Femeile încearcă să îşi protejeze copiii de nesiguranţa financiară, dar de cele mai multe ori nu se pot proteja nici pe ele însele.

În plus, conform doamnei Lubrani, s-a demonstrat că între criza economică şi violenţa în familie este o relaţie strânsă. "Violenţa domestică împotriva femeilor depinde mult de pierderea locului de muncă", a spus dumneaei.

"Nu trebuie să ne întoarcem de unde am plecat"

Preşedinta comisiei pentru drepturile femeii de la Parlamentul European, Eva-Britt Svensson (Grupul Confederal al Stângii Unite Europene/Stânga Verde Nordică, Suedia) a declarat în cadrul reuniunii de săptămâna trecută că regretă atitudinile de întoarcere la situaţia dinainte în contextul revigorării economice. "Trebuie să cerem responsabilitate, posibilitatea unei schimbări în dominaţia masculină asupra finanţelor. Nu trebuie să ne întoarcem de unde am plecat", a spus dumneaei.

Deputaţii europeni de la comisia pentru drepturile femeii au mai discutat săptămâna trecută despre încurajarea fetelor spre domenii tehnice şi încurajarea femeilor să îşi dezvolte aptitudini financiare şi au cerut informaţii mai clare despre femeile imigrante şi cu dizabilităţi care nu au un loc de muncă.