Iunie
Parlamentul European a dezvăluit astăzi cele zece filme preselectate în competiţia de anul acesta pentru Premiul LUX, în cadrul Festivalului de Film European de la Bruxelles. Toate aceste filme, produse în Austria, Belgia, Danemarca, Franţa, Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Lituania, România şi Regatul Unit, reflectă excelenta creativitate a cinematografiei europene, susţinută de Parlamentul European.
România şi Bulgaria ar putea obţine foarte curând eliminarea controalelor la frontiera cu spaţiul Schengen. Parlamentul a votat miercuri o decizie a Consiliului care precizează că cele două State Membre îndeplinesc criteriile de protecţie a datelor necesare pentru conectarea la baza de date SIS (Sistemul de Informaţii Schengen).
Etichetele de pe produsele alimentare ar trebui să conţină informaţii nutriţionale, precum şi recomandări cu privire la consumul zilnic, potrivit votului deputaţilor europeni de miercuri. Totuşi, aceştia au respins propunerea de introducere a sistemului tip semafor pentru menţionarea conţinutului de sare, zahăr, grăsimi în produsele alimentare procesate.
16 iunie 2010
În premieră în istoria UE, 14 state membre vor utiliza cooperarea consolidată în divorţurile internaţionale
Prima utilizare a procedurii de cooperare consolidată va avea loc la două decenii după ce a fost introdusă în ordinea juridică a UE pentru facilitarea procesului decizional. 14 state membre cu viziuni similare au convenit să lanseze un proces de cooperare consolidată, care să acopere modalităţile de divorţ dintre cuplurile internaţionale. PE a aprobat astăzi utilizarea procedurii şi a lansat o dezbatere cu privire la problema divorţului în sine.
16 iunie 2010
Deputaţii solicită o abordare nouă a guvernanţei economice şi obiective concrete pentru strategia UE2020
Reformarea guvernanţei economice este necesară pentru ca UE să facă mai bine faţă posibilelor viitoare crize şi pentru a asigura implementarea strategiei UE2020, afirmă deputaţii europeni în două rezoluţii cu privire la guvernanţa economică şi strategia UE2020. Aceştia mai solicită introducerea unor obiective concrete în strategia UE2020, precum 3% pentru cercetare şi dezvoltare, obiective obligatorii privind emisiile CO2 şi reducerea cu 50% a sărăciei în UE.
Legislaţia europeană privind tranzacţiile cu instrumente derivate trebuie clarificată şi consolidată, pentru a reduce speculaţiile şi pentru a da asigurări că cele mai multe instrumente derivate sunt tranzacţionate utilizând metode transparente şi standardizate, susţine Parlamentul European într-o rezoluţie adoptată marţi.
La iniţiativa grupului PPE, László Tőkés, Membru al Parlamentului European şi al Biroului acestuia, a fost ales cel de-al 11 vicepreşedinte al Parlamentului European.
În discursul de deschidere a sesiunii plenare, preşedintele PE, Jerzy Buzek, a reamintit recentele vizite efectuate în România şi Grecia, declarând că a transmis ambelor ţări "un mesaj de susţinere, asigurându-le că pot conta pe solidaritatea europeană, dar că aceasta trebuie sa fie însoţită de responsabilitate".
Puncte esenţiale ale sesiunii plenare:
- Timpul de lucru al şoferilor liber-profesionişti
- Etichetarea produselor alimentare
- Situaţia din Fâşia Gaza
- Reguli UE privind divorţurile internaţionale
- Instrumentele derivate şi agenţiile de rating
- Sistemul de Informaţii Schengen pentru România şi Bulgaria
- Sistemul satelitar UE pentru gestionarea dezastrelor naturale
- Strategia UE2020
- Timpul de lucru al şoferilor liber-profesionişti
- Etichetarea produselor alimentare
- Situaţia din Fâşia Gaza
- Reguli UE privind divorţurile internaţionale
- Instrumentele derivate şi agenţiile de rating
- Sistemul de Informaţii Schengen pentru România şi Bulgaria
- Sistemul satelitar UE pentru gestionarea dezastrelor naturale
- Strategia UE2020
Modernizarea reţelelor europene de energie, fondul pentru cercetare şi coordonarea achiziţiei de gaze naturale sunt cele trei măsuri concrete necesare pentru înfiinţarea Comunităţi europene a energiei prezentate marţi de preşedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek. "Chiar dacă cetăţenii nu înţeleg geopolitica, cu siguranţă îşi dau seama când nu mai au căldură",a declarat domnul Buzek.
Raportul eurodeputatului socialist din Belgia Saïd El Khadraoui pune accentul pe rolul bonusurilor excesive din industria financiară în formarea crizei financiare şi economice. Nivelul ridicat al riscurilor din cadrul mai multor bănci şi fondurile speculative sunt legate de încercarea managerilor acestor instituţii de a creşte profiturile rapid şi de a se îmbogăţi de-a lungul procesului.
În ciuda crizei financiare globale, zona euro este pregătită de extindere: de la 1 ianuarie 2011, Estonia va renunţa la moneda kroon pentru a adopta moneda euro. Deputaţii europeni de la comisia pentru afaceri economice şi monetare au arătat joia trecută la Strasbourg, în cadrul unei audieri, că sunt în favoarea acestei decizii, în urma căreia celelalte state baltice ar putea adopta moneda unică.
02 iunie 2010
Richard Ashworth: "Majoritatea fermierilor preferă să fie independenţi decât subvenţionaţi"
Politica agricolă comună (PAC) este mult prea birocratică iar poverile administrative "împiedică agricultorii să îşi desfăşoare activitatea de zi cu zi sau să îşi dedice timpul în cultivarea terenurilor", afirmă Richard Ashworth (Conservatorii şi Reformiştii Europeni, Regatul Unit). În procesul de pregătire a reformei PAC din 2013, simplificarea normelor este un punct cheie pentru agricultori, care trebuie "să aprovizioneze cu alimente 500 de milioane de cetăţeni europeni la un cost rezonabil".
Ordinul european de protecţie doreşte garantarea protecţiei femeilor supuse abuzurilor fizice, sexuale sau psihologice în cazul în care se deplasează în străinătate. Proiectul de raport pe această temă intenţionează extinderea protecţiei pentru a acoperi întregul teritoriu al Uniunii Europene. Un ordin european de protecţie eliberat de un stat membru va fi recunoscut în toate statele UE.
Săptămâna trecută o delegaţie a PE a vizitat Israel şi teritoriile palestiniene. Itinerariul a inclus şi Fâşia Gaza unde eurodeputaţii au evaluat situaţia umanitară, precum şi impactul asistenţei financiare din partea UE. "Agravarea situaţiei umanitare face apel la încetarea imediată a blocadei israeliene în Fâşia Gaza", a spus delegaţia. Între timp, preşedintele PE Jerzy Buzek a condamnat acţiunea militară israeliană împotriva unui grup de ajutor umanitar care se îndrepta înspre Gaza.
Ce pot avea în comun opt călugări creştini în munţii din Africa de Nord, o trupă de striptease din Paris şi proprietara unei galerii franceze în Toscana? Acestea sunt personajele unei povestiri cu un final fericit: succesul cinematografiei finanţate în UE în lume, recunoscută prin intermediul premiilor precum cele de la Cannes din 2010.
Primul raport în domeniul agriculturii adoptat prin procedura de codecizie pe 18 mai 2010 la Strasbourg are ca obiectiv susţinerea agriculturii în regiunile ultraperiferice ale Uniunii Europene. "Este simbolic, deoarece demonstrează spiritul solidarităţii active, de care are nevoie UE în momentul de faţă" ne-a spus raportorul Luís Paulo Alves.



















