Mai
50 de milioane de europeni au un handicap. Chiar dacă drepturile lor vor fi garantate de propunerea de directivă UE pentru combaterea discriminării, o parte dintre aceştia consideră că ar fi necesară o lege specifică pentru persoanele cu handicap. Parlamentul European a dezbătut la sfârşitul lunii trecute câteva petiţii în acest sens, deschizând posibilitatea unei legi dedicate acestora - un bun exemplu privind modul în care cetăţenii europeni îşi pot face auzită vocea în UE.
Cum se poate asigura UE că nu ia cu o mână ce a dat cu cealaltă ţărilor în curs de dezvoltare? Deputaţii europeni au adoptat săptămâna trecută în plen un raport din proprie iniţiativă referitor la coerenţa politicilor Uniunii în favoarea dezvoltării. Scopul acesteia este evitarea contradicţiilor între politicile UE. Raportoarea Franziska Keller (Verzi/Germania) ne-a dat mai multe detalii într-un interviu exclusiv.
Orice reformă a Politicii Agricole Comune (PAC) trebuie să se bazeze pe reguli mai simple şi mai transparente, se arată într-o rezoluţie adoptată marţi la Strasbourg. Deputaţii europeni propun reducerea birocraţiei în sistemul de cereri pentru plăţi, simplificarea legislaţiei cu privire la identificarea electronică animalelor şi o mai bună informare a agricultorilor prin crearea, de exemplu, a unei linii de asistenţă telefonică în fiecare Stat Membru.
18 mai 2010
Eficienţă energetică: consum energetic aproape egal cu zero pentru clădirile construite post-2020
Marţi, deputaţii au adoptat noua legislaţie privind eficienţa energetică a clădirilor, legislaţie care îi va ajuta pe consumatori să îşi reducă valoarea facturilor la energie, iar UE va putea astfel să atingă obiectivul de reducere a consumului de energie cu 20% până în 2020. Statele membre vor trebui să îşi adapteze normele de construcţie, astfel încât toate clădirile construite începând cu sfârşitul anului 2020 să dispună de standarde înalte în ceea ce priveşte eficienţa energetică.
Etichetele "Made in" vor deveni obligatorii pentru produsele textile în Europa, potrivit Parlamentului European. Marţi, deputaţii au adoptat modificarea sistemului UE de etichetare a textilelor. În plus, ei consideră că în viitorul apropiat va fi nevoie de cerinţe obligatorii şi armonizate în acest domeniu.
Criza economică afectează tinerii iar şomajul în rândul tinerilor a devenit o problemă gravă în multe ţări europene. Proiectul de buget pentru 2011 a provocat critici din partea eurodeputaţilor datorită fondurilor limitate dedicate combaterii şomajului în rândul tinerilor. Marţi PE va vota un raport întocmit de Georgios Papanikolaou (Grupul Partidului Popular European (Creştin Democrat), Grecia) privind dezvoltarea unei strategii europene pentru politica de tineret pentru următorii 10 ani.
18 mai 2010
Deschiderea sesiunii plenare - A şasea aniversare a Zilei internaţionale împotriva homofobiei
Cu ocazia deschiderii plenare preşedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek, a reamintit marcarea, la 17 mai a Zilei internaţionale împotriva homofobiei. În luna mai s-au mai aniversat 60 de ani de la adoptarea Declaraţiei Schuman, care a fost sărbătorită în Parlamentul European prin organizarea Zilelor Deschise ale Parlamentului la Bruxelles şi la Strasbourg, în 8 şi 9 mai.
Între 20% şi 40% din producţia mondială de lemn provine din exploatări forestiere ilegale. Anul trecut, eurodeputaţii au votat pentru interzicerea comerţului cu esenţe de lemn tropical, luând exemplul Statelor Unite. Textul a revenit pe agenda PE deoarece Comisia pentru mediu s-a declarat nemulţumită de poziţia mai puţin strictă a statelor membre în această privinţă. Se va putea ajunge la un acord înainte de începutul verii?
Ştiaţi că amenzile primite de şoferii de camioane pentru aceleaşi infracţiuni variază foarte mult de la un stat membru la altul? Eurodeputaţii cer stabilirea unor sancţiuni clare şi comparabile pentru orice tip de infracţiune, indiferent de statul în care a avut loc. "Aceste divergenţe cauzează probleme majore transfrontaliere", a declarat eurodeputata Hella Ranner (Grupul Partidului Popular European (Creştin Democrat), Austria), care a întocmit raportul. Votul în plen va avea loc marţi 18 mai.
Think-and-do tank Dunare.EDU, cu sprijinul Biroului de Informare al Parlamentului European în România, a organizat astăzi, 14 mai 2010, la Bucureşti, conferinţa de lansare a reţelei Danube-Black Sea YOUth network un proiect regional al organizaţiilor de tineret din 23 de tari, lansat cu ocazia dezbaterii publice a Strategiei Dunării.
Puncte esenţiale ale sesiunii plenare:
- Donarea de organe
- Eficienţa energetică
- Azil şi sprijin pentru refugiaţi din ţări terţe
- Etichetele Made in pentru produsele textile
- Ajustarea bugetului PE post-Lisabona
- Strategia UE2020
- Simplificarea Politicii Agricole Comune (PAC)
- Arestarea în Transnistria a jurnalistului Ernest Vardanian
- Donarea de organe
- Eficienţa energetică
- Azil şi sprijin pentru refugiaţi din ţări terţe
- Etichetele Made in pentru produsele textile
- Ajustarea bugetului PE post-Lisabona
- Strategia UE2020
- Simplificarea Politicii Agricole Comune (PAC)
- Arestarea în Transnistria a jurnalistului Ernest Vardanian














