Solidaritatea între statele UE: un răspuns la provocarea cererilor de azil
Numărul refugiaţilor în Europa este relativ redus, cu toate acestea, solicitările de azil aduc probleme diferite în statele membre UE, arată un studiu privind distribuirea responsabilităţilor în acceptarea solicitanţilor de azil. Parlamentul European a cerut deja în mai anul trecut crearea unui mecanism obligatoriu - înainte de 2012 - care să ajute ţările în care sistemele de azil sunt sub presiune. De atunci, pachetul legislativ în domeniul azilului rămâne blocat în Consiliu.

©BELGA_Aurora_ke Ericson
Costurile abordării solicitărilor de azil şi distribuirea acestora la nivel european au fost abordate într-un studiu al Directoratului General pentru politici interne. Conform acestuia, în 2007, UE a primit 14% din refugiaţii lumii. În acelaşi an, în Uniunea Europeană s-au înregistrat 220.000 de cereri de azil.
Eurodeputaţii cer un instrument obligatoriu pentru solidaritate
Studiul arată că, la nivel european, distribuirea responsabilităţilor este posibilă şi logică din punct de vedere economic. În momentul de faţă, costurile şi presiunea legate de solicitările de azil sunt distribuite inegal între statele membre. Studiul arată că distribuirea responsabilităţilor se poate face la nivel european în trei feluri: prin consolidarea cooperării şi armonizării procedurilor, prin compensare financiară sau prin re-localizarea fizică a solicitanţilor de azil.
Conform Parlamentului European, solidaritatea între statele membre ar putea fi consolidată prin instrumente obligatorii, în vederea ajutării statelor care primesc cel mai mare număr de solicitări de azil. În mai anul trecut, deputaţii europeni au cerut crearea unui mecanism obligatoriu - înainte de 2012 - care să ajute ţările în care sistemele de azil sunt sub presiune. Această cerere pare să fi blocat pachetul legislativ în Consiliu.
Dezbaterea continuă la Parlament
Între timp, dezbaterea privind solicitanţii de azil rămâne aprinsă la Parlament. Conform raportorului Antonio Masip (Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European, Spania), "a venit timpul să mobilizăm voinţa şi criteriile pentru a valorifica acest pachet, din motive morale şi, pentru a fi consecvenţi, pentru europeismul democratic".
În octombrie anul trecut, deputaţii europeni de la comisia pentru libertăţi civile au deplâns împotrivirea Consiliului faţă de mecanismul obligatoriu propus de Parlament. "Este vorba de solidaritate, iar solidaritatea voluntară este o glumă. Unele ţări nu vor să ajute", a arătat deputatul european Simon Busuttil (Grupul Partidului Popular European (Creştin Democrat), Malta).
În cadrul audierii de la Parlamentul European pentru confirmarea sa pe postul de comisar, Cecilia Malmström a spus că "fiecare ţară ar trebui să îşi asume responsabilităţile". Întrebată de eurodeputatul italian Mario Borghezio (Grupul Europa Libertăţii şi Democraţiei) despre distribuirea responsabilităţilor în domeniul imigraţiei, doamna Malmström a spus că este "imposibil să forţezi statele membre" să fie solidare.









