Octombrie
Luni eurodeputaţii au discutat viitorul acordului internațional dintre UE și SUA privind protecția datelor împreună cu reprezentanții Consiliului și ai Comisiei, ambasadorul Statelor Unite la UE și mulți alți experți din domeniu. "Este important să stabilim standarde comune într-un moment în care au loc din ce în ce mai multe schimburi de date", a subliniat Jan Philipp Albrecht (Grupul Verzilor/Alianța Liberă Europeană, Germania).
Acum un an, Oleg Orlov, reprezentant al Centrului Memorial, care a câștigat Premiul Saharov, vorbea despre persecuția și violența la adresa apărătorilor drepturilor omului din Caucazul de Nord. Un an mai târziu, Parlamentul European denunță "încercările cinice și absurde de a implica Memorial" în ajutarea teroriștilor, în timp ce Oleg Orlov însuși este judecat pentru calomnie, riscând trei ani de închisoare.
"Uniunea Europeană trebuie să fie lider în conservarea biodiversității", ne-a spus președintele comisiei parlamentare pentru mediu, social-democratul german Jo Leinen, într-un interviu exclusiv. Dumnealui va conduce o delegație de la Parlamentul European la Nagoya, în Japonia, la Conferința ONU privind biodiversitatea.
Pe 27 octombrie, vicepreședintele Parlamentului European Stavros Lambrinidis (Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor și Democraţilor din Parlamentul European, Grecia) va vorbi pe chat cu fanii noștri Facebook despre implicațiile Acordului comercial împotriva contrafacerii pentru utilizatorii de internet.
În timp ce reducerea bugetelor este la modă în toată Uniunea Europeană, este ușor de trecut cu vederea faptul că deficiturile mari și creșterea datoriei publice nu sunt neapărat datorate exceselor guvernelor ci reflectă de multe ori costurile ieșirii din criză în urma riscurilor excesive asumate de sectorul financiar. De aceea, Parlamentul European dorește că completeze controlul mai strict al finanțelor guvernelor cu abordarea dezechilibrului economic ce ar putea amenința economia europeană.
20 octombrie 2010
Întârzierea efectuării plăților: Parlamentul aprobă un termen general de 30 de zile
Parlamentul European a votat miercuri acordul la care s-a ajuns cu Consiliul privind stabilirea unui termen de 30 de zile pentru efectuarea plăților plata facturilor. Noile reguli trebuie să asigure că întreprinderile europene mici și mijlocii nu vor mai avea probleme financiare din cauza întârzierii plăților din partea autorităților publice sau a altor companii, susținând astfel continuarea afacerilor, inovația si siguranța locurilor de muncă.
Într-un raport adoptat miercuri, deputații europeni au propus adoptarea unui sistem de calculare a venitului minim în toate statele membre, ca măsură pentru combaterea sărăciei. Ziua Națiunilor Unite pentru combaterea sărăciei a fost celebrată pe 17 octombrie și 2010 este Anul european împotriva sărăciei.
Concediul minim de maternitate în UE ar trebui să fie extins de la 14 la 20 de săptămâni și să fie plătit 100%, oferind însă o anumită flexibilitate statelor care dispun deja de prevederi privind acest tip de concediu din motive de familie. Majoritatea deputaților au aprobat și dreptul la concediul de paternitate plătit, de cel puțin două săptămâni.
Deputații solicită mai multe investiții în cercetare, inovare, educație, energie și asistență pentru Autoritatea Palestiniană, dar păstrarea unui nivel restrictiv al cheltuielilor generale, potrivit votului de miercuri privind bugetul UE pentru 2011. Ei doresc de asemenea lansarea unor discuții referitoare la actualul cadru financiar multianual, precum și la noi modalități de finanțare a bugetului.
Parlamentul a adoptat azi modificările aduse regulamentului financiar, statutului funcționarilor Comunităților Europene și bugetului 2010, modificări necesare pentru lansarea Serviciului European de Acțiune Externă (SEAE). Deputații au reușit să asigure un control sporit asupra serviciului precum și respectarea echilibrului geografic și de gen cu privire la personalul noului serviciu.
Pe 18 octombrie, deputaţii europeni de la comisiile pentru afaceri externe și dezvoltare au ales trei finaliști pentru Premiul Saharov 2010: organizația "Breaking the silence" din Israel, disidentul cubanez Guillermo Fariñas și politicianul etiopian Birtukan Mideksa. Laureatul va fi selectat de liderii grupurilor politice de la Parlamentul European pe 21 octombrie.
Secretarul General al ONU, Ban Ki-moon, a cerut ieri la Parlamentul European combaterea sărăciei, a foametei și a schimbărilor climatice. Dumnealui a mai arătat importanța realizării Obiectivelor de dezvoltare ale mileniului și a încrederii între statele dezvoltate și cele în curs de dezvoltare la conferința de la Cancun.
Acordarea premiului Nobel pentru pace dizidentului politic din China Liu Xiaobo a fost salutată de către președintele PE Jerzy Buzek, la deschiderea sesiunii plenare de la Strasbourg. Nevoia pentru acțiuni suplimentare în vederea combaterii sărăciei, precum și traficul cu ființe umane sunt subiectele de pe agenda PE, reliefate de președinte, care s-a referit și la discursul său la mijloc de mandat, discurs ce va fi susținut miercuri în cadrul unei ședințe solemne.
Puncte esenţiale ale sesiunii plenare:
- Bugetul 2011: deputații doresc dezbateri referitoare la noi surse de finanțare
- Concediul de maternitate: săptămâni, plătite în totalitate?
- SEAE: asigurarea responsabilității și un sistem de recrutare echilibrat
- Întârzierea efectuării plăților: 30 de zile pentru plata facturii
- Discursul la jumătatea mandatului susținut de Președintele Jerzy Buzek
- Secretarul General ONU Ban Ki-moon se va adresa Parlamentului
- Progresele Moldovei, în atenția Parlamentului European
- Venit minim la nivelul UE
- Premiul Saharov 2010: anunțarea celor trei finaliști și a laureatului
- Dezbatere legată de baze de date conținând informații legate de originea etnică
- Bugetul 2011: deputații doresc dezbateri referitoare la noi surse de finanțare
- Concediul de maternitate: săptămâni, plătite în totalitate?
- SEAE: asigurarea responsabilității și un sistem de recrutare echilibrat
- Întârzierea efectuării plăților: 30 de zile pentru plata facturii
- Discursul la jumătatea mandatului susținut de Președintele Jerzy Buzek
- Secretarul General ONU Ban Ki-moon se va adresa Parlamentului
- Progresele Moldovei, în atenția Parlamentului European
- Venit minim la nivelul UE
- Premiul Saharov 2010: anunțarea celor trei finaliști și a laureatului
- Dezbatere legată de baze de date conținând informații legate de originea etnică
Sectorul construcțiilor reprezintă o zecime din economia UE, dar piața nu este complet deschisă, datorită standardelor diferite între statele membre. Parlamentul European propune simplificarea procedurilor de marcaj de conformitate (CE) și abordarea problemelor de sănătate și siguranță la locul de muncă. Socialista Catherine Stihler din Regatul Unit a prezentat un raport pe această temă pe 11 octombrie în comisia pentru piața internă.
Cel de-al 3-lea Premiu anual al Parlamentului European pentru excelență în jurnalism a fost înmânat de Președintele PE, Jerzy Buzek unor jurnaliști din Polonia, Suedia, Ungaria si Marea Britanie, la cele patru categorii: presa scrisă, radio, televiziune și internet. Câștigătorii au primit fiecare un premiu de EUR 5000.
Bugetul UE nu este o chestiune deloc simplă. Un exercițiu anual bazat pe un cadru financiar de șapte ani, care să acopere fiecare euro cheltuit de către UE fie în mod direct fie, cel mai adesea, prin intermediul statelor membre - acesta este sângele care curge prin venele Europei și care ajută Uniunea să funcționeze și să aducă beneficii cetățenilor.
Accesul la bunuri și servicii este încă redus pentru o anumită categorie de europeni, arată un raport recent al Comisiei Europene privind monitorizarea pieței comerțului și distribuției cu amănuntul. Persoanele cu handicap, cele în vârstă și cele care locuiesc în sate izolate au probleme în a ajunge la marile supermarketuri. Eurodeputații de la comisia parlamentară pentru piața internă pregătesc un raport pe baza textului Comisiei Europene.
O nouă propunere de directivă pentru combaterea abuzurilor sexuale asupra copiilor a stârnit dezbateri aprinse în Parlament. Eurodeputații au discutat miercuri despre abordarea acestor infracțiuni prin prevenire, condamnare și protecția potențialelor victime. În centrul dezbaterii a fost blocarea site-urilor ce promovează pornografia infantilă.






















