Februarie

Actualitatea
homepage
Premiul întâi la ediția 2012 a Premiului Charlemagne pentru tinerii europeni a revenit proiectului media "Europa pe teren" al unor tineri din Grecia, acordat în cadrul ceremoniei din 15 mai a.c. de la Aachen. Cel de-al doilea premiu a fost acordat programului de schimburi pentru studenți Erasmus: "Europa în școli" (Republica Cehă), iar cel de-al treilea câștigător a fost proiectul "Pe bicicletă spre casă" (Ungaria), un film documentar de călătorie. Premiul Charlemagne pentru tinerii europeni se acordă anual proiectelor care conțin concepte care pot servi la dezvoltarea unei comunități și identități europene comune în rândul tinerilor.
Parlamentarium - Centrul vizitatorilor din cadrul Parlamentului European.
Mii de oameni au sosit la Parlamentul European - unii pentru a învăţa, alţii atraşi doar de distracţie. Pentru toţi însă a fost o experienţă practică.
Eurodeputaţi şi experţi au dezbătut pe tema îmbătrânirii active împreună cu publicul la Ziua Porţilor Deschise de la Parlamentul European, la Bruxelles.
Piața internă împlinește 20 de ani.
Uniunea Europeană celebrează 20 de ani de la introducerea pieței interne, care permite libera circulație a bunurilor, serviciilor și capitalului. Ce s-a realizat până acum și care este potențialul pieței unice în viitor? Au răspuns la aceste întrebări domnul Karl von Wogau, care a condus un grup de eurodeputați ce a lucrat în domeniul înlăturării barierelor din calea pieței unice, și eurodeputatul Cristian Buşoi (Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa, România).
Ceremonia de decernare a premiilor Charlemagne pentru tinerii europeni 2012 se va desfășura la Aachen la 15 mai a.c., începând cu orele 11:00 (CET).  Premiul este decernat proiectelor realizate de tineri care încurajează dezvoltarea unei comunități și identități europene comune. La ceremonie vor participa președintele Parlamentului European, Martin Schulz, fostul președinte al PE, Hans-Gert Pöttering, precum și președintele Fundației pentru Premiul Internațional Charlemagne, Michael Jansen și primarul orașului Aachen, Marcel Philipp.
Parlamentul European,Biroul de Informare în România prezent la târgul de stagii.
Parlamentul European - Biroul de Informare în România s-a întâlnit cu studenții la târgul de stagii și pregătire pentru piața muncii organizat de Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) în perioada 4-5 mai 2012, la București.
Mai
Festivalul Fotografiei Europene.
La 9 mai a avut loc lansarea oficială a Festivalului Fotografiei Europene în Spațiul Public European (strada Vasile Lascăr, nr. 31), în prezenţa domnului Leonard Orban, ministrul Afacerilor Europene, domnului Niculae Idu, şeful Reprezentanţei Comisiei Europene în România, doamnei Mădălina Mihalache, şeful  Biroului de Informare al Parlamentului European în România şi domnului Ştefan Tóth, A.FIAP., preşedintele Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România.
Martin Schulz - noul președinte al Parlamentului European.
Martin Schulz, preşedintele Parlamentului European va intra într-o discuţie directă cu cetăţenii europeni, pe pagina de Facebook a Parlamentului European, Joi, 26 Aprilie, începând cu ora 15.30 (ora României).
Conservarea și refacerea ecosistemelor afectate trebuie să devină o prioritate politică centrală, consideră Parlamentul European printr-o rezoluție adoptată vineri. Întrucât Uniunea Europeană nu a reușit să-și îndeplinească obiectivul global privind biodiversitatea pentru 2010, conservarea biodiversității ar trebui acum să fie integrată cu prioritate în politici europene-cheie. Subvențiile cu efect negativ asupra mediului trebuie identificate și eliminate până în anul 2010, se arată în document.
Comisia Europeană trebuie să folosească toate instrumentele de rezolvare a disputelor pe care le oferă OMC și G20 pentru a răspunde deciziei "unilaterale și arbitrare" a Argentinei de a expropria compania energetica YPF, potrivit unei rezoluții adoptate de Parlamentul European vineri. Deputații europeni deplâng acțiunea și cer Comisiei și Consiliului să exploreze măsurile posibile pentru a evita astfel de situații în viitor, inclusiv măsuri de suspendare parțială a preferințelor tarifare.
"Neutralitatea" în privința impozitării nu trebuie să fie impusă pentru a priva motorina de avantajele sale fiscale în raport cu benzina, consideră majoritatea deputaților europeni prin votul acestora din 19 aprilie 2012 referitor la propunerea Comisiei de reformare a modului de impozitare a energiei. Propunerea din partea Comisiei era în favoarea eliminării treptate a avantajelor fiscale de care beneficiază motorina.
Parlamentul dă undă verde acordului privind transferul de date ale pasagerilor către SUA.
Un nou acord privind transferul de date personale ale pasagerilor aerieni din UE către autorităţile americane a fost aprobat de către Parlamentul European joi. Acordul stabileşte condiţiile juridice şi acoperă aspecte cum ar fi perioadele de stocare a datelor, utilizarea lor, garanţiile de protecţie a datelor şi căile de atac administrative și judiciare. Acordul va înlocui acordul provizoriu în vigoare din 2007.
Protecție socială mai bună pentru personalul de pe liniile aeriene și persoanele care lucrează pe cont propriu în străinătate.
Conform noilor reglementări UE referitoare la coordonarea sistemelor de securitate socială adoptate miercuri, pentru însoțitorii de zbor, stewarzi și piloți se vor aplica prevederile legislative referitoare la securitatea socială din țara în care, în mod obișnuit, își încep și termină munca. Noile reglementări clarifică, de asemenea, și accesul la ajutoarele de șomaj pentru persoanele care lucrează pe cont propriu în străinătate.
Parlamentul vrea reguli la nivel UE pentru firme care exportă mijloace de cenzurare a Internetului.
UE ar trebui să aibă reguli pentru monitorizarea cenzurii pe Internet practicate de regimurile autocratice, consideră o rezoluție a PE adoptată miercuri referitoare la Raportul anual 2010 cu privire la drepturile omului în lume. Parlamentul vrea ca aceste noi reguli să întărească responsabilitatea firmelor cu sediul în UE care exportă mijloace care pot fi folosite pentru a bloca website-uri și a monitoriza comunicațiile mobile.
Aprilie
Forum Regional, Sibiu
Forum Regional, Sibiu.
Forumuri
 (07/01/2009)
Procesul de la Bologna: deputaţii doresc mai multă mobilitate pentru studenți.
Implementat în 47 de state, Procesul de la Bologna are scopul de a consolida coerența și competitivitatea educației superioare europene și de a promova mobilitatea studenților în Spațiul European de Educație Superioară. Marți, Parlamentul European a adoptat un raport întocmit de socialistul italian Luigi Berlinguer care cere mai mulți bani și o mai bună participare a instituțiilor, universităților și statelor membre în realizarea obiectivelor strategiei UE 2020.
Islanda, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei şi Bosnia - Herțegovina.
În cele trei rezoluții adoptate cu o largă majoritate miercuri, Parlamentul European își exprimă acordul ca Islanda să adere la UE şi solicită stabilirea unei date la care Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei să înceapă negocierile de aderare. Totodată, Parlamentul și-a exprimat îngrijorarea față de progresul limitat făcut de Bosnia-Herțegovina (BiH) ca potențial candidat.
O rezoluție prin care toată lumea câștigă în războiul comercial privind carnea de vită tratată cu hormoni.
Concesiile făcute de UE vor ajuta la încheierea unui război comercial cu SUA și Canada, care durează de 20 de ani și privește comerțul cu carne de vită cu hormoni. Acestea au fost aprobate miercuri de către deputații europeni. Acordul permite Uniunii Europene să mențină interdicția privind importurile de carne de vită tratată cu hormoni în schimbul creșterii cotei sale de importuri de carne de calitate superioară din SUA și Canada.
Comisie specială pentru a investiga structurile de crimă organizată în UE
.
Parlamentul European a creat, miercuri, 14 martie, o comisie specială pentru problemele legate de crimă organizată, corupție și spălare de bani. Comisia are la dispoziție un an pentru investigarea modului în care mediul economic european, administrația publică și sistemele financiare au putut fi infiltrate de către structuri ale crimei organizate (inclusiv structurile de tip mafiot). În același interval de un an, noua comisie trebuie să propună acțiuni pentru combaterea aspectelor investigate.
Simplificarea și clarificarea formalităților legate de moștenirile trans-frontaliere
.
O femeie cu cetățenie italiană care se căsătorește cu un german și se stabilește în Belgia va avea opțiunea de a alege dacă urmașii săi vor moșteni conform legislației Italiene sau belgiene, conform noilor reglementări adoptate de Parlamentul European marți.
Parlamentul cere cote pentru creșterea participării femeilor în politică și afaceri
.
Reducerea diferențelor de remunerare între bărbați și femei și cotele în vederea creșterii reprezentării femeilor în structurile de conducere ale întreprinderilor și organele politice sunt doar câteva din propunerile aprobate de Parlamentul European marți pentru abordarea inegalității de gen în UE.
Martie
Concursul național pentru liceeni EUROSCOLA, ediția  a V-a (2012/ 2013).
Biroul de Informare al Parlamentului European în România (BIPE) lansează cea de a V-a ediție a concursului național pentru licee EUROSCOLA 2012/ 2013.

În contextul Anului european al îmbătrânirii active și al solidarității între generații, Biroul de Informare al Parlamentului European în România invită liceele interesate să propună și să implementeze un proiect de voluntariat cu titlul "Punți între generații" care să cuprindă două module: proiectul propriu-zis și o reclamă creativă care să promoveze proiectul realizat.
Concursul național pentru liceeni EUROSCOLA 2011/ 2012.
Biroul de Informare al Parlamentului European în România anunță încheierea evaluării proiectelor prezentate în cadrul celei de-a IV-a ediții a concursului național "Euroscola"  2011/ 2012.Biroul de Informare al Parlamentului European în România (BIPE) lansează cea de a IV-a ediție a concursului național pentru licee EUROSCOLA 2011/ 2012.
2012: Anul european al îmbătrânirii active.
2012 este Anul european al îmbătrânirii active şi al solidarităţii între generaţii. Este o ocazie pentru noi toţi de a reflecta asupra faptului că speranţa de viaţă a cetăţenilor europeni este în continuă creştere şi că, în acelaşi timp, aceştia îmbătrânesc în condiţii bune de sănătate - oportunităţi pe care ar trebui să le valorificăm.
Transferuri în euro
Eliminarea diferenţelor dintre transferurile interne şi cele transfrontaliere ar putea aduce beneficii zonei euro, dar este oare Europa prea indulgentă cu băncile?
Lumini, cameră, acțiune! În fiecare an, Parlamentul European acordă unui film european un premiu de subtitrare în cele 23 de limbi oficiale ale UE. Blink ne dezvăluie mai multe din spatele cortinei.
Mai multe frecvențe pentru internetul mobil până în 2013.
Pe 15 februarie, deputații europeni au aprobat reguli privind folosirea coordonată a spectrului radio în UE. Statelor membre li se va cere să elibereze noi frecvențe pentru internetul mobil de mare viteză până în 2013, pentru satisfacerea cererii în creștere de transmitere fără fir a datelor.
Acordul UE-Maroc: oportunitate sau amenințare la adresa agriculturii familiale?.
Un acord UE-Maroc privind liberalizarea comerțului în domeniul agriculturii și pescuitului a stârnit reacții diferite în comisiile parlamentare. Acordul va fi dezbătut astăzi în plen și este programat pentru vot joi. Doi eurodeputați cu opinii diferite asupra acordului ne-au explicat propriile poziții.
Miercuri, Parlamentul a votat noua legislație ce vizează sporirea puterii de negociere a producătorilor de lapte pentru a obține prețuri echitabile pentru laptele neprelucrat și pentru a-i ajuta să se pregătească pentru sfârșitul cotelor de lapte din 2015. Acesta va permite organizațiilor de fermieri să negocieze singuri prețurile pentru laptele neprelucrat, fără a încălca legea concurenței.
Dincolo de reduceri bugetare: deputații dezbat creșterea economică în Grecia precum și în restul UE.
Următorul Summit UE din 1-2 martie trebuie să abordeze problema creșterii economice, au declarat deputații europeni în dezbaterea cu Consiliul și Comisia din această dimineață, în plenul de la Strasbourg. Numeroși deputați și-au exprimat scepticismul și îngrijorarea cu privire la ultimul val de măsuri de austeritate din Grecia, inițiate de Comisia Europeană, BCE și Troika.
©Belga/DPA
Euro-obligațiunile vor fi o sursă de stabilitate pentru zona euro pe termen mediu dar numai dacă celelalte probleme conexe vor fi rezolvate, spune Parlamentul într-o rezoluție votată miercuri. În același timp, alte instrumente financiare trebuie puse în practică rapid pentru a rezolva problemele pe termen scurt, cum ar fi pactul european de rambursare propus de Consiliul german al experților economici, mai spune rezoluția.
Combaterea dopajului, violența pe stadioane, aranjarea meciurilor și activitățile ilegale ale agenților jucătorilor reclamă o acțiune mai coordonată la nivel european, conform unei rezoluții adoptate de Parlamentul European la 2 februarie.
©DPA/M.Gambarini
Un raport parlamentar privind situația femeilor în război cere ca sprijinul UE în procesele de pace să fie condiționat de participarea femeilor la negocierile pentru pace în cadrul echipelor internaționale și recomandă crearea - în cadrul Serviciului european de acțiune externă - a postului de Reprezentant special al UE pentru femei, pace și securitate. Redactat de Norica Nicolai (Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa, România), raportul va fi votat azi în plen.
Membrii PE susțin noile sancțiunile dure impuse de UE împotriva Iranului, în efortul de a aduce Iranul la masa negocierilor, cerând în același timp ca aceste sancțiuni să aibă cât mai puține repercusiuni asupra populației civile, într-o rezoluție adoptată joi. Parlamentul vrea ca Iranul sa oprească programul nuclear clandestin și condamnă amenințarea Iranului de a închide Strâmtoarea Hormuz.
Gestionarea corectă  a deșeurilor costă scump, dar dacă e făcută eficient poate atrage investiții și crea locuri de muncă, potrivit unei rezoluții adoptate de Parlamentul European joi. Rezoluția răspunde problemelor ridicate de cetățenii europeni în cadrul Comisiei de petiții în legătură cu aplicarea legislației europene privind gestionarea deșeurilor.
Noul tratat privind guvernanța nu era cu adevărat necesar pentru ieșirea din criză. Acesta ar trebui să fie compatibil cu pachetul de șase legi privind guvernanța economică și susținut de măsuri imediate pentru abordarea constrângerilor pe termen scurt din zona euro, a spus Parlamentul European într-o rezoluție adoptată joi. Cu toate acestea, deputaţii europeni s-au arătat mulțumiți de faptul că noul tratat include multe din propunerile făcute de reprezentanții parlamentari.
Februarie
Subvenţii
Regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Uniunii Europene stabileşte printre principiile de execuţie a bugetului şi pe cel al transparenţei, principiu evocat, sub diverse forme, în tot cuprinsul Regulamentului financiar şi al normelor de aplicare a acestuia, prin diferite dispoziţii care asigură o publicitate adecvată (ex-ante şi/sau ex-post) privind execuţia bugetului.
Parlamentarium - Centrul vizitatorilor din cadrul Parlamentului European.
Centrul vizitatorilor din cadrul Parlamentului European îşi va deschide porţile vineri, 14 octombrie, ora 10.00. Este cel mai mare centru parlamentar pentru vizitatori din Europa şi prima expoziţie din lume accesibilă integral în 23 de limbi. Cetăţenii, localnicii şi turiştii vor avea şansa de a cunoaşte instituţiile europene şi, în special, Parlamentul European, prin intermediul mai multor mijloace audiovizuale interactive.
Vizite la PE
 (07/01/2009)
Din dorinţa de a îşi face cât mai bine cunoscută activitatea, Parlamentul European organizează vizite pentru grupuri sau vizitatori individuali în toate cele trei locaţii - Bruxelles, Strasbourg şi Luxemburg. Începând din luna octombrie 2005 Parlamentul oferă grupurilor interesate posibilitatea de a participa la o vizită în limba română.
Stagii la PE
Competenţe şi rol politic
Parlamentul joacă un rol activ în elaborarea legislaţiei care are un impact asupra vieţii cotidiene a cetăţenilor, ca de exemplu, legislaţia privind protecţia mediului, drepturile consumatorilor, egalitatea şanselor, transportul, libera circulaţie a lucrătorilor, capitalurilor, mărfurilor şi serviciilor. Parlamentul şi Consiliul au, de asemenea, competenţe comune în ceea ce priveşte bugetul anual al Uniunii Europene.
Organizare şi funcţionare
Parlamentul European este singurul organ al Uniunii Europene ales în mod direct. Cei 736 de deputaţi sunt aleşi pe o perioadă de cinci ani de către alegătorii din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, în numele a 500 de milioane de cetăţeni. Reuniunile şi deliberările Parlamentului European sunt publice. Deciziile, luările de poziţie şi dezbaterile parlamentare sunt publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene şi pe site-ul Parlamentului European,  http://www.europarl.europa.eu.
Procedura de selecție  pentru Premiul Charlemagne pentru tinerii europeni pentru anul 2012 a fost lansată joi, 10 noiembrie 2011. Premiul se va acorda tinerilor care au fost implicați în proiecte de promovare a identității comune europene și a cooperării între tineri din diferite țări ale Uniunii Europene. Termenul limită pentru depunerea proiectelor pentru premiul de anul viitor, acum la a cincea ediție de la lansarea în 2008, este 23 ianuarie 2012.
Premiul Parlamentului European pentru Jurnalism se acordă jurnaliștilor care au avut o contribuție excepțională la clarificarea unor probleme majore la nivel european sau au promovat o mai bună înțelegere a instituțiilor sau a politicilor Uniunii Europene. Parlamentul European recunoaște rolul mass media de a trage la răspundere instituțiile europene și activitățile acestora. Premiul se va acorda în spiritul respectului pentru libertatea și deplina independență a mass media, pluralismului media și în contextul dorinței Parlamentului European de a îmbunătăți comunicarea dintre instituțiile UE și cetățenii europeni.
 (30/09/2009)
Parlamentul European va acorda anul acesta pentru a treia oară Premiul European pentru Jurnalism ziariştilor care au prezentat aspecte europene majore sau care au promovat o mai bună înţelegere a instituţiilor sau a politicilor europene.
Presă
Activităţile Biroului cuprind o importantă componentă de informare a mass media cu privire la activităţile Parlamentului European şi evoluţiile politice si legislative din acest for european.
Euro-deputaţii români
Pentru a şaptea oară în istoria de 50 ani a Parlamentului, în perioada 4-7 iunie, au avut loc alegeri directe în toate cele 27 de state membre UE, oferind celor 375 milioane de cetăţeni europeni cu drept de vot posibilitatea de a decide asupra politicilor la nivel european.
Legături utile
Parlamentul European
Ianuarie în plen
Ianuarie în plen.
Deputaţii europeni l-au ales pe Martin Schulz președinte al Parlamentului European pentru următorii doi ani și jumătate. La Parlament s-au dezbătut programul președinției daneze a UE și felul în care aceasta intenționează să abordeze consolidarea uniunii economice. Eurodeputații au avut o dezbatere aprinsă cu premierul ungar Viktor Orbán despre schimbările recente din Ungaria și au votat legi pentru ameliorarea colectării deșeurilor electrice și siguranța biocidelor.
Substanțele "biocide" - fie că sunt otrăvuri împotriva șoarecilor sau dezinfectante - vor fi supuse unui control mai strict, ca urmare a unui vot al Parlamentului European de joi. Regulile au fost aduse la zi pentru a proteja mai bine sănătatea umană și mediul, simplificând în același timp procesul de acordare a aprobărilor pentru a vinde produsele.
Anual, în gospodăriile, supermarketurile, restaurantele și de-a lungul rețelelor alimentare de la producător la consumator în UE sunt irosite până la 50% din alimentele consumabile și sănătoase, în vreme ce 79 de milioane de cetățeni europeni trăiesc sub limita sărăciei, iar 16 milioane își primesc mâncarea de la asociații caritabile. Parlamentul a cerut, intr-o rezoluție adoptată joi, luarea unor masuri urgente pentru a înjumătăți până în 2025 risipa de alimente și a permite accesul la hrană pentru cetățenii europeni cu mijloace modeste.
Prin aprobarea de către deputații europeni a noilor obiective propuse împreună cu Consiliul, vom colecta și recicla mult mai multe aparate casnice vechi, frigidere stricate sau telefoane si mici obiecte electronice vechi. Aducerea la zi a legislației privind deșeurile electrice și electronice (WEEE) le oferă consumatorilor noi posibilități de a returna deșeurile de mici dimensiuni magazinelor care vând produse electronice și va reduce birocrația reciclării electronicelor pentru mediul de afaceri.
Alegerea celor 14 vicepreședinți ai Parlamentului European.
Toți cei 14 vicepreședinți ai Parlamentului European au fost aleși după cel de-al treilea tur de scrutin, cu majoritate simplă a voturilor valabile exprimate.
Strategia spațială europeană: raportorul Patriciello cere finanțare adecvată.
Programul UE Galileo pentru navigația prin satelit ar trebui să obțină fondurile adecvate, iar Programul european de monitorizare a Pământului (GMES) ar trebui inclus oficial în cadrul financiar multianual al UE, spune o propunere de rezoluție privind strategia spațială europeană întocmită de italianul Aldo Patriciello de la Grupul Partidului Popular European (Creștin Democrat). Rezoluția va fi prezentată în plen și votată joi.
Toate statele membre ale UE ar trebui să ridice barierele de pe piața muncii pentru români și bulgari, se arată în rezoluția Parlamentului European adoptată joi, 15 decembrie. Nu există justificare economică reală pentru restrângerea dreptului lor fundamental de a munci și a locui în orice stat membru al UE, se spune în rezoluție.
Președinția daneză în Parlamentul European.
Miercuri, primul ministru danez Helle Thorning-Schmidt a prezentat programul președinției daneze pentru următoarele șase luni. Majoritatea deputaților europeni și-au exprimat sprijinul și i-au cerut să adopte o poziție fermă în rezolvarea crizei financiare.
Miercuri, Parlamentul European a tras un semnal de alarmă în legătură cu posibilele riscuri ale acordului interguvernamental în curs de negociere privind consolidarea uniunii economice. Rezoluția parlamentară exprimă îndoieli serioase în legătură cu nevoia unui astfel de acord în afara sistemului UE, subliniind că legitimitatea democratică trebuie îmbunătățită și că acordul trebuie să încurajeze și creșterea, nu numai să impună austeritate.
Premiul Charlemagne pentru tinerii europeni 2012 - Termentul de înscriere a fost prelungit până pe 13 februarie!.
Premiul se va acorda tinerilor care au fost implicați în proiecte de promovare a identității comune europene și a cooperării între tineri din diferite țări ale Uniunii Europene. Termenul-limită pentru depunerea proiectelor este 13 februarie 2012.
Actualitatea
2012: Anul european al îmbătrânirii active.
Europenii trăiesc mai mult și au din ce în ce mai puțini copii. Se estimează că în 2060 vor exista doar două persoane active pe piața muncii pentru o persoană 65+. Acum rata este de 4:1 (Eurostat). 2012 - Anul european al îmbătrânirii active și al solidarității între generații dorește sensibilizarea populației la creșterea rapidă a populației în vârstă, promovarea unui mediu prietenos pentru vârstnici și găsirea unor soluții pentru ca îmbătrânirea populației să se transforme în oportunitate.
Ce urmează la Parlamentul European în 2012.
Următoarele 12 luni vor fi foarte intense pentru deputaţii europeni, care vor aborda criza economică, energia, transportul și negocierile privind politica agricolă comună. Parlamentul European va fi implicat în discuțiile pentru consolidarea uniunii economice pentru abordarea crizei și va aborda regulile privind agențiile de evaluare a creditului, euroobligațiunile și taxa pe tranzacțiile financiare.
Martin Schulz
Astăzi, Parlamentul European a ales un nou președinte, pe social-democratul german Martin Schulz, cu 387 de voturi. Dumnealui va fi la cârma Parlamentului până la următoarele alegeri europene, din iunie 2014. Dar cine este omul din spatele politicianului? Vă prezentăm un scurt portret al lui Martin Schulz.
Ianuarie
2012
Victimele acțiunilor criminale care se bucură de protecție într-un Stat Membru se vor putea bucura de aceeași protecție dacă se mută în alt Stat Membru, conform noilor reguli adoptate de Parlament, marți, 13 decembrie. Ordinul European de Protecție are ca scop protecția victimelor violențelor de gen, împotriva hărțuirilor, răpirilor sau încercărilor de asasinare. Statele Membre vor avea trei ani pentru a transpune această directivă în legislație națională.
reverse_links
Notă juridică
Consultarea sau utilizarea acestui site web în orice limbă implică acceptarea integrală a condiţiilor generale menţionate mai jos.
Actualitatea parlamentară: Ce rol pentru BCE?.
BCE nu ia în calcul luarea unor măsuri privind reducerea datoriilor până ce statele din zona euro nu vor face ordine în politica lor economică. Plus alte ştiri ale zilei.
 (02/09/2009)
Eurodeputaţii vor pregăti ultima sesiune plenară a anului, vor face bilanţul preşedinţiei poloneze a UE şi îşi vor da avizul privind permisiul unic pentru imigranţi.
Decembrie
© European Union 2011 PE-EP
Pietro Naj-Oleari
Noul cod de conduită pentru Membrii Parlamentului European a fost adoptat de deputații europeni, joi, 1 decembrie. Acest cod stabilește regulile și principiile pe care vor trebui să le urmeze deputații europeni în cadrul contactelor lor cu terțe interese, pentru a evita conflictele de interese.
Parlamentul European a supus la vot, joi, nivelul și prioritățile bugetului UE pentru 2012, așa cum au fost agreate de către echipa de negociatori a Parlamentului European cu reprezentanții statelor membre in 18 noiembrie.
Parlamentul European a aprobat joi aderarea Croației la UE (în cadrul unei proceduri cerute de tratate). Cu toate acestea, deputații europeni au cerut Zagrebului rezolvarea provocărilor încă existente, precum cele din sistemul juridic și continuarea luptei împotriva corupției și crimei organizate. Croația ar putea deveni al 28-lea membru UE pe 1 iulie 2013.
UE va suporta până la 95% din costurile proiectelor de dezvoltare regională din Grecia, Irlanda, Portugalia, România, Letonia și Ungaria pentru a încuraja redresarea acestora, se arată într-o rezoluție adoptată joi. Deputații au susținut o propunere pentru o creștere temporară a contribuției UE la finanțare pentru anumite proiecte, fără a crește volumul total al fondurilor structurale pentru fiecare stat membru.
 (29/07/2009)
Puncte esenţiale ale sesiunii plenare:

- Parlamentul va dezbate prioritățile strategice ale Comisiei pentru 2012
- Parlamentul menține presiunea pentru guvernanța economică
- Oprirea operațiunilor speculative
- Viitorul politicilor de coeziune și agricole
- Deputații vor o poziție puternică a UE la summit-ul ONU privind schimbările climatice
- Premiul LUX pentru cinematografie va fi decernat miercuri la Strasbourg
- Deputaţii europeni abordează discriminarea romilor
- Deputaţii supun aprobării 40 milioane de euro pentru politica maritima integrată
- Eurodeputaţii solicită  acţiuni internaţionale de combatere a pescuitului ilegal
Eurodeputații sunt în favoarea prelungirii Protocolului de la Kyoto.
Luni, 7 noiembrie, deputaţii europeni și comisarul pentru politicile climatice, Connie Hedegaard, au discutat despre poziția UE înaintea Conferinței ONU pentru schimbările climatice, ce va avea loc la sfârșitul lunii noiembrie și începutul lunii decembrie, la Durban. Deputații au cerut UE să aibă o strategie clară în cadrul conferinței. "Durban este o oportunitate importantă de a progresa, dar nu trebuie să ne oprim aici", a spus comisarul european.
Procedura de selecție  pentru Premiul Charlemagne pentru tinerii europeni pentru anul 2012 a fost lansată joi, 10 noiembrie 2011. Premiul se va acorda tinerilor care au fost implicați în proiecte de promovare a identității comune europene și a cooperării între tineri din diferite țări ale Uniunii Europene. Termenul limită pentru depunerea proiectelor pentru premiul de anul viitor, acum la a cincea ediție de la lansarea în 2008, este 23 ianuarie 2012.
Primăvara Arabă câștigă Premiul Saharov 2011.
Premiul Saharov pentru libertatea de gândire decernat de Parlamentul European în 2011 este câștigat de cinci reprezentanți ai lumii arabe, în semn de recunoaștere și susținere a luptei lor pentru libertate și drepturile omului. Premiul va fi acordat câștigătorilor de către Președintele Jerzy Buzek în cadrul sesiunii Parlamentului de la Strasbourg, la 14 decembrie 2011.
Anunț EUROSCOLA
Biroul de Informare al Parlamentului European în România mulțumește celor 21 de licee care au trimis spre evaluare proiecte de voluntariat.
Noiembrie
Regulile UE privind achizițiile publice ar trebui reformate pentru a facilita întreprinderilor mici accesul la acestea, a decis Parlamentul prin votul de astăzi marți, 25 octombrie. Noile reguli ar permite autorităților să ofere contracte nu numai licitantului cu cel mai mic preț, ci și celui mai inovativ, sau celor care oferă cele mai importante beneficii sociale sau ecologice. Comisia va prezenta propuneri de reformă în decembrie.
Doi oameni lucrează la frontiera germană
©Belga/EFP
Toate statele membre ale UE trebuie să permită accesul bulgarilor și românilor pe piața forței de muncă până la sfârșitul lui 2011, se spune în rezoluția adoptată de Parlamentul European, marți, 25 octombrie.
Măsuri pentru ameliorarea situației mamelor singure.
Într-un raport ne-legislativ, eurodeputata Barbara Matera prezintă modalități de ameliorare a situației mamelor singure - 5% din femeile europene. Dumneaei este de părere că pentru gospodăriile cu un sigur părinte, din ce în ce mai multe în societatea noastră, sunt necesare măsuri pentru combaterea sărăciei și a excluziunii sociale.
Deschiderea sesiunii: dezbaterea privind criza euro adăugată marți, Tunisia, Libia, ETA și Turcia.
Parlamentul a adăugat pentru marți după-amiază o dezbatere privind criza din zona euro. Președintele Jerzy Buzek a mai atras atenția și asupra voturilor de miercuri privind bugetul UE pe 2012. Dumnealui a salutat primele alegeri libere din Tunisia, sfârșitul dictaturii de peste 40 de ani a colonelului Gaddafi în Libia și renunțarea la violență a ETA, arătând și faptul că Parlamentul este alături de cele aproximativ 200 de victime ale cutremurului catastrofal care a avut loc duminică în Turcia.
Sesiune plenară - Strasbourg, 
24-27 octombrie 2011
Între 24 și 27 octombrie, deputații europeni se reunesc în plen la Strasbourg. Temele de pe ordinea de zi:
Online form test
Video - interviu: Bulgaria şi România vor în Schengen, în ciuda veto-ului  .
Unii spun că cele două ţări nu sunt pregătite să intre în spaţiul de liberă circulaţie, însă ele susţin contrariul.
Inaugurarea oficială a centrului Parlamentarium.
Centrul pentru vizitatori al Parlamentului European s-a deschis oficial pe 11 octombrie, de către preşedintele Jerzy Buzek, în prezența prințesei Astrid a Belgiei. Centrul se deschide pentru public pe 14 octombrie.
Schengen: Bulgaria și România nu trebuie să fie ținute ostatice populismului.
Statele membre trebuie să evite populismul la nivel național și să decidă cu privire la aderarea Bulgariei și României la zona Schengen exclusiv pe baza criteriilor existente, spune Parlamentul European într-o rezoluție adoptată joi, 13 octombrie. Deputații europeni cer Consiliului European să ia măsurile necesare pentru a permite ambelor țări să adere la zona Schengen.
Lucrări de artă contemporană din România în colecția Parlamentului European.
Bruxelles, 11 octombrie 2011 - Dl. Jerzy Buzek, Președintele Parlamentului European, a vernisat la Bruxelles expoziția lucrărilor de artă contemporană achiziționate de Parlamentul European din România și Bulgaria pentru completarea colecției de artă contemporană din statele membre ale Uniunii Europene.
Președintele CE, José Manuel Barroso, 
vorbește eurodeputaților
Parlamentul European cere un plan UE pentru ieșirea din criză, într-o rezoluție aprobată joi. Aceasta cere recapitalizarea băncilor europene, continuarea armonizării sistemelor naționale fiscale, introducerea unor obligațiuni publice europene și consolidarea guvernanței economice la nivel UE pentru țările din zona euro.
Deschiderea sesiunii: evoluții în Orientul Mijlociu, Iulia Timoșenko.
În deschiderea sesiunii de la Bruxelles, președintele Parlamentului European, domnul Jerzy Buzek, a salutat progresele democratice din Orientul Mijlociu, dar a condamnat violențele care au avut loc recent în această regiune. Dumnealui a condamnat de asemenea sentința de 7 ani impusă liderului opoziției ucrainene, Iulia Timoșenko, la 11 octombrie.
Sesiune plenară, Bruxelles, 12-13 octombrie 2011.
Între 12 și 13 octombrie, deputații europeni se reunesc în plen la Bruxelles. Temele de pe ordinea de zi:
Octombrie
 (30/09/2009)
Eurodeputaţii adoptă noi reguli controversate pentru a preveni o viitoare criză a datoriilor, plus alte ştiri de la Strasbourg.
Participanții despre Euroscola
Câștigătorii ediției a 3-a a concursului Euroscola au fost invitații să participe la Zilele Euroscola în cursul anului 2011. Vă invităm să citiți câteva impresii.
Câștigătorii ediției a 3-a a concursului Euroscola au fost invitații să participe la Zilele Euroscola în cursul anului 2011. Vă invităm să citiți câteva impresii.
Ediţia a 3-a: 2010/2011
Ediţia a 3-a: 2010/2011.
Parlamentul European a creat programul Euroscola pentru a informa tinerii despre procesul de integrare europeană şi pentru a promova participarea lor la construcţia Uniunii Europene.
Ediţia a 2-a: 2009/2010
 (16/06/2009)
Parlamentul European a creat programul Euroscola pentru a informa tinerii despre procesul de integrare europeană şi pentru a promova participarea lor la construcţia Uniunii Europene.
Parlamentul aprobă noile planuri privind viitoarea guvernanță economică.
Statele din zona euro nu vor mai putea să ignore avertismentele Comisiei privind corectarea politicilor lor bugetare. Pachetul de legi privind guvernanța economică, votat în plen miercuri, va face ca statele să-și abordeze politicile economice defectuoase mai prompt. Noua legislație mărește transparența, cere mai multă responsabilitate din partea statelor și ameliorează calitatea și corectitudinea statisticilor, asigurându-se că acestea sunt colectate independent.
Starea Uniunii: Barroso vorbește despre pericolul unei Europe fragmentate.
"Nu trebuie să punem sub semnul întrebării utilitatea unei Europe unite", a spus astăzi la Parlamentul European, președintele Comisiei Europene,  José Manuel Barroso. Dumnealui a arătat că ororile răzoaielor din trecut sunt acum de neimaginat, UE garantând pacea pe continent. Majoritatea deputaţilor europeni au sprijinit opinia domnului Barroso conform căreia răspunsul potrivit la criză este consolidarea guvernanței economice și reducerea disputelor interguvernamentale.
Un palestinian vinde pește în Fâșia Gaza
Parlamentul a votat aprobarea unui acord comercial care va ajuta la stimularea economiei palestiniene, permițându-le astfel Cisiordaniei și Fâșiei Gaza exportul de produse agricole şi pescărești direct către UE, începând cu anul 2012.
Siguranța rutieră: 103 măsuri pentru reducerea la jumătate, până în 2020, a numărului de decese survenite în urma accidentelor rutiere.
UE trebuie să promoveze utilizarea așa numitelor "alcolocks" (dispozitive care detectează șoferii care au consumat alcool și blochează pornirea autovehiculului în acest caz) pentru autovehiculele de transport de mărfuri sau de pasageri și să impună pe întregul teritoriul o limită maximă de viteză de 30 km/h în zonele rezidențiale. Acestea sunt prevederile unei rezoluții adoptate de către Parlamentul European marți, 27 septembrie.
Comerțul extern: provocări pentru UE.
Un element major al economiei Uniunii Europene, comerțul internațional trebuie să se adapteze lumii în schimbare pentru a rămâne eficient. Eurodeputatul german  Daniel Caspary, de la Grupul Partidului Popular European (Creştin Democrat), a pregătit un raport referitor la o nouă politică comercială pentru Europa în viitor. Acesta se bazează pe o comunicare a Comisiei căreia, după părerea domnului Caspary, îi lipsește o strategie pe termen lung.
Deputaţii europeni doresc sprijinirea sectorului turistic.
De Ziua internațională a turismului (27 septembrie), Parlamentul European a adoptat o rezoluție a italianului Carlo Fidanza de la Grupul Partidului Popular European (Creştin Democrat) privind turismul european. Aceasta cere un turism de calitate, care să creeze locuri de muncă pe plan local și să promoveze Europa ca destinație de vârf. Parlamentul European cere crearea unei "mărci europene" în turism.
Deschiderea sesiunii plenare
Un eurodeputat verifică documentele sesiunii
înainte de deschidere
Președintele Parlamentului European, Jerzy Buzek, a deschis plenul Parlamentului exprimându-și interesul pentru votul legat de pachetul de măsuri privind guvernanța economică a Europei, pentru dezbaterea cu Președintele grupului euro Jean-Claude Juncker, precum și discursul Președintelui Comisiei Europene, José Manuel Barroso, care se va referi la starea Uniunii Europene. Președintele PE s-a referit de asemenea la dezbaterea cu Înaltul Reprezentant, Catherine Ashton, cu privire la Parteneriatul Estic și a salutat primul discurs al Președintelui Consiliului, Herman Van Rompuy, la Adunarea ONU, reprezentând Uniunea Europeană. Președintele a condamnat aplicarea sentinței capitale in privinta lui Troy Davis și Alireza Molla-Soltani.
Newsletter, sesiune plenară - Strasbourg, 26-29 septembrie 2011.
Între 26 și 29 septembrie, deputații europeni se reunesc în plen la Strasbourg. Temele de pe ordinea de zi:

- Reducerea practicilor neetice și mai multă transparență în guvernanța economică
- Eurodeputații vor discuta cererea Palestinei la ONU de a fi recunoscută ca stat
- Dezvoltarea comerțului cu Autoritatea Palestiniană pentru ajutarea dezvoltării statului palestinian
- Barroso ține un discurs despre Starea Uniunii la Parlamentul European
- Parlamentul discută situația din zona euro cu Jean-Claude Juncker
- Vremuri grele pentru comisari
- Rio+20 ar trebui să fixeze obiective pentru dezvoltarea durabilă
- Viitorul Fondului european pentru ajustarea la globalizare
Disidentul cubanez Guillermo Fariñas
a primit Premiul Saharov în 2010
Printre cei cinci candidați la Premiul Saharov pentru libertatea de gândire în 2011 se numără și mișcarea "Primăvara Arabă", reprezentată de activiști din Tunisia, Egipt, Libia și Siria. Celelalte patru nominalizări sunt: Izzeldin Abuelaish, doctor palestinian și activist pentru pace, Dzmitry Bandarenka, ziarist bielorus, Boris Pahor, scriitor sloven din Italia și supraviețuitor al unui lagăr de concentrare și comunitatea unor țărani columbieni dedicată păcii și reconcilierii.
Deputații europeni cer încetarea violenței în Libia și solicită demisia imediată a președintelui Bashar al Assad, într-o rezoluție adoptată joi. Într-o altă rezoluție adoptată în aceeași zi, Parlamentul face un apel la Consiliul Național de Tranziție libian să folosească resursele țării în folosul tuturor libienilor.
 (22/09/2009)
Deputații europeni solicită, într-o rezoluție adoptată joi, stabilirea de norme minime atât privind definirea corupției, cât și pentru sancțiunile aplicabile. În plus, ei cer statelor membre un angajament politic clar pentru punerea în practică a acestor norme. Pierderile provocate de corupție se ridică la 120 miliarde de euro pe an, o sumă similară cu bugetul anual UE. În contextul actualei crize economice din multe state membre, măsurile anti-corupție sunt cu atât mai urgente, se arată rezoluție.
Piața de energie: comercianții angro de energie vor trebui să publice acordurile încheiate .
Noi reguli pentru a preveni abuzurile în comercializarea angro de energie, care de fapt protejează consumatorii finali, potrivit regulamentului adoptat de PE cu 616 voturi pentru, 26 împotrivă și 24 abțineri. Comercializarea angro va fi monitorizată în mod independent la nivelul întregii UE, pentru a permite statelor membre să prevină și să pedepsească comportamentul anticoncurențial.
Dezbateri privind energia și criza/ ora întrebărilor.
Marți după-amiază, deputaţii europeni vor dezbate noile reguli pentru prevenirea abuzurilor în comercializarea angro de energie și protejarea consumatorilor. După dezbatere va debuta ora întrebărilor în format nou: eurodeputații vor pune întrebări președintelui Comisiei privind noile forme de muncă. Miercuri dimineață, Parlamentul, Consiliul și Comisia vor aborda criza economică și situația din zona euro.
Pentru a proteja stocurile de pește din Marea Neagră, dar și pentru a asigura un nivel de viață adecvat al pescarilor locali, toate statele riverane ar trebui să sprijine și să pună în aplicare politica comună de pescuit, care se bazează pe sustenabilitate pe termen lung, precum și pe o coordonare eficace, se arată în rezoluția PE, adoptată azi, 13 septembrie.
Frontex, agenția UE pentru controlul frontierelor creată în 2004, va numi un inspector care să verifice dacă controalele la frontiere respectă drepturile omului, conform modificărilor mandatului acestei agenții adoptate marți de Parlament. Agenția va putea deține sau închiria propriile active și nu va mai depinde astfel de angajamentele statelor membre.
Atifete Jahjaga, președinta Republicii Kosovo, ne vorbește mai multe despre problemele din regiune, precum și despre relațiile acesteia cu UE.
Suntem și pe mobil!
Suntem și pe mobil!.
Dacă urmăriți constant actualitatea la Parlament, veți fi mulțumiți să aflați că am lansat recent și versiunea mobilă a paginii noastre web. Știri, întâlniri, ședințe plenare și comisii...vi le punem la dispoziție acum și pe telefonul mobil. De acum înainte, dacă aveți o viață dinamică și sunteți mereu pe fugă, nu veți avea nevoie decât de un telefon mobil pentru a putea consulta conținutul paginii noastre web.
Sesiunea plenară: Strasbourg, 12-15 septembrie 2011.
Puncte esenţiale ale sesiunii plenare:

- Frontex - un control mai eficient al frontierelor UE
- Energie: comercianții angro de energie vor trebui să publice acordurile încheiate
- Dezbatere privind criza zonei euro
- Poziția Consiliului cu privire la bugetul pentru 2012
- Libia, Siria și foametea din Africa de Est
- Lupta împotriva corupției în statele UE
- Protejarea stocurilor în Marea Neagră
- Mediul înconjurător și drepturile cetățenilor - priorități ale Comisiei pentru petiții
- Medierea în justiție: costuri mai mici și economie de timp  
Ediții anterioare
În culise: Cine este şeful UE? (partea I).
Preşedintele Comisiei? UE nu are un singur preşedinte care să joace rolul unui şef de stat. Sunt cel puţin patru preşedinţi. Să-l cunoaştem pe José Manuel Barroso.
În culise: Cine este şeful UE (partea a II-a).
Preşedintele Parlamentului European? UE nu are un preşedinte care să joace un rol similar cu cel al unui şef de stat. Sunt cel puţin patru preşedinţi. Să-l întâlnim pe Jerzy Buzek.
 (07/01/2009)
Parlamentul European a creat programul Euroscola pentru a-i informa pe tineri despre procesul de integrare europeană şi pentru a promova participarea lor la construcţia Uniunii Europene.
Va invitam la cinema!
Live din Veneția
27 tineri îndrăgostiți de film din 27 de state membre ale Uniunii Europene iau parte la cea de-a șaizecișiopta ediție a Festivalului International de Film de la Veneția. Tinerii sunt invitați să vizioneze și să reflecteze asupra filmelor, să participe la discuții și să împărtășească gândurile lor cu privire la această experiență.
Anul european al voluntariatului
Doar unul din patru europeni este implicat în activități de voluntariat. Pentru a da un impuls activităților cuprinse în cadrul Anului european al voluntariatului, Parlamentul pregătește o serie de evenimente săptămâna aceasta. Va fi celebrată astfel munca tinerilor voluntari și nu numai. La eveniment vor participa, de asemenea, eurodeputați și reprezentanți ai familiei regale.
Solidaritatea are locul ei în istorie.
La Bruxelles, Parlamentul European a inaugurat esplanada 'Solidarność 1980' şi 'Agora Simone Veil', numite în onoarea unui fost preşedinte şi a unei foste mişcări politice.
Europa nu va supravieţui fără solidaritate, declară preşedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek, şi premierul polonez, Donald Tusk.
Lupta împotriva corupției are nevoie de ajutorul statelor membre.
În fiecare an, aproximativ 120 de miliarde de euro se pierd din cauza corupției. 80% dintre europeni percep acest fenomen ca pe o problemă majoră în statele membre. Cum de corupția reușește să reprezinte o problemă chiar și după intrarea în vigoare a unor reglementări clare pentru combaterea sa? Răspunsul este reprezentat de aplicarea lor necorespunzătoare.
Antolín Sánchez Presedo
Creditele acordate în mod eronat au fost una dintre cauzele principale ale crizei financiare, criză care a dus la actuala criză a datoriilor. Eurodeputatul Antolín Sánchez Presedo (Spania) de la Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor și Democraţilor din Parlamentul European a prezentat miercuri în cadrul comisiei pentru afaceri economice şi monetare un raport în care descrie modalități mai bune pentru a proteja eficient debitorii și pentru a consolida industria europeană de credit.
Numărul cumpărăturilor online s-a dublat în ultimii 5 ani.
40% dintre consumatorii europeni au achiziţionat bunuri sau servicii online în 2010, de două ori mai mult decât în 2005. Conform unui studiu privind "comportamentul consumatorului într-un mediu digital" prezentat marţi în Comisia pentru Piaţa internă, creşterea cea mai mare a fost observată în ţările în care comerţul online era deja răspândit în 2005, în timp ce consumatorii din Europa de Sud şi de Est rămân în continuare în urmă la achiziţionarea produselor sau serviciilor online.
Septembrie
Fosta preşedintă a PE Simone Veil
în timpul unei dezbateri
din cadrul Parlamentului European
Marţi, 30 august, Parlamentul European va onora două forţe ale Europei postbelice prin inaugurarea de la Bruxelles a esplanadei "Solidarność 1980" şi a "Agorei Simone Veil". Doamna Veil, primul preşedinte al Parlamentului European ales prin vot direct în 1979, va lua parte la ceremonia de inaugurare alături de fondatorul Solidarność Lech Wałęsa şi de preşedintele PE Jerzy Buzek, care a fost de asemenea un membru din mişcarea poloneză a lucrătorilor.
August
Iulie
 (22/09/2009)
736 de eurodeputaţi îi reprezintă pe toţi cetăţenii UE şi votează legi care ne afectează pe toţi. Suntem îndreptăţiţi să ştim cine pentru ce votează. Iată cum funcţionează...
Lumea înţelege măcar care e rostul acestor produse? Care e protecţia reală pe care o oferă? EuroparlTV a analizat produsele de protecție solară și reglementările europene în vigoare.
Finaliștii Premiului LUX 2011.
Parlamentul European a anunțat care sunt cei trei finaliști pentru ediția de anul acesta a Premiului LUX. Vor intra în competiția pentru marele premiu filmele: "Attenberg" de Athina Rachel Tsangari (Grecia), "Les neiges du Kilimandjaro" de Robert Guédiguian (Franța) și "Play" (coproducție Suedia, Franța, Danemarca). Câștigătorul va fi anunțat pe 16 noiembrie.
Aventura în jungla etichetelor.
Carne dezosată "cu os", nuci "care ar putea conține nuci" sau sos de usturoi fără usturoi... În cadrul ședinței plenare din iulie, Parlamentul a votat pentru impunerea unor măsuri mai stricte pentru etichetele produselor alimentare. Acestea trebuie să fie mai clare și mai ușor de citit. Între timp, am rugat fanii noștri de pe Facebook să ne împărtășească cele mai ciudate etichete pe care le-au văzut. Iată și rezultatul.
Până în 2015, femeile ar trebui să constituie 30% din conducerea de vârf a marilor companii din UE, cotate la bursă, respectiv 40% până în 2020. Dacă măsurile voluntare naționale nu reuşesc să crească ponderea femeilor în posturi decizionale, trebuie să se recurgă la adoptarea legislaţiei europene. În prezent, femeile reprezintă 10% din directori şi doar 3% din directorii executivi ai celor mai mari companii europene cotate la bursă.
Scanerele corporale ar trebui să fie permise în UE doar dacă protejează sănătatea, demnitatea și viața privată a pasagerilor, se arată în rezoluția PE, adoptată miercuri, 6 iulie 2011.
Schimbul de informații între statele membre privind înmatricularea vehiculelor va putea deveni în curând regulă obligatorie, pentru  a permite urmărirea infracțiunilor celor mai importante din codul rutier, indiferent de statul UE în care au fost comise. Miercuri, 6 iulie, Parlamentul a dat undă verde noilor reguli privind cooperarea polițienească în acest domeniu.
Ambalajele alimentare: Consumatorii vor avea informații mai clare și mai lizibile.
Consumatorii vor putea face alegeri în mai bună cunoștință de cauză și mai sănătoase atunci când cumpără alimente, acesta fiind principalul obiectiv al noilor reguli UE de etichetare a alimentelor, adoptate miercuri de Parlamentul European.
În direct!
 (30/09/2009)
Polonia prezintă programul președinției, Catherine Ashton despre situația din Siria
Cultivarea OMG-urilor: PE susține dreptul național de a interzice cultivarea.
Statele membre UE ar trebui să dispună de flexibilitatea necesară pentru a interzice sau a restricționa cultivarea OMG-urilor. Statele membre vor putea argumenta aceste decizii folosind inclusiv argumente legate de protecția mediului, se arată în legislația adoptată marți, 5 iulie, de către deputații europeni.
Majoritatea deputaților a susținut proiectul Comisiei de a crea o nouă categorie de regiuni beneficiare în cadrul politicii de coeziune 2014-2020. Într-o rezoluție adoptată marți, 5 iulie, Parlamentul prevede în plus o utilizare orientată și mai transparentă a fondurilor structurale, pentru a reduce disparitățile dintre regiuni, răspunzând în același timp provocărilor comune ale Strategiei Europa 2020.
Parlamentul European a votat marți propunerea de reducere a contribuției României la bugetul de anul acesta cu 46 milioane de euro.
 (22/09/2009)
Parlamentul a aprobat marţi crearea unei Agenţii Europene, pentru a gestiona Sistemul de Informaţii Schengen de a doua generație (SIS II), Sistemul de Informaţii privind Vizele (VIS), EURODAC (baza de date a amprentelor digitale ale solicitanţilor de azil), precum şi alte sisteme informatice în spaţiul Schengen. Agenţia ar trebui să-și înceapă activitatea în vara anului 2012, cu sediul la Tallin, Estonia.
Alegerea ne aparține. Eurodeputații vor vota azi în plen propunerea conform căreia statelor membre le este permis să decidă interzicerea sau restricția cultivării plantelor modificate genetic. Propunerea, susținută de comisia pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară, oferă statelor posibilitatea de a lua o decizie pe motive de mediu.
Viitorul serviciilor sociale de interes general.
Serviciile sociale de interes general vor fi examinate la Parlamentul European, care se va concentra pe actualizarea cadrului reglementar referitor la acestea. Eurodeputatul socialist irlandez Proinsias De Rossa a redactat un raport privind viitorul serviciilor sociale de interes general, care va fi dezbătut în plen luni, 4 mai, și votat marți.
Deschiderea sesiunii plenare: președinția poloneză, referendumul din Maroc și Belarus.
Președintele Jerzy Buzek a salutat începerea, la 1 iulie, a președinției poloneze a UE. În cadrul discursului de deschidere a sesiunii, acesta a comentat cu privire la referendumul din Maroc, protestele din Belarus și decesul a doi eminenți deputați europeni.
Sesiunea plenară: Bruxelles, 22-23 iunie 2011.
Puncte esenţiale ale sesiunii plenare:

- Ambalaje alimentare: reguli noi și mai clare de etichetare
- Instrumente financiare derivate şi sistemele de compensare a investitorilor
- Cultivarea OMG-urilor: dreptul de a spune NU
- Regulile de trafic: PE elimină lacunele legislative privind  infractorii străini
- Alegeri Parlamentul European: Liste europene cu 25 de candidați?
- Subvenții pentru regiuni: PE divizat ref. la crearea unei noi categorii de regiuni
- Polonia preia conducerea UE de la Ungaria
- Bugetul UE pe termen lung 2014-2020
- Schengen: planurile de reintroducere a controalelor la frontieră
- Rambursare a 381 milioane de euro României
- RNP: Deputații pun întrebări Comisiei cu privire la negocierile cu Australia, Canada și SUA
- Primăvara arabă: deputații discută ultimele evoluții din Siria, Yemen și Africa de nord
UE ar trebui să prevadă pentru politica de coeziune 2014-2020 un buget cel puțin echivalent celui din perioada actuală, pentru a permite regiunilor cele mai sărace să recupereze decalajele de dezvoltare și tuturor regiunilor, inclusiv celor frontaliere, să-și dezvolte potențialul economic și inovator în cadrul Strategiei Europa 2020. Parlamentul apără, în patru rezoluții non-legislative, adoptate la 23 iunie, arhitectura actuală a fondurilor structurale.
Cu o reformă a Politicii Agricole Comune programată pentru 2013, invitaţii noştri se întreabă ce va aduce viitoarea politică pentru numărul tot mai mic de agricultori din UE.
Chat cu Presedintele Parlamentului European Jerzy Buzek inaintea presedintiei poloneze a UE - luni, 27 iunie 2011, la orele 15:15 (ora Romaniei), pe Facebook.
Polonia preia presedintia UE la 1 iulie 2011. Care ar trebui sa fie principalele prioritati ? Economia si crearea de  locuri de munca, migratia, extinderea UE? Discuta aceste teme cu Presedintele Parlamentului European Jerzy Buzek luni, 27 iunie 2011, iar Presedintele va transmite aceste mesaje presedintiei poloneze.
Deputații doresc ca bugetul destinat agriculturii să rămână neschimbat până în 2020, astfel încât agricultorii să poată beneficia de stimulentele necesare pentru a asigura siguranța aprovizionării cu produse alimentare, protecția mediului, crearea de noi locuri de muncă și un sector agricol competitiv.
Exportul deșeurilor nucleare către state terțe ar trebui interzis, dacă nu este exportat în scopul reciclării și apoi reimportat în UE, în timp ce exporturile în interiorul UE ar trebui permise doar când sunt reglementate de acorduri bilaterale.
Lupta pentru eliminarea oricărui
tip de taxe ascunse 
©BELGA_ANP_LexVanLiesenhout
Dreptul la nivel european al consumatorilor de a se răzgândi într-un interval de două săptămâni după ce au primit bunul comandat, precum şi noile cerinţe de informare care să oblige comercianţii online să ofere consumatorilor informaţii exacte cu privire la preţul total, mărfurile comandate şi datele de contact ale comerciantului se numără printre beneficiile noilor norme adoptate joi.
Plenul PE a adoptat poziția sa cu privire la pachetul legislativ constând din șase acte legislative, așa-numitul "six-pack". Deputații solicită reguli mai stricte și ambițioase, reflectate în propunerea inițială a Comisiei Europene. Mai multă transparență, sisteme de alertă automate și sancțiuni sunt principalele solicitări ale Parlamentului. Grupurile politice de stângă au avertizat că aceste măsuri reprezintă prea multă austeritate.
Paul-Henri Spaak
Dintre personalităţile care şi-au pus amprenta pe integrarea europeană, permiteţi-mi să vi-l prezint pe Paul Henri Spaak!
Sesiunea plenară: Bruxelles, 22-23 iunie 2011.
Puncte esenţiale ale sesiunii plenare: Bruxelles, 22-23 iunie 2011

- Moment decisiv pentru pachetul legislativ al guvernanței economice
- Cerere de ridicare a imunităţii parlamentare a dlui Adrian Severin
- Vot final asupra drepturilor consumatorilor la nivel european
- Nominalizarea lui Mario Draghi în funcția de Președinte al BCE
- Bugetul 2012: menținerea investițiilor pentru a ajuta Europa să iasă din criză
- Viitorul politicii agricole comune
- Eurodeputații se mobilizează în sprijinul subvențiilor pentru regiuni
- Poziția Parlamentului cu privire la Consiliul European
- Deșeurile nucleare: Deputații europeni trebuie să decidă dacă exporturile sunt permise
Pânzele sus pe Dunăre! UE intenţionează să facă din acest fluviu un coridor verde şi o arteră de dezvoltare economică. Dar cum putem evita poluarea sa?
 (30/09/2009)
Drepturile consumatorilor vor fi îmbunătăţite ca urmare a unei înţelegeri între Parlament şi Consiliu, iar Preşedintele PE, Buzek, vizitează Israelul şi teritoriile palestiniene.
Mario Draghi
Mario Draghi, actualul președinte al Băncii Italiei, candidat pe postul de președinte al Băncii Centrale Europene, va fi astăzi audiat de deputații europeni de la comisia pentru afaceri economice și monetare. În urma audierii, eurodeputații își vor exprima opinia prin vot miercuri. Audierea va fi transmisă în direct între 15.00 și 17.30 CET.
Schengen și E. coli în atenția eurodeputaților în iunie.
Săptămâna trecută, deputaţii europeni au sprijinit cererile României și Bulgariei de aderare la spațiul Schengen și au dezbătut criteriile Comisiei Europene pentru testele de rezistență a centralelor nucleare. Parlamentul European a mai dezbătut infecția cu E. coli din Germania și au aprobat o rezoluție care cere ca UE să nu încheie acorduri cu țări terțe care nu respectă drepturile omului și standardele muncii.
Ochelari cu reglare automată a dioptriei, o soluţie de lipit dinţi sau urechi sau chiar erbiu pentru mărirea conexiunii la internet... Inventatorii din UE nu duc lipsă de idei!
Eurodeputații sunt împotriva registrelor de adrese false.
În ultimii 8 ani, Parlamentul a primit mai mult de 400 de petiții cu privire la practicile frauduloase care folosesc registre de adrese pentru companii. Eurodeputații solicită stabilirea unor măsuri legitime adecvate de protecție pentru companiile europene. Subiectul va fi dezbătut joi, 9 iunie, în plen. Votul pentru aceeași rezoluție va urma dezbaterii.
Parlamentul a dat astăzi undă verde României și Bulgariei să se alăture spațiului Schengen. Cele două țări au îndeplinit toate condițiile necesare, conform rapoartelor de evaluare, sunt de părere membrii PE, dar Parlamentul trebuie să rămână informat cu privire la măsurile suplimentare ce urmează să fie luate în zona Bulgaria-Turcia-Grecia pentru a face față unei posibile creșteri a presiunii exercitate de migrație.
Parlamentul cere mai multă responsabilitate din partea agențiilor de rating al creditelor.
În anii ce au precedat criza, agențiile de rating al creditelor au dat ratinguri mari instrumentelor financiare complexe, care au fost cumpărate de investitori fără prea multe întrebări legate de siguranța acestora. Aceste produse s-au dovedit mai târziu toxice, ducând la pierderi uriașe și la salvarea sistemului financiar cu ajutorul banilor contribuabililor.
E-coli în bucătăria internă a Parlamentului.
Peste 1.500 de persoane din nouă state europene au fost infectate cu bacteria E-coli. În timp ce numărul de morți a crescut la 16, cercetătorii nu au încă dovezi clare cu privire la sursa infecției. Dacă știința se dovedește neputincioasă în fața acestei crize, lupta pe plan politic abia a început. Eurodeputații au dezbătut în această dimineață problemele legate de repercusiunile pe care această criză le poate avea asupra agriculturii și asupra sistemului de sănătate publică european´.
Transportul rutier: PE introduce principiul
Revizuirea regulilor de taxare pentru transportul rutier de marfă ("Eurovigneta") va include plata de către transportatori a costului poluării atmosferice și sonore, în plus față de taxa pentru utilizarea autostrăzilor. Textul adoptat marți de către deputații europeni garantează faptul că veniturile obținute din aceste taxe vor fi utilizate pentru finanțarea în viitor a unui sistem de transporturi mai performante și mai puțin poluante.
Puncte esenţiale ale sesiunii plenare:
- Comisie specială a PE: Bugetul UE 2014-2020 nu ar trebui înghețat
- Vot privind aderarea României și a Bulgariei la spațiul Schengen
- Eurovigneta II: poluarea sonoră și atmosferică în prețul transportului rutier
- Dezbatere privind cazurile de îmbolnăvire cu E.coli în Germania
- Noua constituție a Ungariei urmează a fi dezbătută în Parlamentul European
- Regimul de vize UE-Rusia, înaintea summit-ului bilateral
Concursul național pentru liceeni EUROSCOLA 2011/ 2012.
Biroul de Informare al Parlamentului European în România mulțumește liceelor care au trimis propuneri de proiecte pentru cea de a IV-a ediție a concursului național EUROSCOLA (2011/ 2012).  28 de licee au fost selectate pentru a participa anul acesta la concursul EUROSCOLA.
Iunie
Vrei să faci o tură? Urcă pe motocicletă lângă Blink şi testează noile motociclete electrice alături de eurodeputaţi şi un campion la motocross.
 (28/09/2009)
Finlanda urmăreşte să devină prima ţară din lume care interzice complet fumatul.
 (30/09/2009)
Tratatul european privind libera circulaţie a persoanelor ar trebui abrogat pentru a stăvili imigraţia ilegală? Trei eurodeputaţi poartă o dezbatere aprinsă.
Președinții Comisiei, Parlamentului și Consiliului
European reunesc liderii religioși europeni pentru
a discuta despre drepturi democratice și libertăți
Promovarea democrației s-a aflat printre subiectele dezbătute de liderii religioși și președinții instituțiilor europene luni, 30 mai. José Manuel Barroso (Comisia Europeană), Jerzy Buzek (Parlamentul European), Herman Van Rompuy (Consiliul European) s-au întâlnit cu reprezentanții comunităților creștine, evreiești, musulmane și budiste la Bruxelles. Liderii europeni și-au reînnoit angajamentul de a proteja drepturile democratice, nu numai în Europa, ci și dincolo de frontierele sale.
 (28/10/2010)
"Eu și Europa", o revistă online de stil de viață pentru tineri europeni  a câștigat premiul întâi  la concursul Premiul Charlemagne pentru Tineret 2011 la 31 mai, la Aachen.
Strasbourg - orașul berzelor .
Unii spun că abia la bătrânețe oamenii învață să prețuiască clipele, de aceea Dumnezeu ne lasă să îmbătrânim. Se pare că eu am îmbătrânit în patru zile. Patru zile ca patru clipe, în care am cunoscut și descoperit, clipă de clipă, un oraș care mi-a apărut ca o entitate celestă: Strasbourg. Metamorfozat într-o barză uriașă, cu ciocul azvârlit spre cer ca turnurile unei Catedrale gotice, cu picioroangele lungi cât stâlpii din fața Parlamentului European pe care sunt arborate drapelele naționale, cu un corp masiv în care încap toate țările Europei, și cu o minte strălucită pentru că știe zeci de limbi străine, hiperbolica entitate m-a luat pe aripi pentru a-mi arăta lumea ei.
Statele membre încearcă în momentul de față să găsească o soluție la criza din zona euro. Care sunt, însă, cauzele acesteia? Ce învățăminte am putea trage din criză? Una din probleme este că statele membre nu au respectat regulile în ceea ce privește datoriile și deficitele. Parlamentul European consideră că avenit momentul ca aceste reguli să fie respectate. Un film de 60 secunde vă explică de ce.
Abonare la newsletter
UE trebuie să folosească mai mult aspectele culturale în cadrul eforturilor sale diplomatice de promovare a drepturilor omului, a democrației și a dezvoltării țărilor terțe, menționează o rezoluție adoptată de Parlament joi, 12 mai. În același timp, Uniunea trebuie să intensifice sprijinul pentru creatorii de cultură și să finalizeze piața unică pentru lucrările lor on-line, protejând dreptul de autor, adaugă o rezoluție separată, adoptată în aceeași zi.
Programele de mobilitate a tinerilor din UE au nevoie de finanțare suplimentară, calificările trebuie recunoscute pe întreg teritoriul UE, cooperarea dintre mediul de afaceri și sistemul de învățământ trebuie încurajată și asigurarea unor servicii de îngrijire a copiilor și educația preșcolară ar trebui să fie universale, se menționează în două rezoluții ale Parlamentului votate joi, 12 mai 2011.
În cele 27 de state membre ale Uniunii Europene trăiesc circa jumătate de miliard de europeni, iar aceştia sunt uniţi în diversitate. Ei nu vorbesc aceeaşi limbă, întrucât limba 'europeană' nu există, deci cum reuşesc totuşi să conlucreze?
 (30/09/2009)
ARATĂ CĂ EȘTI CREATIV! Împărtășește-ne talentul tău artistic și creează propriul tău clip viral pentru a putea câștiga unul dintre cele trei premii fabuloase!
Schengen, un spaţiu de libertate totală? Nu chiar! Statele membre încearcă să-şi asigure securitatea prin Sistemul de Informaţii Schengen. Vezi cum funcţionează!
Deputaţii europeni dezbat reintroducerea temporară a controalelor la granițe în zona Schengen.
Propunerea a fost făcută după problemele cauzate de fluxul de imigranți din țările nord-africane în Italia și Malta. Subiectul a fost dezbătut marți după-amiază la Strasbourg. S-a vorbit despre nevoia unui control mai eficient al valului de refugiați în zona UE. Pe de altă parte, mulți eurodeputați au contestat vehement legitimitatea acestei crize, dat fiind numărul mic de imigranți în cauză, avertizând asupra efectului pe care astfel de măsuri le-ar putea avea asupra liberei circulații a persoanelor.
Descărcarea bugetară 2009: Colegiul de Poliție, Agenția pentru Medicamente și Consiliul de miniștri, amânate.
Parlamentul a aprobat marți cea mai mare parte a cheltuielilor bugetare UE pentru exercițiul financiar 2009 conform procedurii de ''descărcare de gestiune'', dar a hotărât amânarea descărcării pentru Consiliul , Agenția Europeană pentru Medicamente și Colegiul European de Poliție. În toate celelalte cazuri, membrii PE au urmat recomandările Comisiei pentru control bugetar, acordând descărcarea de gestiune prin votarea a 39 de rapoarte.
Consumatorii nu vor mai avea surpriza de a cumpăra accidental textile care conțin blană sau piele naturală, potrivit noilor reguli de etichetare aprobate miercuri de Parlamentul European. Noile reglementări vor facilita apariția mai rapidă pe piață de noi fibre și produse inovatoare. Comisia Europeană va fi solicitată să contribuie, până în 2013, cu un raport de evaluare cu privire la oportunitatea introducerii unui sistem de etichetare a locului de origine, ce poate fi însoțit de o propunere legislativă.
Deputații susțin un registru comun Parlament-Comisie pentru lobbyiști.
Deputații europeni au aprobat miercuri proiectul unui registru comun pentru lobbyiști și alte grupuri de interes care solicită acces în Parlamentul European și la Comisie. Contactele pe care lobbyștii le stabilesc cu un deputat trebuie înregistrate într-un "memorandum explicativ" anexat la proiectul de act legislativ. Parlamentul speră ca și Consiliul de Miniștri să participe la "registrul de transparență" și consideră că înscrierea în registru ar trebui să fie obligatorie pentru toți lobbyiștii.
Parlamentul a susținut cu hotărâre, miercuri, planurile de accelerare a răspândirii internetului mobil, dar membrii PE își doresc ca Europa să acționeze cu mai multă fermitate și să preia inițiativa pe plan mondial în domeniul acestei tehnologii.
Deschiderea sesiunii: 9 mai - Ziua Europei.
Aniversarea Zilei Europei la 9 mai, noul statut al UE în cadrul Națiunilor Unite, 17 mai - Ziua internațională împotriva homofobiei și condamnarea de către Parlament a unei execuții capitale în Fâșia Gaza au fost subiectele reliefate de președintele Parlamentului  Jerzy Buzek în cadrul discursului de deschidere a sesiunii plenare.
- Schengen: Reacția PE la posibila reintroducere a controalelor la frontiere
- Dezbatere cu Catherine Ashton privind rolul UE și agenda internațională
- Descărcarea de gestiune 2009
- Lobbyiștii și grupurile de interes: un registru comun al instituțiilor UE
- Spectrul radio: frecvențe adiționale pentru noi servicii de internet mobil
- Etichetele pentru textile
- Noi propuneri privind "alimentele noi"
- Ajutorul financiar pentru Portugalia
- 25 de ani după Cernobîl - siguranța nucleară astăzi
Un nou sistem de etichetare nutriţională
Mai simple, mai clare, mai informative! Etichetele produselor alimentare ar trebui să ofere informații despre ingredientele incluse și despre posibilele efecte pe care acestea le pot avea asupra sănătății consumatorilor. Raportul a fost susținut de comisia pentru sănătate publică şi siguranţă alimentară marți. Autoarea raportului, Renate Sommer (Germania) din Grupul Partidului Popular European (Creştin Democrat), spune că acesta "este un bun început pentru negocierile cu membrii Consiliului".
Guvernanța economică: eurodeputații cer sancțiuni mai aspre pentru deficitele excesive.
În ciuda redresării economice din ultimele luni, deputaţii europeni nu au pierdut din vedere dificultățile economice și sociale încă existente în Uniunea Europeană. De aceea, comisia pentru afaceri economice şi monetare a susținut pe 19 aprilie pachetul legislativ care propune sancțiuni mai aspre pentru a remedia cauzele crizei: creșterea îngrijorătoare a dezechilibrelor economice în UE și tendința guvernelor de a finanța cheltuielile îndatorându-se.
 (28/09/2009)
Eurodeputaţii dezbat criterii comune la nivel european privind protecţia lucrătorilor sezonieri care vin în UE din afara Europei şi condiţiile legate de şederea lor pe teritoriul UE.
Germania și Austria dau undă verde muncitorilor din noile state membre.
Cetățenii din opt noi state membre au posibilitatea de a-și găsi un loc de muncă pe teritoriul Germaniei și Austriei începând cu 1 mai. Cu toate acestea, cele două țări nu se așteaptă la un val prea mare de imigranți. Deputații europeni cred că noii muncitori pot să acopere posturile vacante de pe piața muncii și să contrabalanseze lipsa de personal calificat din aceste state.
Struan Stevenson
Struan Stevenson (Regatul Unit) de la Conservatorii şi Reformiştii Europeni atrage atenția asupra provocărilor de securitate pe care le întâmpină Irakul. Președintele delegației din Irak cere demararea unei anchete independente în legătură cu masacrul de la Camp Ashraf și solicită organizarea unei mai bune reprezentări a grupurilor politice în guvern. Îngrijorările au fost exprimate în timpul întâlnirii dintre patru eurodeputați, președintele Talabani și alți lideri politici săptămâna trecută.
Eurodeputaţii vor să facă Europa mai accesibilă pentru cele 120 de milioane de persoane cu handicap, în special în ce priveşte instruirea profesională şi găsirea unui loc de muncă.
'În culise' oferă o imagine a Parlamentului European văzut din spatele scenei. Robotul Blink ne vorbește despre mutarea lunară a Parlamentului de la Bruxelles la Strasbourg. Este o operaţiune de mare anvergură, atent dirijată - dar, totodată, un motiv de dezbatere.
'Evrica!' prezintă paşii principali care au condus la Uniunea Europeană de astăzi. Parlamentul este singura instituţie europeană aleasă în mod direct de către cetăţeni. Din 1979, la fiecare cinci ani, europenii îi aleg de deputaţii europeni care să-i reprezinte.
 (08/12/2010)
Eurodeputaţii discută despre obiective înaintea următoarei conferinţe ONU privind schimbările climatice; Ziua Mondială pentru Sănătate şi Securitate la locul de muncă, prilej de reflecţie.
Times Square în noaptea morții 
lui Osama bin Laden.
©www.flickr.com/pezz, Josh Pesavento
"Moartea lui Osama bin Laden reprezintă un succes semnificativ al luptei comunității internaționale împotriva terorismului", a spus preşedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek, luni dimineață, după anunțul morții lui Osama bin Laden. Anunțul a fost făcut de președintele SUA, Barrack Obama.
Zilele Porților Deschise 2011.
În preajma Zilei Europei Parlamentul European își deschide ușile larg pentru toți cetățenii. În acest an data pentru Ziua Porților Deschise a fost stabilită pentru 7 mai în Bruxelles și 8 mai în Strasbourg.
Mai
'Evrica!' prezintă paşii principali care au condus la Uniunea Europeană de astăzi. În 1952, Europa a fost aproape de a avea o armată proprie, însă proiectul nu a fost pus în practică. Ce s-a întâmplat? Robotul Blink ne face o scurtă istorie a apărării în Europa.
'De la A la Z' prezintă, cu ajutorul unor cuvinte-cheie, diverse aspecte ale integrării europene. Robotul Blink este ghidul nostru și în acest episod investighează cum şi de ce sunt clonate animalele şi întreabă experţii dacă ştim cu adevărat ce ajunge în farfuriile noastre.
Alegerea ne aparține. Eurodeputații reuniți în comisia pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară au susținut joi propunerea conform căreia statelor membre le este permis să decidă interzicerea sau restricția cultivării plantelor modificate genetic. "Propunerea noastră oferă statelor membre o bază solidă și legală pentru a acționa în acest mod", explică autoarea raportului, Corinne Lepage (Franța) din Grupul Alianței Liberalilor și Democraților pentru Europa.
Comisia pentru afaceri constituţionale a votat cu o majoritate de 20 de voturi pentru și patru împotrivă (nu s-au înregistrat abțineri) reforma procedurii electorale a Parlamentului. Scopul reformei este acela de a întări legitimitatea Parlamentului. Votul în plen se va desfășura în luna iunie.
Îmbunătățirea standardelor de producție a sucurilor de fructe.
Consumul de sucuri de fructe în UE s-a dublat aproape în ultimii 20 de ani. Această creștere este pusă în principal pe seama beneficiilor pe care se crede că sucurile le oferă. Dar ce turnăm mai exact în pahare? Turnăm suc, nectar sau o combinație de diferiți compuși chimici? O nouă propunere pentru Parlament legată de sucurile de fructe are ca obiectiv tocmai îmbunătățirea standardelor de producție în acest domeniu.
Etichetarea alimentelor ar trebuie sa includă informații nutriționale clare, cum ar fi "trans" - grăsimile artificiale, precum si țara de origine, susțin deputații europeni în Comisia de mediu astăzi, marți, 19 aprilie 2011.Comisia Economică a PE a amendat proiectul legislativ la nivel european pentru a se asigura că etichetarea este ușor de citit, nu cuprinde informații neclare, și furnizează toate informațiile necesare pentru a facilita o alimentație informată.
 (14/07/2009)
Planurile unui registru comun PE/ Comisie pentru lobbyiști și alte grupuri de interes au fost susținute, marți, de Comisia pentru afaceri constituționale. Comisia speră că și Consiliul de miniștri se va asocia acestui "registru de transparență". Deputații europeni adaugă și faptul că toți lobbyiștii trebuie să se înregistreze, și cer ca interacțiunea lor cu principalii membrii PE să fie menționate în anexe "amprentă digitală" ale rapoartelor parlamentare.
Noi reguli pentru exportul de arme de foc pentru activități recreative.
Uniunea Europeană se numără printre cei mai mari producători și exportatori de arme din lume. Deși există anumite reguli generale care se aplică atunci când vine vorba de vânzarea de armament către țările terțe, acestea nu se aplică la armele folosite de civili. Ieri, Parlamentul a dat undă verde unor reglementări ce vizează îmbunătățirea transparenței acestui tip de tranzacții, mărind în același timp eficiența procedurii pentru activitățile sportive și recreaționale.
 (28/09/2009)
Eurodeputaţii analizează propunerile comisarului Barnier privind piaţa unică, iar ambasadorul japonez la UE solicită începerea negocierilor pentru un acord de liber schimb între UE şi Japonia.
Dezbatere despre coordonarea bugetelor UE și naționale.
Deputaţii europeni de la comisia pentru bugete se vor reuni cu parlamentari din cele 27 de state membre miercuri, 13 aprilie, pentru a discuta despre implicațiile bugetare ale semestrului european nou stabilit.
 (28/09/2009)
Balcanii de Vest se vor afla pe ordinea de zi a Parlamentul European pe 13 și 14 aprilie, când eurodeputații se vor reuni cu parlamentari din statele UE pentru a dezbate dezvoltările din regiune.
Deputații critică lipsa de informații cu privire la nereguli înregistrate în utilizarea fondurilor UE în statele membre. Ei deplâng, de asemenea, lipsa de control în colectarea taxelor vamale și recuperarea insuficientă a fondurilor folosite în mod incorect.
Mobilizarea a 182,4 milioane de euro din Fondul UE de solidaritate pentru inundațiile din 2010 din Polonia, Slovacia, Republica Cehă, Ungaria, Croația și România au fost aprobate miercuri de către Parlamentul European. Costurile directe ale acestor inundații se ridică la 5.5 miliarde de euro.
Propunerile de a permite producătorilor să facă mențiuni de sănătate potrivit cărora aportul de acid docosahexaenoic (ADH) "contribuie la dezvoltarea vizuală normală a sugarilor până la vârsta de 12 luni" au fost susținute de parlament astăzi, prin respingerea unei inițiative care viza blocarea acestora.
Partidele politice la nivel european și fundațiile politice conexe ar trebui să dețină personalitate juridică în baza legilor europene, consideră deputații europeni. O mai mare flexibilitate pentru finanțarea acestora, un plafon mai înalt pentru valoarea donațiilor și dreptul partidelor europene de a participa la campanii pentru referendumuri sunt principalele recomandări adoptate de deputați, miercuri, 6 aprilie.
Parlamentul a adoptat, miercuri, estimarea bugetară pentru 2012, în valoare de 1.725 miliarde de euro. Cifra reprezintă o creștere de 2.3% față de rata inflației din statele membre, de 2.8%. Așadar, bugetul Parlamentului va scădea în termeni reali. Estimările urmează să fie trimise Comisiei Europene, care va prezenta propuneri cu privire la bugetul UE peste două săptămâni.
Vice-președintele Parlamentului European, Gianni Pittella, a anunțat în plen că Parlamentul a primit din partea Ministerului român al Justiției cererea de ridicare a imunității parlamentare a deputatului neafiliat Adrian Severin.  Această solicitare va fi transmisă Comisiei pentru Afaceri juridice.
Premiul LUX 2010
 (03/11/2010)
Parlamentul European aşterne covorul roşu în fiecare an pentru cinematografia europeană. Premiul LUX ajută filmele europene să circule dincolo de graniţe; finaliştii de anul acesta au participat chiar şi la Festivalul de Film de la Veneţia.
Eurodeputații consideră că măsurile pentru combaterea crizei economice sunt insuficiente.
Președintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, a fost aspru criticat de către deputaţii europeni marți dimineață în urma prezentării rezultatelor summit-ului UE din 24-25 martie. Eurodeputații consideră că măsurile luate în cadrul acestuia pentru ameliorarea economiei europene sunt inadecvate și au criticat declarația președintelui conform căreia UE are o poziție comună asupra situației din Libia.
Insula Lampedusa din Italia, fiind una din cele mai sudice regiuni UE, se confruntă cu mari valuri de imigranți de la sudul Mediteranei, care își părăsesc țara datorită conflictelor actuale. Marți seara, deputaţii europeni au dezbătut problemele din domeniul imigrației, au cerut mai multă solidaritate între statele membre și au încurajat sprijinirea Italiei, Spaniei și Maltei în abordarea valurilor de imigranți.
Majoritatea grupurilor politice au salutat, marți, noua strategia privind incluziunea romilor, în urma lansării acesteia de către Comisie. Aceste măsuri sunt un pas în direcția bună și respectă recomandările făcute de Parlament, consideră deputații. În cadrul dezbaterii anumiți deputați au solicitat o mai bună monitorizare a strategiei, implicarea comunităților rome și combaterea discriminării.
 (28/09/2009)
Astăzi, Comisia Europeană va propune un cadru UE pentru strategiile naționale de integrare a comunităților rome. Măsurile vor fi prezentate de comisarii Viviane Reding și László Andor la Parlamentul European, la Strasbourg, de la 16.00 CET.
Relansarea pieței unice
Piața unică garantează în UE libertatea de circulație a bunurilor, capitalului, serviciilor și persoanelor. Însă mulți oameni nu profită cu adevărat de avantajele acesteia, din cauza regulilor complicate care o guvernează. Deputaţii europeni vor dezbate săptămâna aceasta în plen trei rapoarte privind piața unică, guvernanță, parteneriat, creșterea economică și întreprinderile. Rapoartele au fost întocmite în cadrul comisiei pentru piața internă ca reacție la Comunicarea Comisiei Europene din octombrie 2010 cu sugestii pentru dezvoltarea pieței unice.
 (30/09/2009)
Președintele Parlamentului Jerzy Buzek a deschis sesiunea plenară de la Strasbourg referindu-se la dezastrul nuclear de la Cernobîl și la accidentul aviatic de la Smolensk, unde și-au pierdut viața mai mulți demnitari polonezi.
Aprilie
Puncte esenţiale ale sesiunii plenare:

- Energia nucleară în Europa
- Criza din Lampedusa
- Rezultatele Consiliului European din 24-25 martie
- Dezbaterea strategiei UE privind incluziunea romilor  
- Situația din Siria, Bahrein, Yemen și revizuirea politicii de vecinătate a UE
- Extindere: Islanda și fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei
- Bugetul PE 2012 va scădea în termeni reali
- Fondul de solidaritate - sprijin pentru inundațiile din Romania
- Statut juridic european pentru partidele politice
- Lupta împotriva fraudei în UE
Laureatul 2011 din partea României este proiectul "gROw" - un program al studenților care promovează valorile europene în liceele din România.
 (04/11/2009)
În timp ce rebelii din Libia avansează spre vest, deputaţii europeni solicită o nouă strategie europeană pentru întreaga regiune nord-africană.
 (28/09/2009)
Eurodeputaţii şi-au prezentat ideile despre cum poate ieşi Europa din criză; Proiectul de lege privind alimentele noi este în suspensie întrucât instituţiile UE nu au ajuns la un acord.
©BELGA_BELPRESS_Philippe Turpin
În Europa, 20% in minori trăiesc în sărăcie, sunt discriminați și au probleme în accesarea drepturilor de bază. Pentru protejarea acestora, Tratatul de la Lisabona a introdus obiectivul protecției minorilor în politicile UE. Săptămâna trecută, Parlamentul European a instituit "Alianța pentru Copii" pentru a implementa acest principiu în activitatea legislativă. Promotoarea inițiativei este italianca Roberta Angelilli de la Grupul Partidului Popular European (Creştin Democrat).
BELGA_imagebroke_Christian Ohde
În ciuda redresării economice din ultimele luni, deputaţii europeni nu au pierdut din vedere dificultățile economice și sociale încă existente în Uniunea Europeană. Aceștia se concentrează în momentul de față asupra unor reguli ce abordează rădăcinile crizei: creșterea îngrijorătoare a dezechilibrelor economice în UE și tendința guvernelor de a finanța cheltuielile îndatorându-se.
Burbo Bank, turbină eoliană
©danishwindindustryassociation
Pachetul de legi privind mediul și energia, adoptat de Parlamentul European și Consiliul UE în decembrie 2008, spune că până în 2020, 20% din energia UE trebuie să provină din surse de energie regenerabile. În acest context, deputaţii europeni de la comisia pentru industrie, cercetare şi energie au dezbătut pe 22 martie rezultatele unui studiu privind tehnologiile din domeniul surselor de energie regenerabile.
 (30/09/2009)
Eurodeputaţii amână un acord privind drepturile consumatorilor în speranţa că vor obţine mai multe concesii din partea Consiliului; Negocierile privind cerul unic european continuă.
Virginija Langbakk
UE are deja multe realizări în reducerea discriminării de gen. Cu toate acestea, numai 14% din ambasadori, 9% din decanii universitari, 3% din președinții marilor companii și 2% din miniștri sunt femei. În medie, femeile câștigă cu 2 euro mai puțin pe oră decât bărbații. Știm aceste lucruri de la Institutul UE pentru egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi, care colectează și analizează informații despre stereotipuri, violență și diferența între salariile femeilor și cele ale bărbaților.
Bugetul UE pentru anul viitor ar trebui să fie unul dintre principalele instrumente pentru relansarea economiei europene, cu accent pe ocuparea forței de muncă, guvernare economică și creștere, spun membrii PE în recomandările elaborate de Francesca Balzani (S&D, IT) și înaintate Comisiei, în vederea pregătirii proiectului de buget UE 2012.
Lucrătorii din state non-UE ar trebui să aibă drepturi egale cu cetățenii Uniunii în ceea ce privește condițiile de lucru, potrivit propunerii de directivă privind "permisul unic", votate de Parlament joi. Acest proiect legislativ va simplifica procedurile atât pentru imigranți, cât și pentru angajatorii lor prin obținerea permiselor de muncă și de ședere printr-o singură procedură administrativă.
Noi norme cu privire la drepturile consumatorilor, menite să sporească măsurile de protecție a cumpărătorilor online și creșterea încrederii consumatorilor în cazul cumpărăturilor în alte state membre, au fost susținute astăzi de Parlament. Deputații au adoptat modificări ale legii dar au decis să amâne finalizarea poziției, urmând ca actul legislativ să fie transferat către comisia parlamentară în vederea ajungerii la un acord cu statele membre.
© U.S. Navy photo
Parlamentul European și-a exprimat solidaritatea cu poporul și guvernul japonez în urma devastatorului cutremur și a accidentului nuclear, într-o rezoluție adoptată astăzi. Deputații au solicitat Uniunii Europene și statelor membre să oferă tot sprijinul și asistența necesară pentru Japonia.
 (22/09/2009)
Membrii PE au votat în favoarea sporirii contingentului de vinuri duty-free din Republica Moldova. Având în vedere că țara s-a confruntat cu dificultăți pe piețele tradiționale de export, în special Rusia, Comisia Europeană a propus creșterea contingentelor duty-free de la 100 000 de hectolitri (hl) la 150 000 hl anul acesta, de la 120 000 hl la 180 000 hl  în 2012 și până la 240 000 hl, începând cu 2013.
 (28/09/2009)
Parlamentul a susținut, prin votul de miercuri, o modificare minoră a Tratatului, pentru a permite crearea Mecanismului European de Stabilitate, cu o zi înainte de summit-ului UE, în cadrul căruia statele membre ar trebui să adopte acest nou instrument. Deputații au fost mulțumiți de "semnalele pozitive" primite din partea statelor membre privind apropierea mecanismului interguvernamental de cadrul comunitar.
Subscribe page
Pál Schmitt
Fost eurodeputat și campion olimpic, președintele ungar Pál Schmitt ne-a spus într-un interviu că președinția ungară a Consiliului UE trebuie să "pună accentul pe munca în echipă", pentru a îndeplini o "sarcină dublă". Dumnealui ne-a explicat planurile sale pentru regiunea Dunării și a aruncat o privire retrospectivă asupra polemicii legate de reformarea legii ungare privind presa.
 (11/01/2010)
Membrii PE solicită o nouă revizuire a legislației ungare privind presa în ciuda amendamentelor adoptat în această săptămână de parlamentul de la Budapesta, într-o rezoluție semnată de patru grupuri politice. Deputații mai solicită prezentarea unei propuneri de directivă europeană privind libertatea mass-media, pluralismul și guvernanță independentă încă în acest an.
 (28/09/2009)
Deputați solicită ÎR Ashton să inițieze recunoașterea Consiliului național de tranziție. Rezoluția solicită statelor membre să fie pregătite pentru posibilitatea unei zone cu interdicție de survol pentru a stopa violențele și criza umanitară din Libia. Rezoluția semnată de toate grupurile politice solicită Uniunii Europene recunoașterea Consiliului Național interimar drept autoritatea oficială care reprezintă opoziția libiană.
Medicamentele contrafăcute: protecție mai eficientă a pacienților.
O nouă lege adoptată în februarie urmăreşte să salveze vieţi prin garantarea autenticităţii medicamentelor şi combaterea traficului de medicamente contrafăcute.
 (22/09/2009)
În timp ce avioanele și tancurile colonelului Gaddafi încearcă să distrugă pozițiile câștigate de rebeli în estul țării, deputații europeni au cerut impunerea unui spațiu aerian interzis deasupra teritoriului Libiei și recunoașterea guvernului rebel pentru sprijinirea insurecției împotriva regimului.
Parlamentul European este îngrijorat de "progresul greoi înregistrat de Turcia" cu privire la reforme și drepturile omului pe parcursul anului 2010. Deputații au salutat statutul de stat candidat al Muntenegrului în ciuda preocupărilor legate de corupție. Parlamentul a adoptat miercuri, 9 martie cele două rezoluții cu privire la progresele Turciei și Muntenegrului.
Rezoluția Parlamentului European:
o mai bună protecție a drepturilor fundamentale
©BELGA/AFP
Cele 10-12 milioane de persoane de origine romă ar trebui să beneficieze de standarde minime la nivel UE pentru a avea un acces mai facil la locuri de muncă, educație, locuințe și servicii medicale, potrivit deputaților europeni. Rezoluția PE, care încearcă să influenţeze viitoarea strategie a Comisiei Europene privind incluziunea romilor, solicită o mai bună protecție a drepturilor fundamentale, precum și o finanțare UE sporită.
 (22/09/2009)
Eurodeputaţii votează metode de finanţare alternative la nivel european şi global; Discutăm cu eurodeputatul ecologist Philippe Lamberts despre reglementări viitoare.
Introducerea fructelor în școli încă din primul an.
În UE există 22 de milioane de copii supraponderali și peste cinci milioane de copii obezi. În acest context, UE a creat un program de încurajare a consumului de fructe în școli, pentru formarea de obiceiuri alimentare sănătoase de la vârste fragede. Însă doar 33 de milioane de euro au fost cheltuite din cele 90 de milioane alocate pentru perioada 2009-2010. Comisia pentru agricultură a dezbătut pe 28 februarie problemele apărute în implementarea acestui program și planuri de viitor.
Parlamentul a marcat aniversarea a 100 de ani a Zilei Internaționale a Femeii (marți, 8 martie) cu dezbaterea și votul a două rezoluții depuse de Comisia pentru drepturile femeii: prima se referă la egalitatea de gen, iar cea de-a doua la sărăcia în rândul femeilor.  O a treia rezoluție a fost adoptată referitoare la reducerea inegalităților în materie de sănătate.
Deputații vor dezbate marți după-masă viitoarea strategie UE privind incluziunea romilor, ce urmează a fi prezentată de Comisia Europeană în aprilie. Accesul populației de origine romă la locuri de muncă, la educație și la locuințe de calitate, protecția drepturilor fundamentale și o mai bună utilizare a fondurilor UE sunt prioritățile deputaților.
 (30/09/2009)
Președintele PE, Jerzy Buzek, în discursul de deschidere a sesiunii plenare, a anunțat sprijinul Parlamentului pentru cetățenii cehi care în momentul de față au nevoie de viză pentru a călători în Canada. El a mai menționat că 11 martie este Ziua europeană pentru victimele terorismului și a criticat aspru cele 5 execuții de săptămâna trecută din Taiwan.
 (07/01/2009)
Puncte esenţiale ale sesiunii:
- Criza din Libia, procesul de pace din Orientul Mijlociu și Consiliul pentru drepturile omului
- Turcia și Muntenegru
- Strategia UE pentru romi
- Modificarea tratatului pentru crearea mecanismului de stabilitate
- Ziua femeii: garantarea egalității salariilor și eradicarea sărăciei
- Prioritățile bugetului 2012
- Sesiune solemnă cu președintele Ungariei Pál Schmitt
- Rezoluțiile privind legea presei ungare
Martie
Schimbările climatice și speculațiile la produse de bază sunt printre factorii principali care pot fi un risc la adresa securității alimentare, atât în UE cât și la nivel global, potrivit rezoluției adoptate joi, 17 februarie. Deputații solicită măsuri urgente pentru combaterea manipulării prețurilor la alimente și asigurarea menținerii producției de alimente în UE.
Strategia pentru regiunea Dunării: deputații solicită o implementare rapidă.
Membrii PE consideră "Strategia pentru regiunea Dunării" o șansă unică pentru stimularea cooperării transnaționale și pentru a determina o dezvoltare economică și culturală sustenabilă în centrul și estul Europei, în beneficiul a 115 milioane de cetățeni.  În rezoluția adoptată joi, 17 februarie, Parlamentul solicită pași concreți și un program de implementare, care să fie adoptat de statele membre până în iunie.
Revizuirea legislației privind mass-media din Ungaria: amânarea votului.
Parlamentul European a decis amânarea votului cu privire la rezoluțiile referitoare la legea presei din Ungaria, în contextul anunțului făcut de Comisia Europeană în cadrul dezbaterii de miercuri. Comisarul Kroes a declarat că s-a ajuns la un acord cu autoritățile maghiare, în vederea alinierii legii la normele europene.
Acordul de liber schimb între UE și Coreea de Sud este aprobat în Parlament.
După ce a făcut presiuni prin folosirea unor măsuri riguroase de salvgardare și a primit garanții din partea guvernului de la Seul, prin care a fost asigurat că noua legislație coreeană privind emisiile de CO2 nu va avea un impact negativ asupra producătorilor europeni de mașini, pe 17 februarie Parlamentul European a aprobat cel mai ambițios acord comercial pe care UE l-a negociat vreodată.
Croaţia: al 28-lea stat membru UE?.
Negocierile de aderare la UE ar putea fi finalizate în prima parte a anului 2011 cu condiţia ca Zagrebul să continue reformele deja inițiate, se arată în rezoluţia adoptată de Parlament miercuri, 16 februarie. Cea mai mare provocare rămâne însă comunicarea beneficiilor aderării la UE unei populaţii relativ sceptice.
Medicamente contrafăcute
confiscate la Zaventem 
©BELGA_AFP_DOMINIQUE FAGET
Membrii Parlamentului European au aprobat la 16 februarie o nouă lege care va preveni intrarea medicamentelor contrafăcute în lanțul legal de aprovizionare. Vânzările pe Internet sunt acoperite de noua legislație, care introduce, de asemenea, noi măsuri de siguranță și trasabilitate, precum și sancțiuni pentru falsificatori, pentru a preveni vânzarea medicamentelor falsificate cetățenilor UE.
Veriga lipsă a legislației europene privind dreptul pasagerilor a fost votată la Strasbourg marți, 15 februarie, prin adoptarea unor reglementări care prevăd drepturi consolidate pentru pasagerii care călătoresc cu autobuzul sau autocarul.
Cele 10-12 milioane de romi din Europa ar trebui să beneficieze de măsuri la nivelul UE care promovează integrarea socială, culturală și economică, a declarat Comisia pentru Libertăți civile, justiție și afaceri interne luni. Înaintea prezentării comunicării Comisiei Europene referitoare la  strategia UE pentru integrarea romilor, comisia parlamentară și-a făcut cunoscute prioritățile, printre care se numără accesul egal la ocuparea forței de muncă și educație, protecția drepturilor fundamentale, o mai bună folosire a fondurilor UE și implicarea femeilor de origine romă în dezvoltarea politicilor guvernamentale.
Cu votul de azi, Parlamentul a dat undă verde pentru camionete mai eficiente din punct de vedere al consumului de carburanți, prin introducerea unor limite de emisie de C02 pentru camionete sau alte vehicule utilitare ușoare, destinate transporturilor de bunuri (vehicule clasificate în categoria N1). Noile reguli, agreate cu Statele Membre, includ stimulente pentru producția de vehicule eficiente din punct de vedere al consumului dar și sancțiuni pentru producătorii care nu respectă țintele convenite.
Deschiderea sesiunii plenare - declaratiile presedintelui Buzek.
În deschiderea sesiunii plenare de la Strasbourg, președintele Jerzy Buzek a făcut referire la revolta populară din Egipt, refugiații din Africa de nord care ajung pe coastele europene, Ziua internațională împotriva copiilor-soldați și recentele execuții ale unor dizidenți iranieni.
Februarie
 (29/07/2009)
Puncte esenţiale ale sesiunii:

- Drepturilor pasagerilor care călătoresc cu autobuzul și autocarul
- Protecția pacienților împotriva medicamentelor contrafăcute
- Vehicule utilitare ușoare mai puțin poluante
- Croația: următorul stat membru UE?
- Situația din Egipt
- Strategiei privind regiunea Dunării
- Dezbaterea legii maghiare a presei
 (05/07/2010)
Președintele PE Jerzy Buzek a făcut declarații referitoare la criza actuală din Tunisia și Egipt, execuția în Iran a Sahrei Bahrami, omorârea activistului pentru drepturilor homosexualilor din Uganda, David Kato, și genocidul din al doilea război mondial asupra populației de origine romă.
 (04/11/2009)
Puncte esenţiale ale sesiunii:

- Consiliul European dedicat energiei  
- Gestiunea deșeurilor de echipamente electrice și electronice
- Situația din Tunisia / referendumul din Sudan
- Genocidul asupra populației Roma din timpul celui de-al doilea război mondial
- Creșterea prețurilor alimentelor
- Control democratic al PE - procedura privind "actele delegate"
- Vaccin împotriva tuberculozei
- Criza deșeurilor din regiunea Campania (Italia)
Ianuarie
Deputații europeni au aprobat Acordul de Stabilizare și Asociere (ASA) cu Serbia, aprobare necesară pe lângă ratificarea de către toate Statele Membre pentru ca acest act să intre în vigoare. Rezoluția PE pune mare accent pe necesitatea cooperării cu TPII, aceasta fiind o condiție fundamentală pentru înregistrarea a noi progrese de către Serbia.
Problema copiilor abandonați și instituționalizați în Europa este importantă și trebuie tratată în mod serios, se arată în rezoluția Parlamentului European adoptată miercuri, 19 ianuarie. Adopția, inclusiv la nivel internațional, ar trebui să fie încurajată pentru a asigura dreptul copilului la o viață de familie.
 (19/01/2011)
Deputații au adoptat o nouă legislație care prevede dreptul pacienților de a beneficia de asistență medicală într-un alt stat membru. Aceasta clarifică regulile privind rambursarea cheltuielilor, precum și situațiile pentru care este necesară o autorizare preliminară.
Competiţii
Parlamentul European sau Biroul de Informare al Parlamentului European în România organizează diferite competiţii. Vă invităm să va înscrieţi, în funcţie de eligibilitatea şi/ sau interesul dvs.
Reporter european
 (04/03/2009)
Reprezentanţa Comisiei Europene şi Biroul de Informare al Parlamentului European în România anunţă deschiderea concursului Reporter European - ediţia de toamnă 2010.
UE trebuie să aibă o politică agricolă solidă, pentru a garanta produse agricole la un preț accesibil, a combate în special speculația cu produse alimentare de bază și pentru a susține tinerii agricultori din UE, susține Parlamentul European. Având în vedere că cererea de alimente este în creștere, iar 16% dintre cetățenii europeni trăiesc sub limita sărăciei, dreptul la hrană devin o prioritate.
 (18/01/2011)
Cea de-a 66-a aniversare de la eliberarea lagărului nazist de la Ausschwitz, 20 de ani de la duminica sângeroasă în Lituania, convenția ONU privind persoanele cu dezabilități, dispariția avocatului chinez Gao Zhisheng, precum și Belarus și Tunisia au fost printre subiectele abordate de către președintele Parlamentului European Jerzy Buzek la deschiderea sesiunii plenare.
Premiul Parlamentului European pentru Jurnalism va fi acordat pentru a patra oară în anul 2011. Acest premiu va fi decernat jurnaliştilor care au prezentat aspecte majore la nivel european sau au promovat o mai bună înţelegere a instituţiilor UE şi / sau a politicilor UE. Jurnaliștii își pot depune candidaturile începând cu 15 ianuarie.
Puncte esenţiale ale sesiunii:
- Președințiile UE: Belgia, Ungaria
- Drepturile pacienților privind asistența medicală în străinătate
- Belarus: deputații vor discuta posibile sancțiuni  UE
- Un nou cadru legal pentru relațiile UE-Serbia
- Adopțiile în UE: protejarea drepturilor părinților adoptivi dar și a copiilor
- Lituania: propunere legislativă determină îngrijorări privind drepturile homosexualilor
- Haiti la un an după cutremur
- Strategia UE pentru regiunea Mării Negre
- O agricultură europeană puternică pentru a asigura alimente la un preț accesibil
Actualitatea parlamentară
Estonia a intrat în zona euro în ciuda agitaţiei de anul trecut: care e viitorul monedei euro? Eurodeputaţii sprijină cercetarea privind boala Alzheimer care afectează milioane de europeni.
Suporteri ai domnului Alassane Ouattara. 
©BELGA/AFP PHOTO/ ISSOUF SANOGO
În urma alegerilor din Coasta de Fildeș, fostul președinte Laurent Gbagbo refuză să accepte faptul că Alassane Ouattara a câștigat. ONU, UE și Comunitatea Economică a Statelor din Africa de Vest l-au acceptat pe Ouattara drept ales și au cerut plecarea lui Gbagbo. Democrat-liberalul român Cristian Preda, care a condus misiunea parlamentară de observare a alegerilor din Coasta de Fildeș, ne-a vorbit despre situația din această țară.
 (05/02/2009)
Comisia parlamentară pentru piața internă și protecția consumatorilor se asigură că toți consumatorii europeni beneficiază din plin de piața internă europeană. Anul 2011 începe cu Directiva pentru protecția consumatorilor, care este deja pe ordinea de zi în ianuarie. Vor urma consolidarea comerțului electronic, modernizarea regulilor privind pachetele de vacanță și ameliorarea materialelor de construcții.
Ghidul bugetului UE
©BELGA_imagebroker_Michaela Begsteiger
Bugetul UE nu este o chestiune deloc simplă. Un exercițiu anual bazat pe un cadru financiar de șapte ani, care să acopere fiecare euro cheltuit de către UE fie în mod direct fie, cel mai adesea, prin intermediul statelor membre - acesta este sângele care curge prin venele Europei și care ajută Uniunea să funcționeze și să aducă beneficii cetățenilor.
Capitalele europene ale culturii sunt anul acesta orașele Turku (Finlanda) și Tallinn (Estonia). Ambele orașe vor găzdui evenimente culturale de-a lungul anului prezentându-și monumentele și atracțiile. Capitala europeană a culturii este cel mai cunoscut eveniment cultural în UE. În fiecare an, Consiliul selectează pentru acest titlu orașe din Europa.
Marian Harkin
Sensibilizarea populației la importanța voluntariatului și sprijinirea organizațiilor de voluntari sunt doar două obiective ale Anului european al voluntariatului 2011. "Oamenii își oferă timpul și se angajează în activități benefice pentru comunitate, în afara familiei", ne-a spus liberala irlandeză Marian Harkin într-un interviu acordat site-ului nostru. Dumneaei este președinta grupului de interese pentru voluntariat de la Parlamentul European.
2011
Decembrie
Parlamentul European a adoptat bugetul UE pentru 2011, în urma unei dezbateri ce a avut loc marți. Bugetul adoptat conține cele mai multe dintre prioritățile deputaților europeni, respectând în același timp limitele stabilite de Consiliu. În cadrul negocierilor bugetare din acest an, deputații europeni au realizat de asemenea acorduri cu Consiliul și Comisia, cu privire la diferite revendicări politice legate de buget.
 (15/12/2010)
Disidentul cubanez Guillermo Fariñas, câștigătorul de anul acesta al Premiului Saharov pentru libertate de gândire a fost reprezentat, din păcate, de un scaun gol, la ceremonia de acordare a premiului, deoarece nu a primit autorizația necesară pentru a părăsi țara.
 (28/09/2009)
Comisia Europeană va trebui în viitor să ia în considerare elaborarea unei legi noi europene, dacă acest lucru este solicitat de către cel puţin un milion de cetăţeni UE. Parlamentul a aprobat regulile de bază pentru "iniţiativa cetățenească", prevăzută în Tratatul de la Lisabona. Deputaţii europeni au simplificat acest față de propunerea inițială.
Cuplurile internaționale care doresc să divorțeze vor putea alege țara ale cărei legi vor guverna asupra divorțului lor, conform unei noi legislații adoptată astăzi de Parlament și susținută de către miniștrii de justiție din UE  în data de 3 decembrie.
Biroul de Informare al Parlamentului European în România anunță încheierea procesului de evaluare a proiectelor trimise în cadrul concursului EUROSCOLA, ediția 2010-2011.
Plenul Parlamentului European nu a ajuns la un acord privind legislația referitoare la un "permis unic", care viza simplificarea procedurilor de obținere a drepturilor de rezidență și de muncă pentru imigranții legali în UE, ca și acordarea unor drepturi egale cu cetățenii europeni, pentru a evita exploatarea muncitorilor străini.
Persoanelor implicate în traficul de ființe umane li se vor aplica pedepse mai severe, iar victimele acestora vor putea beneficia de protecție și de sprijin, conform unei noi legislații adoptată astăzi, 14 decembrie, de Parlamentul European. Noua legislație va fi aplicabilă traficului de ființe umane în industria exploatării sexuale sau exploatării la locul de muncă, de exemplu în construcții, agricultură sau servicii la domiciliu.
Viitoarea politică de coeziune va trebui să se concentreze pe o mai mare implicare a actorilor regionali și locali, o gestiune transparentă și descentralizată, precum și pe controale mai eficiente. Prin intermediul a două rezoluții, Parlamentul deschide calea pentru o mai bună utilizare a fondurilor structurale pe bază de parteneriat și guvernanță pe mai multe niveluri.
Victimele infracțiunilor care beneficiază de protecție în unul din statele membre ale UE vor beneficia de aceleași drepturi dacă se mută într-un alt stat membru, datorită unei noi legislații votate astăzi de Parlamentul European. Deputații au votat extinderea European sa aibă un domeniu de aplicare a ordinului de protecție, pentru ca aceasta să se aplice nu numai victimelor violenței sexuale, dar și celorlalte infracțiuni.
Flacăra păcii
"În Europa, de 65 de ani trăim fără război. Dar nu peste tot se întâmplă acest lucru. Trebuie să «exportăm» pacea în lume", a spus președintele Parlamentului European, Jerzy Buzek, primind Flacăra păcii de la austriaca de 14 ani, Beatrice. Parlamentul European, Consiliul Europei și orașul Strasbourg au primit flacăra pentru a 14-a oară. Aceasta a călătorit sute de kilometri de la Betleem și va merge în toată Europa, fiind simbol al păcii, libertății și înțelegerii între oameni.
Pino Arlacchi
Miercuri, deputații europeni vor dezbate în plen o posibilă schimbare a strategiei UE în Afganistan. Un raport întocmit de italianul de centru-stânga Pino Arlacchi cere o abordare concentrată mai mult pe civili. Înaintea dezbaterii din plen, am pus domnului Arlacchi câteva întrebări.
Deschiderea sesiunii plenare
 (30/09/2009)
Finalizarea procedurii pentru bugetul 2011, o dezbatere privind summit-ul de la Cancun și premiul Saharov acordat dizidentului cubanez Guillermo Fariñas au fost principalele subiecte reliefate de președintele Jerzy Buzek în cadrul discursului de deschidere a sesiunii plenare.  El a omagiat victimele legii marțiale introduse în Polonia în decembrie 1981.
2010
 (13/12/2010)
- Inițiativa cetățenească  
- Budget UE 2011  
- Guillermo Fariñas: câștigătorul  premiului Saharov 2010
- Combaterea traficului de ființe umane
- Protecție pentru victimele infracțiunilor
- Mecanismul permanent de criză
- Drepturile omului în lume și drepturile fundamentale în UE
- Afganistan: reevaluare radicală a strategiei UE  
- Wikileaks cablegate
- Creșterea competitivității regiunilor printr-o politică de coeziune eficace
- Divorțurile transfrontaliere: alegerea legislației aplicabile
Sărbători fericite!
 (17/12/2009)
Crăciun fericit şi cele mai bune gânduri pentru un An Nou plin de împliniri!

Sărbători fericite şi La mulţi ani!

Parlamentul European
Biroul de Informare în România
Deputaţii europeni au reuşit să obţină
 un sprijin de 300 de milioane de euro
 pentru sectorul lactatelor
 ©BELGA
Marţi, deputaţii europeni vor discuta despre bugetul Uniunii Europene pentru anul 2010. Principala provocare a bugetului pentru anul viitor a fost găsirea banilor pentru planul de redresare economică. În plus, Parlamentul a reuşit să obţină un sprijin de 300 de milioane de euro pentru sectorul lactatelor. Urmăriţi în direct dezbaterea în plen marţi de la ora 09.00 CET!
 (27/08/2009)
Puncte esenţiale ale sesiunii:

- "Memorial" va primi Premiul Saharov pentru libertatea de gândire  
- Adoptarea bugetului UE 2010
- O nouă facilitate pentru a ameliora accesul la microcredite
- Bilanţul preşedinţiei suedeze a UE
- Relansarea economică în Europa Centrală şi de Est
 (08/12/2010)
Biroul Parlamentului European în România, Reprezentanța Comisiei Europene în România și Consiliul Național al Dizabilității din România au organizat în data de  3 decembrie, de Ziua Internațională și Europeană a persoanelor cu dizabilități, Forumul cetățenesc intitulat "Șanse egale - legislația europeană și persoanele cu dizabilități".
 (14/01/2009)
La 13 ianuarie, în cadrul unei sesiuni solemne, a avut loc ceremonia de aniversare a zece ani de la introducerea monedei euro. La acest eveniment au fost invitaţi să participe Jean-Claude Trichet, preşedintele Băncii Centrale Europene, Jean-Claude Juncker, preşedintele Eurogroup, Joaquín Almunia, comisar european pentru afaceri economice şi monetare şi Valery Giscard d'Estaing, fost preşedinte al Franţei.
Deschiderea sesiunii plenare
Preşedintele Hans-Gert Pöttering cu privire la situaţia din Gaza
În deschiderea sesiunii plenare, preşedintele Parlamentului European, Hans-Gert Pöttering a făcut o declaraţie cu privire la situaţia din Gaza, potrivit deciziei Conferinţei Preşedinţilor. Dezbaterea pe aceeaşi temă va avea loc miercuri, 14 ianuarie 2009, la care va participa şi ministrul ceh al afacerilor externe, Karel Schwarzenberg, în calitate de preşedinte al Consiliului UE.
Agenda săptămânii
Eurodeputaţii merg la Cancun cu speranţa de a fi martorii unor progrese majore. Alternativele la petrol şi eliminarea vizelor pentru cetăţenii ruşi vor fi alte subiecte dezbătute săptămâna viitoare.
Drepturile omului în Europa
Europa promovează drepturile omului în lume, însă ea respectă principiile pe care le predă altora? EuroparlTV analizează situaţia drepturilor omului în Europa
Jerzy Buzek:
Agenția Europeană pentru Mediu a prezentat la Parlamentul European o evaluare a situației actuale a mediului în UE și estimări pentru viitorul acestuia. Conform raportului, UE a făcut progrese semnificative în reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și utilizarea surselor de energie regenerabilă, însă provocările viitorului sunt foarte mari. "Europa trebuie să treacă la economia verde", a spus preşedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek în cadrul prezentării.
Familiile dincolo de frontiere
©BELGA_BELPRESS_Philippe Turpin
Nașterea, moartea, căsătoria și uneori divorțul sunt momente esențiale în viața europenilor, implicând însă și chestiuni legale. De-a lungul secolelor, statele au dezvoltat legi pentru a le reglementa, însă din ce în ce mai mulți europeni trăiesc în străinătate, viața devenind mai complicată. Săptămâna aceasta, deputaţii europeni s-au reunit cu parlamentari naționali și experți pentru a discuta despre facilitarea vieții familiilor și cetățenilor europeni.
Prima inițiativă a cetățenilor ar putea avea loc înainte ca actuala Comisie să împlinească un an, dacă propunerile comisiei pentru afaceri constituționale obțin aprobarea plenului Parlamentului European și a guvernelor Uniunii Europene. Deputaţii europeni din cadrul acestei comisii au votat un raport ce are scopul de a face din inițiativa cetățenilor un instrument simplu și clar pentru democrația europeană.
©BELGA_Erik Schottstaedt_PictureAlliance
În fiecare an, sute de mii de oameni sunt victime ale traficului în UE sau din alte țări în Uniune. Pentru combaterea acestui fenomen, deputaţii europeni de la comisiile pentru libertăți civile și drepturile femeii au susținut un acord cu statele membre privind măsuri mai dure în combaterea traficului. Scopul acordului este crearea unui mediu ostil pentru traficanți, protejarea victimelor și o prevenire mai riguroasă.
Contact
 (24/08/2009)
Noiembrie
 (28/09/2009)
Mutarea într-un alt stat UE și începerea unei vieți noi nu sunt întotdeauna ușoare. Marți, 30 noiembrie, în cadrul unui atelier, deputați europeni și naționali vor discuta despre cum poate fi facilitată viața familiilor europene și cetățenilor UE prin înlăturarea barierelor legale și administrative. Participanții vor aborda, printre altele, protecția copiilor, adopțiile internaționale și dificultățile de demonstrare a stării civile peste granițe.
 (29/11/2010)
Săptămâna aceasta, eurodeputaţii se vor reuni cu deputații din țările ACP în cadrul Adunării Parlamentare Paritare ACP-UE de la Kinshasa. Prioritățile dezbaterilor vor fi realizarea Obiectivelor de dezvoltare ale mileniului, mortalitatea maternă și securitatea în Sahel. Marțea trecută, Parlamentul a adoptat o rezoluție ce recunoaște comerțul ca instrument de dezvoltare și cere Adunării "să monitorizeze atent negocierile pentru acordurile de parteneriat economic între UE și ACP".
 (30/09/2009)
Crizele bugetară, climatică și irlandeză au fost în centrul atenției la Strasbourg. Deputaţii europeni au dezbătut situația actuală cu președintele Comisiei, José Manuel Barroso, și președintele Băncii Centrale Europene, Jean-Claude Trichet, și au aprobat o rezoluție privind bugetul UE pentru 2011. Tot săptămâna aceasta, președintele Georgiei, Miheil Saakașvili, a vorbit în plenul Parlamentului European, iar președintele Jerzy Buzek a decernat Premiul LUX pentru cinematografie.
Serviciile publice de radio și televiziune din anumite State Membre au nevoie de o susținere financiară adecvată și de mecanisme de protejare a independenței, se arată în rezoluția adoptată joi de Parlamentul European. Totodată aceste servicii publice vor trebui să își crească prezența și pe internet.
Deputații europeni și-au exprimat disponibilitatea pentru obținerea unui acord privind bugetul UE pentru anul 2011 în limitele stabilite de Consiliu, cu condiția ca guvernele să fie de acord cu principiul flexibilității bugetului și cu metodele de lucru pentru viitor. Acesta este mesajul rezoluției referitoare la negocierile în curs pentru bugetul 2011, adoptate joi, 25 noiembrie.
Pacienții trebuie să aibă acces la informații mai bune privind medicamentele eliberate pe bază de rețetă, au solicitat deputații europeni, care au votat miercuri o legislație referitoare la acest subiect. Aceasta presupune informații obiective privind caracteristicile medicamentelor și bolile pentru care sunt recomandate, precum și prevenirea informațiilor nesolicitate sau a publicității mascate.
 (30/09/2009)
Deputații au aprobat un protocol la  Acordul de parteneriat și cooperare care permite Republicii Moldova să participe la mai multe programe și agenții comunitare, precum cele din domeniul transporturilor, securității alimentare, vamă, siguranță aviatică și altele. Această inițiativă sprijină eforturile de reformă și modernizare ale statului din vecinătatea UE.
 (24/11/2010)
Într-o ceremonie specială ce a avut loc miercuri la Strasbourg, Parlamentul European a decernat premiului pentru cinema LUX 2010 filmului "Die Fremde", de Feo Aladağ (Germania). Filmul câștigător ilustrează problema crimelor pentru onoare, relatând drama unei familii turce trăind în Germania.
 (13/02/2009)
Parlamentul European nu renunță la poziția sa fermă și unită în contextul actualului impas cu privire la bugetul UE pentru 2011. Această poziție a fost confirmată și de dezbaterea de marți din plen, la care a participat Președintele Comisiei, José Manuel Barroso, reprezentantul președinției belgiene, Melchior Wathelet, și comisarul european pentru buget Janusz Lewandowski.
Închiderea minelor necompetitive nu va determina reducerea emisiilor de CO2, ci va avea consecințe sociale serioase, de această măsură fiind afectate și minele din valea Jiului. Rezoluția adoptată de Parlamentul European prelungește termenul limită pentru operațiunile de subvenționare a producției de huilă până la 31 decembrie 2018.
 (30/09/2009)
Președintele Băncii Centrale Europene (BCE), Jean-Claude Trichet a subliniat că Parlamentul va juca un rol decisiv în procesul de îmbunătățire a modelului guvernanței economice propuse de Consiliu. Planul propus "nu include ceea ce BCE consideră a fi necesar, a declarat Trichet.
Deschiderea sesiunii plenare
 (28/09/2009)
Președintele Parlamentului European a salutat eliberarea doamnei Aung San Suu Kyi, liderul opoziției birmaneze și a anunțat marcarea la 25 noiembrie a Zilei Națiunilor Unite  pentru eliminarea violenței împotriva femeilor.
Extinderea UE: unde ne aflăm?
Croația ar putea deveni a 28-a membră a UE
Croația ar putea deveni a 28-a membră a UE, negocierile de aderare putând fi încheiate în prima jumătate a anului 2011, a spus comisarul pentru extindere, Stefan Füle, deputaţilor europeni pe 9 noiembrie. În momentul de față, patru state sunt candidate, Islanda deschizând negocierile de aderare la UE anul acesta.
Furnizorii de acces și operatorii
trebuie să indice clar clienților lor 
ce servicii blochează și de ce. 
©BELGA_SCIENCE
Vorbim adesea despre potențialul imens al internetului, dar de multe ori uităm că infrastructurile trebuie să urmeze evoluției traficului. Datorită vitezei creșterii internetului, acesta ar putea cunoaște curând primele ambuteiaje. Deputaţii europeni și specialiști în domeniu au dezbătut felul în care internetul poate fi gestionat și reglementat mai bine.
 (29/07/2009)
Puncte esenţiale ale sesiunii plenare:

- Bugetul UE 2011 în impas
- Rezoluția PE privind bugetul UE pentru 2011
- Medicamente eliberate pe bază de rețetă
- Îndepărtarea substanțelor toxice din aparatele electrice
- Trichet despre activitatea BCE din 2009 și războiul valutar
- Prioritățile Comisiei Europene 2011
- Premiul pentru cinematografie LUX 2010
- Președintele Georgiei la Parlamentul European
- Reducerea graduală a ajutorului de stat pentru minele de cărbune
- Participarea Republicii Moldova  la programele UE
- Independență editorială și mai multe fonduri pentru radioul și televiziunea publică
 (16/06/2009)
Biroul de Informare al Parlamentului European în România mulțumește tuturor școlilor care s-au înscris în cea de a 3-a ediție a concursului național pentru licee EUROSCOLA 2010-2011.
Negocierile dintre Parlamentul European și Consiliu privind bugetul Uniunii Europene pentru 2011 au intrat în impas luni seara. Președintele Jerzy Buzek și-a exprimat regretul privind faptul că unele state membre nu și-au dat acordul, cu toate că Parlamentul European a acceptat creșterea de doar 2.91% a cheltuielilor pentru 2011.
Rolul pădurilor în combaterea schimbărilor climatice este evident. Acestea stochează bioxidul de carbon, defrișarea contribuind la emisiile de gaze cu efect de seră în proporție de 20%. Înaintea conferinței de la Cancun, deputaţii europeni cer ca Uniunea Europeană să susțină programul ONU împotriva defrișărilor.
În ultimii doi ani, prețul cerealelor a crescut constant datorită vremii nefavorabile și speculațiilor financiare. Ca urmare, fermierii au probleme în hrănirea animalelor, riscul pentru consumatori fiind reducerea producției de carne. Deputaţii europeni au discutat cu Dacian Cioloș, comisarul european pentru agricultură, despre acțiunile viitoare ale UE în acest domeniu. Aceștia au mai cerut Comisiei să se asigure că impactul speculațiilor asupra agriculturii este limitat.
 (28/09/2009)
Puncte esenţiale ale sesiunii plenare:
- Legislația privind fondurile speculative
- Prioritățile PE înainte de summit-ul UE-USA
- Fonduri UE neutilizate pentru proiecte de energie durabilă
- Eliminarea vizelor pentru Taiwan
- Asigurarea solidarității între generații (raportul Mann)
Actualitatea parlamentară
 (30/09/2009)
Parlamentul ia în considerare un sistem de cote printre posibilele măsuri menite să sprijine accesul femeilor la posturi de conducere; Ţările care nu implementează disciplina bugetară ar putea primi sancţini sau pierde dreptul de vot.
Reporter UE: Semestru european
În urma crizei din Grecia, ţările europene au decis să monitorizeze mai atent deficitele naţionale. Unii cred că această măsură subminează puterea parlamentelor naţionale.
 (03/11/2010)
O delegație a Comisiei pentru Dezvoltare Regională a Parlamentului European va vizita România în perioada 3 -5 noiembrie 2010. Parlamentarii europeni vor evalua la fața locului eficiența utilizării și efectele implementării Fondurilor Structurale în România - prin vizitarea unor proiecte concrete la Giurgiu, Arad și Timișoara, și vor discuta cu autoritățile locale și naționale despre aplicarea politicii UE pentru dezvoltare regională și utilizarea Fondurilor Structurale.
Premiul LUX 2010
 (03/11/2010)
Akadimia Platonos", "Die Fremde" și "Illégal" sunt cele trei filme europene finaliste în cursa pentru Premiul LUX 2010 al Parlamentului European. De-a lungul următoarelor săptămâni, acestea vor fi proiectate și prezentate la PE, eurodeputaţii urmând să voteze filmul câștigător la sfârșitul lunii noiembrie.
Octombrie
©BELGA_AFP PHOTO_FRED DUFOUR
Luni eurodeputaţii au discutat viitorul acordului internațional dintre UE și SUA privind protecția datelor împreună cu reprezentanții Consiliului și ai Comisiei, ambasadorul Statelor Unite la UE și mulți alți experți din domeniu. "Este important să stabilim standarde comune într-un moment în care au loc din ce în ce mai multe schimburi de date", a subliniat Jan Philipp Albrecht (Grupul Verzilor/Alianța Liberă Europeană, Germania).
Françoise Grossetête
Mulți europeni apelează la servicii de sănătate în alt stat membru UE, pentru tratamente mai rapide, mai ieftine sau mai bune. În aceste cazuri însă, pot apărea probleme cu rambursarea cheltuielilor. Această problemă ar putea fi evitată pe viitor grație unei directive europene.
Oleg Orlov 
©BELGA_Photo ITAR-TASS
Stanislav Krasilnikov
Acum un an, Oleg Orlov, reprezentant al Centrului Memorial, care a câștigat Premiul Saharov, vorbea despre persecuția și violența la adresa apărătorilor drepturilor omului din Caucazul de Nord. Un an mai târziu, Parlamentul European denunță "încercările cinice și absurde de a implica Memorial" în ajutarea teroriștilor, în timp ce Oleg Orlov însuși este judecat pentru calomnie, riscând trei ani de închisoare.
Protecția biodiversității
 (26/10/2010)
"Uniunea Europeană trebuie să fie lider în conservarea biodiversității", ne-a spus președintele comisiei parlamentare pentru mediu, social-democratul german Jo Leinen, într-un interviu exclusiv. Dumnealui va conduce o delegație de la Parlamentul European la Nagoya, în Japonia, la Conferința ONU privind biodiversitatea.
 (30/09/2009)
Eurodeputata portugheză Ilda Figueiredo vorbeşte pe EuroparlTV despre rolul venitului minim european în combaterea sărăciei.
 (26/10/2010)
Pe 27 octombrie, vicepreședintele Parlamentului European Stavros Lambrinidis (Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor și Democraţilor din Parlamentul European, Grecia) va vorbi pe chat cu fanii noștri Facebook despre implicațiile Acordului  comercial împotriva contrafacerii pentru utilizatorii de internet.
În timp ce reducerea bugetelor este la modă în toată Uniunea Europeană, este ușor de trecut cu vederea faptul că deficiturile mari și creșterea datoriei publice nu sunt neapărat datorate exceselor guvernelor ci reflectă de multe ori costurile ieșirii din criză în urma riscurilor excesive asumate de sectorul financiar. De aceea, Parlamentul European dorește că completeze controlul mai strict al finanțelor guvernelor cu abordarea dezechilibrului economic ce ar putea amenința economia europeană.
Rezolutia PE privind Moldova
Deputații salută recentele progrese înregistrate de Republica Moldova,  precum și disponibilitatea părții moldovene de a soluționa conflictul din Transnistria, solicitând, de asemenea, "un rol mai robust al UE" pentru medierea acestui conflict înghețat.
Guillermo Fariñas în greva foamei 
©BELGA_EPA_ALEJANDRO ERNESTO
Parlamentul European acordă în 2010 Premiul Saharov disidentului cubanez Guillermo Fariñas.  Câștigătorul a fost anunțat la Strasbourg, astăzi, de către preşedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek.
Criza financiară a evidențiat limitele auto-reglementării, demonstrând necesitatea unei guvernanțe europene puternice, a supravegherii și a coordonării politicilor, se arată în două rezoluții non-legislative votate miercuri de Parlamentul European.
Parlamentul European a votat miercuri acordul la care s-a ajuns cu Consiliul privind stabilirea unui termen de 30 de zile pentru efectuarea plăților plata facturilor. Noile reguli trebuie să asigure că întreprinderile europene mici și mijlocii nu vor mai avea probleme financiare din cauza întârzierii plăților din partea autorităților publice sau a altor companii, susținând astfel continuarea afacerilor, inovația si siguranța locurilor de muncă.
Într-un raport adoptat miercuri, deputații europeni au propus adoptarea unui sistem de calculare a venitului minim în toate statele membre, ca măsură pentru combaterea sărăciei. Ziua Națiunilor Unite pentru combaterea sărăciei a fost celebrată pe 17 octombrie și 2010 este Anul european împotriva sărăciei.
Concediul minim de maternitate în UE ar trebui să fie extins de la 14 la 20 de săptămâni și să fie plătit 100%, oferind însă o anumită flexibilitate statelor care dispun deja de prevederi privind acest tip de concediu din motive de familie. Majoritatea deputaților au aprobat și dreptul la concediul de paternitate plătit, de cel puțin două săptămâni.
Deputații solicită mai multe investiții în cercetare, inovare, educație, energie și asistență pentru Autoritatea Palestiniană, dar păstrarea unui nivel restrictiv al cheltuielilor generale, potrivit votului de miercuri privind bugetul UE pentru 2011. Ei doresc de asemenea lansarea unor discuții referitoare la actualul cadru financiar multianual, precum și la noi modalități de finanțare a bugetului.
Parlamentul a adoptat azi modificările aduse regulamentului financiar, statutului funcționarilor Comunităților Europene și bugetului 2010, modificări necesare pentru lansarea Serviciului European de Acțiune Externă (SEAE). Deputații au reușit să asigure un control sporit asupra serviciului precum și respectarea echilibrului geografic și de gen cu privire la personalul noului serviciu.
Cei trei finaliști - Guillermo Fariñas photo
©BELGA_EPA_ALEJANDRO ERNESTO
Pe 18 octombrie, deputaţii europeni de la comisiile pentru afaceri externe și dezvoltare au ales trei finaliști pentru Premiul Saharov 2010: organizația "Breaking the silence" din Israel, disidentul cubanez Guillermo Fariñas și politicianul etiopian Birtukan Mideksa. Laureatul va fi selectat de liderii grupurilor politice de la Parlamentul European pe 21 octombrie.
Ban Ki-moon la Parlamentul European
Secretarul General al ONU, Ban Ki-moon, a cerut ieri la Parlamentul European combaterea sărăciei, a foametei și a schimbărilor climatice. Dumnealui a mai arătat importanța realizării Obiectivelor de dezvoltare ale mileniului și a încrederii între statele dezvoltate și cele în curs de dezvoltare la conferința de la Cancun.
După o perioadă de analiză vine tot timpul perioada soluțiilor. Comisia specială privind criza financiară, economică și socială, creată de Parlamentul European, a ajuns la primele concluzii. Raportul redactat de socialista franceză Pervenche Bérès va fi dezbătut și votat în plen azi, 20 octombrie.
 (30/09/2009)
Acordarea premiului Nobel pentru pace dizidentului politic din China Liu Xiaobo a fost salutată de către președintele PE Jerzy Buzek, la deschiderea sesiunii plenare de la Strasbourg. Nevoia pentru acțiuni suplimentare în vederea combaterii sărăciei, precum și traficul cu ființe umane sunt subiectele de pe agenda PE, reliefate de președinte, care s-a referit și la discursul său la mijloc de mandat, discurs ce va fi susținut miercuri în cadrul unei ședințe solemne.
 (04/06/2010)
Ajuns la jumătatea mandatului său de doi ani şi jumătate (iulie 2009 - ianuarie 2012), preşedintele Parlamentului, Jerzy Buzek, evaluează progresele înregistrate în domeniile prioritare pe care le-a fixat la începutul mandatului.
 (11/12/2009)
Puncte esenţiale ale sesiunii plenare:
- Bugetul 2011: deputații doresc dezbateri referitoare la noi surse de finanțare
- Concediul de maternitate: săptămâni, plătite în totalitate?
- SEAE: asigurarea responsabilității și un sistem de recrutare echilibrat
- Întârzierea efectuării plăților: 30 de zile pentru plata facturii
- Discursul la jumătatea mandatului susținut de Președintele Jerzy Buzek
- Secretarul General ONU Ban Ki-moon se va adresa Parlamentului
- Progresele Moldovei, în atenția Parlamentului European
- Venit minim la nivelul UE
- Premiul Saharov 2010: anunțarea celor trei finaliști și a laureatului
- Dezbatere legată de baze de date conținând informații legate de originea etnică
©EPA/DIVYAKANT SOLANKI
Sectorul construcțiilor reprezintă o zecime din economia UE, dar piața nu este complet deschisă, datorită standardelor diferite între statele membre. Parlamentul European propune simplificarea procedurilor de marcaj de conformitate (CE) și abordarea problemelor de sănătate și siguranță la locul de muncă. Socialista Catherine Stihler din Regatul Unit a prezentat un raport pe această temă pe 11 octombrie în comisia pentru piața internă.
 (02/09/2009)
Cel de-al 3-lea Premiu anual al Parlamentului European pentru excelență în jurnalism a fost înmânat de Președintele PE, Jerzy Buzek unor jurnaliști din Polonia, Suedia, Ungaria si Marea Britanie, la cele patru categorii: presa scrisă, radio, televiziune și internet. Câștigătorii au primit fiecare un premiu de EUR 5000.
Vă reamintim că Parlamentul European a lansat în luna iulie, printr-un apel de propuneri de proiecte, programul de subvenţii pentru proiecte cu implementare în anul 2011 în domeniile: programe de televiziune, programe radio, activităţi specifice reţelei internet.
 (16/06/2009)
Vă reamintim că Biroul de Informare al Parlamentului European în România a lansat în luna iunie cea de a 3-a ediţie a concursului naţional pentru licee EUROSCOLA 2010-2011. Data limită de depunere a dosarelor este 30 octombrie 2010 (data înregistrării poștale).
Ghidul bugetului UE
©BELGA_imagebroker_Michaela Begsteiger
Bugetul UE nu este o chestiune deloc simplă. Un exercițiu anual bazat pe un cadru financiar de șapte ani, care să acopere fiecare euro cheltuit de către UE fie în mod direct fie, cel mai adesea, prin intermediul statelor membre - acesta este sângele care curge prin venele Europei și care ajută Uniunea să funcționeze și să aducă beneficii cetățenilor.
Accesul la bunuri și servicii este încă redus pentru o anumită categorie de europeni, arată un raport recent al Comisiei Europene privind monitorizarea pieței comerțului și distribuției cu amănuntul. Persoanele cu handicap, cele în vârstă și cele care locuiesc în sate izolate au probleme în a ajunge la marile supermarketuri. Eurodeputații de la comisia parlamentară pentru piața internă pregătesc un raport pe baza textului Comisiei Europene.
În 1962, statele membre au decis să gestioneze agricultura în comun cu scopul de a asigura hrana europenilor prin producţia internă. O scurtă poveste a celei mai vechi politici europene.
Galileo este un proiect european de naigaţie prin satelit. Să vedem cum funcţionează!
 (28/09/2009)
Punctele esenţiale de pe agenda de lucru vor fi guvernanţa economică, concediul de materniate şi bugetul UE.
Reforma electorală
Andrew Duff:
Multe s-au schimbat de la primele alegeri europene, care au avut loc în 1979, dar nu și procedura electorală. Liberalul britanic Andrew Duff consideră că a venit timpul pentru a schimba lucrurile. De câțiva ani lucrează asupra unei reforme a sistemului electoral.
 (12/03/2009)
O nouă propunere de directivă pentru combaterea abuzurilor sexuale asupra copiilor a stârnit dezbateri aprinse în Parlament. Eurodeputații au discutat miercuri despre abordarea acestor infracțiuni prin prevenire, condamnare și protecția potențialelor victime. În centrul dezbaterii a fost blocarea site-urilor ce promovează pornografia infantilă.
Septembrie
 (30/09/2009)
Jean-Claude Trichet, președintele Băncii Centrale Europene, va dezbate azi situația economică din zona euro împreună cu membrii Comisiei PE pentru Afaceri economice și monetare.

Urmăriți dezbaterea în direct luni, 27 septembrie între orele 1500 și 1700 CET!
După o luptă de mai bine de un an spre o reformă radicală a sistemului european de supraveghere financiară, Parlamentul a adoptat miercuri pachetul de reforme care reprezintă o schimbare fundamentală a modului de supraveghere a băncilor, a piețelor bursiere și a companiilor de asigurări, începând cu 2011.
Parlamentul European dorește mai multă flexibilitate în ceea ce privește bugetul UE, pentru a putea răspunde nevoilor actuale și viitoare, exprimându-se pentru lansarea negocierilor politice cu Consiliul pe marginea noii propuneri pentru cadrul financiar multianual (2007-2013).
Pacienții europeni vor fi mai bine protejați și informați cu privire la utilizarea medicamentelor și a efectelor lor nedorite după ce Parlamentul a votat o nouă legislație, rezultat al acordului între deputați și Consiliu.
 (22/09/2010)
Această întrebare reprezintă leitmotivul campaniei Comisiei Europene care urmareste sensibilizarea publicului cu privire la inițiativele concrete adoptate de Uniunea Europeană în domeniul ocupării forței de muncă, afacerilor sociale și egalității de șanse datorita campaniei.  Evenimentul a fost lansat în România în prezenţa domnului Nicolae Idu, şeful Reprezentanţei Comisiei Europene în România si a doamnei Lucinia Bal, șeful Biroului Parlamentului European în Romania, partener al campaniei, în weekendul din 18-19 septembrie, în parcul din faţa magazinului Unirea.
Internetul este canalul de distribuție cu amânuntul cu cea mai mare rată de creștere, însă doar unul din trei consumatori ar lua în considerare posibilitatea cumpărării online dintr-o altă țară UE.  Parlamentul European a susținut marți, 21 septembrie, propunerile menite să încurajeze comerțul electronic transfrontalier și să consolideze încrederea consumatorilor.
Noua legislație adoptată de Parlament va asigura independența anchetelor privind accidentele aviatice. companiilor aeriene li se solicită să fie în măsură să prezinte lista pasagerilor care se aflau la bordul avionului în termen de 2 ore de la momentul accidentului, pentru a putea informa rudele acestora. Înaintea zborului, pasagerii vor indica de asemenea o persoană de contact în cazul unui accident.
Un nou acord cu Pakistanul privind readmisia persoanelor care rezidă ilegal în Europa a primit unda verde a Parlamentului. Odată ce ratificarea de către statele membre va fi încheiată, autoritățile pakistaneze vor fi obligate să readmită cetățenii care rezidau ilegal în Europa,  beneficiind însă de asistență tehnică UE.
Consumatorii europeni nu ar trebui să rămână fără gaze naturale pe durata unei crize de aprovizionare, iar astfel de crize trebuie gestionate mai bine, grație coordonării la nivel european și interconectărilor transfrontaliere, prevăzute în noua legislație adoptată de către Parlamentul European marți, 21 septembrie.
Eurodeputaţii au discutat astăzi despre eliminarea monopolurilor de stat pe piaţa serviciilor poştale, iar subiectul a stârnit opinii împărţite.
Reţelele sociale au un potențial imens în 
diseminarea rapidă a informaţiilor.
În sesiunea 6-9 septembrie de la Strasbourg, deputații europeni au adoptat o rezoluție privind jurnalismul şi noile mijloace de comunicare în masă. Aceasta abordează teme precum stimularea dezbaterii pe teme europene prin noile tehnologii ale comunicării și rolul mijloacelor electronice de comunicare socială în relația UE cu electoratul tânăr.
Locurile de muncă ecologice
©BELGA_Jacques Loic_Photononstop
Curățarea mediului înconjurător, schimbările climatice, asigurarea unei creșteri durabile, stimularea competitivității, reducerea șomajului - toate acestea sunt posibile cu ajutorul "locurilor de muncă verzi". Elisabeth Schroedter (Grupul Verzilor/Alianța Liberă Europeană, Germania) ne-a explicat ce sunt acestea, unde le putem găsi și de ce sunt atât de importante pentru o economie durabilă.
Puncte esenţiale ale sesiunii plenare:

- Rezultatele summitului UE: Van Rompuy la Strasbourg
- Supravegherea financiară
- Mai multă flexibilitate pentru bugetul 2007-2013
- Răspuns UE comun la viitoare crize de aprovizionare cu gaze naturale
- Ameliorarea anchetelor privind accidentele aviatice
- Rezidenți ilegali: Acordul de readmisie cu Pakistan
- Interzicerea importurilor de produse fabricate în lagărele de muncă forțată din China
 (09/09/2010)
Condamnarea la moarte din Iran a fost vehement criticată de către toate grupurile politice într-o rezoluție adoptată miercuri, 8 septembrie. Indiferent de fapte, o condamnare la moarte prin lapidare nu poate fi justificată și nici acceptată. Deputații solicită cu insistență autorităților iraniene să revizuiască condamnările pronunțate împotriva lui Sakineh Mohammadi Ashtiani și să inițieze o reexaminare detaliată a cazului său.
©BELGA_SCIENCE
Utilizarea animalelor în experimente științifice ar putea fi redusă în curând, prin noua legislație votată miercuri de Parlamentul European, care încearcă să stabilească o balanță între îmbunătățirea bunăstării animalelor și cercetarea științifică privind diferitele maladii.
José Manuel Barroso la Strasbourg
Prezentul și viitorul Uniunii Europene au fost în centrul atenției la Parlamentul European. Președintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, a vorbit eurodeputaților despre combaterea șomajului, o mai bună guvernanță economică și revizuirea bugetului UE. În dezbaterea ce a urmat discursul, deputații au spus că Uniunea trebuie să fie mai ambițioasă și au criticat felul în care a fost tratată recent minoritatea romă.
©BELGA_AFP_DANIEL MIHAILESCU
În dezbaterea privind situaţia populaţiei rome în Europa, deputații europeni aparținând grupului politic PPE au subliniat necesitatea unei acțiuni UE mai puternice pentru incluziunilor romilor, în timp ce  membrii S&D, ALDE, Verzilor/EFA și GUE/NGL au condamnat acțiunile întreprinse de guvernul francez, catalogându-le a fi discriminatorii și în  contradicție cu legislația europeană. Potrivit comisarului european Reding, legalitatea măsurilor guvernului francez trebuie evaluată.
Este nevoie de o nouă legislație europeană care să asigure venituri echitabile agricultorilor și prețuri transparente pentru consumatori, prin consolidarea competiției în cadrul lanțului de aprovizionare, se arată în rezoluția adoptată de Parlamentul European marți, 7 septembrie.
Republicii Moldova urmează să i se acorde un grant de până la 90 milioane de euro, măsură menită să contracareze efectele crizei financiare, potrivit votului Parlamentului European de azi, 7 septembrie.
 (07/09/2010)
Începând cu ianuarie peste 8000 de romi au fost expulzați din Franța în România și Bulgaria. Situația a stârnit dezbateri legate de limitele libertății de circulație și de protecția drepturilor fundamentale în cadrul UE. Eurodeputaţii vor stabili marți dacă repatrierea romilor din Franța a încălcat prevederile UE. La începutul acestui an, Parlamentul a solicitat utilizarea unor măsuri mai eficiente pentru promovarea integrării sociale 10-12 milioane de romi în Europa.
În deschiderea sesiunii plenare, președintele Parlamentului European  Jerzy BUZEK a condamnat decizia autorităților iraniene de aplicare a sentinței capitale doamnei Sakineh Mohammadi-Ashtiani. "Parlamentul European se opune aplicării pedepsei capitale în orice situație", a subliniat acesta.
Noile supraorganisme UE şi-ar putea începe activitatea din ianuarie 2011, după ce instituţiile europene au convenit asupra unui text care încearcă să evite repetarea unei destabilizări economice globale.
Obţinerea sprijinului Comisiei pentru apărarea drepturilor rromilor din Franţa este doar unul dintre planurile deputaţilor pentru apropiata şedinţă plenară. Pe agendă se mai află: Mali, Pakistanul şi testările pe animale.
 (30/09/2009)
Marți președintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, va prezenta pentru prima dată un raport privind situația Uniunii în cadrul sesiunii plenare de la Strasbourg. În cadrul discursului, domnul Barroso va trece în revistă evoluțiile din Uniunea Europeană de la alegerile din iunie 2009 și intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, în decembrie 2009. Dezbaterea care va urma va permite eurodeputaților să își exprime părerile și să adreseze întrebări președintelui Comisiei.
Eurodeputatul José Bové
Deși prețurile alimentelor sunt în creștere, veniturile fermierilor nu se modifică. Unde ajung banii? Raportul eurodeputatului José Bové (Grupul Verzilor/Alianţa Liberă Europeană, Franța) solicită sporirea transparenței în cadrul lanțului de aprovizionare cu alimente și eliminarea practicilor neloiale între agenții comerciali.
Sesiunile plenare în cifre
 (06/09/2010)
Parlamentul European poate fi comparat cu o mașinărie dintr-o fabrică de producție a legislației UE. Legislația UE este produsă de forțele comune ale PE și Consiliului de Miniștri, Comisia Europeană fiind responsabilă cu furnizarea materiei prime. Cât timp și efort au depus cei 736 eurodeputaţi în cadrul sesiunilor plenare din primul an al legislaturii 2009-2014?
Puncte esenţiale ale sesiunii plenare:

- Dezbatere cu președintele Barroso privind situația Uniunii
- Situația romilor în Europa
- Noi limite pentru testele care utilizează animale
- Libertatea presei din nou în dezbaterea PE
- Un grant de 90 de milioane de euro pentru Moldova
- Acordul privind contrafacerile: negocieri recente
- Transparența prețurilor pentru alimente și venituri echitabile pentru agricultori
August
Parlamentul European este, cu siguranță, o instituție serioasă. Eurodeputații sunt responsabili în fața electoratului și lucrează intens la directive și regulamente noi. Cu toate acestea, la Parlament există și momente de destindere.
 (30/09/2009)
Parlamentul European atrage mulţi vizitatori în fiecare an, de la activişti pentru drepturile omului la oameni politici şi experţi cunoscuţi în întreaga lume Dintre VIP-urile prezente pe coridoarele PE în 2010 amintim un astronaut, un procuror-şef la Tribunalul de la Haga şi unul dintre fondatorii monedei euro.
 (11/08/2010)
În urma intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, Parlamentul şi-a reunit forţele, reuşind să convingă Comisia Europeană şi guvernele UE să renegocieze acordul cu SUA referitor la transferul de date bancare - aşa numitul acord SWIFT- despre care considera că nu oferea garanţia respectării drepturilor fundamentale şi a protejării datelor personale.
Criza financiară recentă a atras atenţia lumii asupra fondurilor speculative. Parlamentul European abordează transparenţa şi reglementarea acestora într-o directivă, în vederea reducerii riscurilor. Raportorul parlamentar Jean-Paul Gauzès ne-a vorbit despre impactul fondurilor speculative asupra economiei europene şi felul în care acestea pot fi reglementate fără efecte negative asupra industriei financiare.
 (27/07/2010)
De-a lungul anilor, Parlamentul a devenit interpretul acţiunilor interne şi externe ale Uniunii, ceea ce permite participarea deputaţilor şi, prin intermediul lor, a cetăţenilor, la definirea viziunii politice europene. Parlamentul European este consultat de către Consiliu cu privire la aspectele principale şi orientările fundamentale ale Politicii Externe şi de Securitate Comune, poate adresa Consiliului întrebări şi poate face recomandări.
Iulie
 (26/07/2010)
Europarlamentarul Adrian Severin, Vicepreşedintele Grupului Socialiştilor şi Democraţilor în Parlamentul European (S&D), membru al Comisiei pentru politică externă, securitate şi apărare, a organizat vineri, 23 iulie, la sediul Biroului de Informare al Parlamentului European în România, o conferinţă de presă pe tema recomandării Curţii Internaţionale de Justiţie de la Haga asupra declaraţiei unilaterale de independenţă a Kosovo în 2008.
Europarlamentarul Adrian Severin, Vicepreşedintele Grupului Socialiştilor şi Democraţilor în Parlamentul European (S&D) pentru politică externă, securitate şi apărare organizează vineri, 23 iulie, orele 11h00, o conferinţă de presă pe tema recomandării Curţii Internaţionale de Justiţie de la Haga asupra declaraţiei unilaterale de independenţă a Kosovo în 2008. Evenimentul va avea loc în sala de conferinţe de la sediul Biroului de Informare al Parlamentului European în România din Strada Vasile Lascăr nr. 31, etajul 1, Sector 2, Bucureşti.
Bun venit!
Parlamentul European (PE) este prezent în fiecare din statele membre ale Uniunii Europene, prin intermediul birourilor de informare (27 birouri şi 6 antene).
2008
Bacău
În 2008, cetăţenii români au fost bineveniţi să participe la primele Forumuri Cetăţeneşti organizate în România de către Biroul de Informare al Parlamentului European, având ca parteneri Reprezentanţa Comisiei Europene în România, fundaţia Konrad Adenauer Stiftung, Biroul de Consiliere pentru Cetăţeni şi Autoritatea Naţională pentru Tineret.
Tabără UE 2010
 (21/07/2010)
Biroul de Informare al Parlamentului European în România (BIPE) a participat la Tabăra UE, organizată la sfârşitul lunii iunie, la Izvoru Mureşului, judeţul Harghita, de către tinerii din cadrul asociaţiei Conferinţa Tineretului Maghiar din România (CTMR), Prezidiul Executiv al UDMR şi Universitatea "Sapientia" din Cluj-Napoca. Aproximativ 150 de studenţi din Transilvania s-au bucurat de programul amplu oferit de către organizatori. Tematica taberei a fost "Oportunităţi de angajare pe piaţa forţei de muncă din Uniunea Europeană", participanţii având ocazia să se informeze despre oferte de angajare disponibile, dar şi să participe la diverse ateliere de lucru şi concursuri pe echipe.
Sălaj
iobhvpob
dvbowiuvb^
Parlamentul European a lansat, printr-un apel de propuneri de proiecte, programul de subvenţii pentru proiecte de comunicare cu implementare în anul 2011, în domeniile: programe de televiziune, programe radio şi activităţi specifice reţelei internet.
- Activitatea parlamentară va fi reluată pe 30 septembrie.
- O serie de dosare publicate pe site-ul PE vă va oferi o perspectivă asupra primelor şase luni ale anului 2010.
Cupa Mondială s-a încheiat, iar Africa se întoarce la viaţa de zi cu zi. Speranţa de viaţă pe acest continent este cu 30-40 de ani mai mică decât în Europa, iar cauzele sunt multiple: guvernarea defectuoasă, criza financiară, catastrofele naturale cauzate de schimbările climatice, sărăcia extremă, războaiele şi lăcomia. În ciuda crizei economice, deputaţii europeni insistă că ajutorul pentru dezvoltare este esenţial.
Arlene McCarthy a redactat raportul
Parlamentului European privind
bonusurile bancherilor
Riscurile excesive pe care şi le-au asumat numeroase bănci au provocat o criză economică. Guvernele au fost nevoite să ajute băncile cu miliarde de euro provenite de la contribuabili. Marii bancheri, cu venituri mari, au rămas în acest timp departe de atenţia publicului. Parlamentul European doreşte o reglementare mai strictă a bonusurilor pentru evitarea unor crize viitoare.
Eurodeputaţii cer reciclarea mai eficientă
a deşeurilor biologice ©BELGA_SCIENCE
În fiecare an, peste 100 de milioane de tone de deşeuri provin din bucătării şi grădini. Deputaţii europeni susţin noile reguli propuse de Comisia Europeană într-o carte verde privind selectarea şi reciclarea acestora. Parlamentul doreşte colectarea separată a deşeurilor şi reciclarea acestora într-o manieră mai eficientă, dar şi reguli europene în domeniu, datorită diferenţelor mari între statele membre.
PE sprijină democraţia în lume © Belga/AFP
Parlamentul European este cea mai mare instituţie aleasă în mod democratic din lume, aşa că nu este deloc surprinzător faptul că acesta sprijină democraţia din întreaga lume.
 (20/07/2010)
Recent, au fost adoptate la nivel european câteva decizii cu privire la drepturile pasagerilor în transportul în comun. Parlamentul European a aprobat o nouă lege ce protejează pasagerii în călătoriile cu autobuzul, autocarul şi vaporul, iar Comisia Europeană tocmai a lansat o campanie de informare despre drepturile celor ce călătoresc cu avionul sau trenul.
Majoritatea deputaţilor europeni participanţi la dezbaterea privind înfiinţarea Serviciului European de Acţiune Externă (SEAE), împreună cu Catherine Ashton, a fost de acord că acordul politic încheiat la Madrid este un punct de plecare foarte bun, protejând metoda comunitară şi garantând competenţele politice şi bugetare ale Parlamentului European. Unii deputaţi europeni au criticat "poziţia ambiguă" adoptată de unele State Membre cu privire la acest Serviciu.
Parlamentul European a adoptat miercuri unele dintre cele mai stricte reguli referitoare la bonusurile bancherilor şi a înăsprit regulile legate de cerinţele de capital ale băncilor pentru portofoliul de tranzacţionare şi resecuritizare. Deputaţii s-au exprimat pentru impunerea de sancţiuni  legate de capitalul instituţiilor financiare ale căror politici de remunerare generează riscuri inacceptabile.
Reguli mai clare şi un aer mai curat sunt obiectivele directivei privind emisiile industriale, aprobată miercuri de plenul Parlamentului European. Limitări mai stricte vor fi aplicabile de exemplu şi asupra poluării aerului, însă Statele Membre vor dispune de o anumită flexibilitate în ceea ce priveşte extinderea termenelor limită pentru anumite centrale termoelectrice sau exceptarea anumitor instalaţii de la noile reguli.
Deputaţii europeni au dat undă verde legislaţiei UE care solicită interzicerea în UE a lemnului de provenienţă ilegală, trasabilitatea în cadrul lanţului de aprovizionare precum şi sancţiuni. Scopul regulamentului UE este de a reduce despădurirea ilegală şi de a oferi consumatorilor posibilitatea de a alege în cunoştinţă de cauză.
Deputaţi şi-au reiterat opoziţia faţă de alimentele derivate din animale clonate prin votul de miercuri referitor la noile alimente. Ei au solicitat un moratoriu pentru alimentele produse cu ajutorul nanotehnologiilor până când orice potenţial risc adus sănătăţii poate fi exclus.
Deputaţii salută perspectiva aderării Islandei la Uniunea Europeană, subliniind de asemenea că aspectul controversat legat de plăţile către guvernele britanic şi olandez trebuie rezolvat la nivel bilateral.   Deputaţii solicită Islandei să înceteze pescuitul balenelor deoarece această practică este în contradicţie cu legislaţia europeană.
José Luis Zapatero 
despre preşedinţia spaniolă a UE
"Am luptat pentru a consolida prezenţa Europei în lume", a declarat astăzi premierul spaniol Zapatero în timpul evaluării preşedinţiei spaniole a UE. În timp ce grupurile politice mai mari din PE şi-au exprimat în general satisfacţia cu privire la conducerea spaniolă din ultimele şase luni, unele grupuri mai mici au criticat şi atacat activităţile preşedinţiei.
Drepturile pasagerilor
Pasagerii din transportul maritim vor avea mai multe drepturi începând din 2012, conform reglementărilor adoptate marţi de Parlament. Noua legislaţie prevede despăgubiri pentru întârzieri şi anulări, în caz de accident, precum şi asistenţă pentru pasagerii cu dizabilităţi. Parlamentul solicită drepturi similare şi pentru pasagerii din transportul cu autobuzul şi autocarul, dar acestea trebuie încă să fie negociate cu statele membre.  
 (04/06/2010)
În discursul de deschidere a sesiunii plenare, preşedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek, a menţionat inundaţiile recente care au avut loc În România, unde 25 de persoane şi-au pierdut viaţa şi mii de oameni au fost nevoiţi să îşi părăsească locuinţele. El a mai amintit că 4 state membre au oferit deja asistenţă României.
©BELGA_PhotoAlto_Sigrid Olsson
Regulamentul privind serviciile de roaming care limitează tarifele pentru utilizarea telefonului mobil în străinătate intră în vigoare de astăzi, 1 iulie în întreaga Europă. Noul regulament prevede un tarif maxim de € 0.39 € pe minut pentru fiecare apel făcut şi 0,15 EUR pe minut pe fiecare apel primit. Reducerile introduse de către Uniunea Europeană se aplică pentru toţi operatorii din toate cele 27 de state membre ale UE.
 (05/07/2010)
La 1 iulie, Belgia a preluat preşedinţia rotativă a UE de la Spania pentru următoarele şase luni. Cu toate acestea, încă nu a ajuns la un consens cu privire la formarea guvernului, în urma alegerilor din iunie. Patru eurodeputaţi belgieni din partide politice diferite ne-au vorbit despre aportul pe care l-ar putea aduce Belgia în cele şase luni.
Proiectul Schengen
Eurodeputatul Carlos Coelho
Cea mai mare provocare este să punem Sistemul Informatic Schengen de a doua generaţie în operare", a declarat Carlos Coelho (Grupul Partidului Popular European (Creştin Democrat, Portugalia), autorul mai multor rapoarte privind Schengen în ultimul deceniu.
Puncte esenţiale ale sesiunii plenare: Strasbourg, 5-8 iulie 2010
- Supravegherea financiară şi bonusurile
- Acordul SWIFT
- Drepturile pasagerilor
- Emisiile industriale
- Serviciul european de acţiune externă
- Islanda, Albania şi Kosovo
Iunie
 (16/06/2009)
Biroul de Informare al Parlamentului European în România lansează cea de a 3-a ediţie a competiţiei naţionale pentru a identifica liceele ce vor participa la EUROSCOLA în anul 2011.
 (29/06/2010)
Parlamentul European a dezvăluit astăzi cele zece filme preselectate în competiţia de anul acesta pentru Premiul LUX, în cadrul Festivalului de Film European de la Bruxelles. Toate aceste filme, produse în Austria, Belgia, Danemarca, Franţa, Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Lituania, România şi Regatul Unit, reflectă excelenta creativitate a cinematografiei europene, susţinută de Parlamentul European.
România şi Bulgaria ar putea obţine foarte curând eliminarea controalelor la frontiera cu spaţiul Schengen. Parlamentul a votat miercuri o decizie a Consiliului care precizează că cele două State Membre îndeplinesc criteriile de protecţie a datelor necesare pentru conectarea la baza de date SIS (Sistemul de Informaţii Schengen).
Etichetele de pe produsele alimentare ar trebui să conţină informaţii nutriţionale, precum şi recomandări cu privire la consumul zilnic, potrivit votului deputaţilor europeni de miercuri. Totuşi, aceştia au respins propunerea de introducere a sistemului tip semafor pentru menţionarea conţinutului de sare, zahăr, grăsimi în produsele alimentare procesate.
Surse de informare
2008
Parlamentul European acordă Premiul pentru Jurnalism
Pentru prima dată, Preşedintele Parlamentului European, Hans-Gert Pöttering, a decernat Premiul Parlamentului European pentru Jurnalism jurnaliştilor care au contribuit în mod semnificativ la o mai buna înţelegere a problemelor europene majore. Câştigătorii reprezintă Danemarca şi Marea Britanie (secţiunea TV), Finlanda (secţiunea internet), Germania si Austria (secţiunea presa scrisă) si România (secţiunea radio).
Divorţurile internaţionale 
©BELGA_belpress_Philippe Turpin
Prima utilizare a procedurii de cooperare consolidată va avea loc la două decenii după ce a fost introdusă în ordinea juridică a UE pentru facilitarea procesului decizional. 14 state membre cu viziuni similare au convenit să lanseze un proces de cooperare consolidată, care să acopere modalităţile de divorţ dintre cuplurile internaţionale. PE a aprobat astăzi utilizarea procedurii şi a lansat o dezbatere cu privire la problema divorţului în sine.
Reformarea guvernanţei economice este necesară pentru ca UE să facă mai bine faţă posibilelor viitoare crize şi pentru a asigura implementarea strategiei UE2020, afirmă deputaţii europeni în două rezoluţii cu privire la guvernanţa economică şi strategia UE2020. Aceştia mai solicită introducerea unor obiective concrete în strategia UE2020, precum 3% pentru cercetare şi dezvoltare, obiective obligatorii privind emisiile CO2 şi reducerea cu 50% a sărăciei în UE.
Şoferilor independenţi de autobuz şi/sau camion trebuie să li se aplice aceleaşi reguli ca şi angajaţilor companiilor de transport, sunt de părere deputaţii europeni, confirmând astfel votul Comisiei PE pentru ocuparea forţei de muncă şi afaceri sociale.
Fondul European de Ajustare la Globalizare (FEAG) a fost creat pentru a oferi sprijin lucrătorilor care şi-au pierdut locul de muncă ca urmare a procesului de globalizare şi a crizei financiare globale.
În 1945, mai mulţi oameni politici visau la o Europă unită. Ei au creat un model original de pace. Astăzi, războiul pare un lucru imposibil în Europa.
Legislaţia europeană privind tranzacţiile cu instrumente derivate trebuie clarificată şi consolidată, pentru a reduce speculaţiile şi pentru a da asigurări că cele mai multe instrumente derivate sunt tranzacţionate utilizând metode transparente şi standardizate, susţine Parlamentul European într-o rezoluţie adoptată marţi.
Mecanisme inovatoare de finanţare trebuie susţinute de UE, ca principal donator de asistenţă pentru dezvoltare, pentru ca Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului (ODM) să poată  fi îndeplinite până la termenul limită în 2015, spun deputaţii europeni într-o rezoluţie adoptată marţi, 15 iunie.
La iniţiativa grupului PPE, László Tőkés, Membru al Parlamentului European şi al Biroului acestuia, a fost ales cel de-al 11 vicepreşedinte al Parlamentului European.
 (15/06/2010)
Marţi, 15 iunie, de la orele 17.00 eurodeputata Heidi Hautala (Grupul Verzilor/ALE, Finlanda) va răspunde întrebărilor voastre pe Facebook, înaintea prezentării în plen a raportului anual al UE privind drepturile omului în 2009.
 (15/06/2010)
În discursul de deschidere a sesiunii plenare, preşedintele PE, Jerzy Buzek, a reamintit recentele vizite efectuate în România şi Grecia, declarând că a transmis ambelor ţări "un mesaj de susţinere, asigurându-le că pot conta pe solidaritatea europeană, dar că aceasta trebuie sa fie însoţită de responsabilitate".
Criza economică este un obstacol în plus pentru tinerii aflaţi în căutarea unui loc de muncă. În lipsa unei mai bune opţiuni, mulţi dintre ei au ales să urmeze stagii de practică, chiar şi neremunerate.
 (16/06/2009)
Biroul de Informare al Parlamentului European în România lansează cea de a 3-a ediţie a competiţiei naţionale pentru a identifica liceele care vor participa la EUROSCOLA în anul 2011.
Traficul de fiinţe umane este considerat unul dintre cele mai grave crime din întreaga lume. Conform eurodeputaţilor, creare unui mediu ostil pentru traficanţi şi asigurarea unei protecţii şi asistenţe mai bune pentru victime reprezintă primii paşi în combaterea traficului de fiinţe umane.
 (29/07/2009)
Puncte esenţiale ale sesiunii plenare:

- Timpul de lucru al şoferilor  liber-profesionişti
- Etichetarea produselor alimentare
- Situaţia din Fâşia Gaza
- Reguli UE privind divorţurile internaţionale
- Instrumentele derivate şi agenţiile de rating
- Sistemul de Informaţii Schengen pentru România şi Bulgaria
- Sistemul satelitar UE pentru gestionarea dezastrelor naturale
- Strategia UE2020
Preşedintele PE Jerzy Buzek
Modernizarea reţelelor europene de energie, fondul pentru cercetare şi coordonarea achiziţiei de gaze naturale sunt cele trei măsuri concrete necesare pentru înfiinţarea Comunităţi europene a energiei prezentate marţi de preşedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek. "Chiar dacă cetăţenii nu înţeleg geopolitica, cu siguranţă îşi dau seama când nu mai au căldură",a declarat domnul Buzek.
©BELGA_imagebroker_Harry Hart
Raportul eurodeputatului socialist din Belgia Saïd El Khadraoui pune accentul pe rolul bonusurilor excesive din industria financiară în formarea crizei financiare şi economice. Nivelul ridicat al riscurilor din cadrul mai multor bănci şi fondurile speculative sunt legate de încercarea managerilor acestor instituţii de a creşte profiturile rapid şi de a se îmbogăţi de-a lungul procesului.
 (02/06/2010)
În ciuda crizei financiare globale, zona euro este pregătită de extindere: de la 1 ianuarie 2011, Estonia va renunţa la moneda kroon pentru a adopta moneda euro. Deputaţii europeni de la comisia pentru afaceri economice şi monetare au arătat joia trecută la Strasbourg, în cadrul unei audieri, că sunt în favoarea acestei decizii, în urma căreia celelalte state baltice ar putea adopta moneda unică.
Eurodeputatul Richard Ashworth
Politica agricolă comună (PAC) este mult prea birocratică iar poverile administrative "împiedică agricultorii să îşi desfăşoare activitatea de zi cu zi sau să îşi dedice timpul în cultivarea terenurilor", afirmă Richard Ashworth (Conservatorii şi Reformiştii Europeni, Regatul Unit). În procesul de pregătire a reformei PAC din 2013, simplificarea normelor este un punct cheie pentru agricultori, care trebuie "să aprovizioneze cu alimente 500 de milioane de cetăţeni europeni la un cost rezonabil".
©BELGA_PhotoAlto_Laurent Hamels
Ordinul european de protecţie doreşte garantarea protecţiei femeilor supuse abuzurilor fizice, sexuale sau psihologice în cazul în care se deplasează în străinătate. Proiectul de raport pe această temă intenţionează extinderea protecţiei pentru a acoperi întregul teritoriu al Uniunii Europene. Un ordin european de protecţie eliberat de un stat membru va fi recunoscut în toate statele UE.
 (02/06/2010)
Săptămâna trecută o delegaţie a PE a vizitat Israel şi teritoriile palestiniene. Itinerariul a inclus şi Fâşia Gaza unde eurodeputaţii au evaluat situaţia umanitară, precum şi impactul asistenţei financiare din partea UE. "Agravarea situaţiei umanitare face apel la încetarea imediată a blocadei israeliene în Fâşia Gaza", a spus delegaţia. Între timp, preşedintele PE Jerzy Buzek a condamnat acţiunea militară israeliană împotriva unui grup de ajutor umanitar care se îndrepta înspre Gaza.
Festivalul Filmului de la Cannes
(copyright © Brigitte Lacombe
- graphic design Annick Durban)
Ce pot avea în comun opt călugări creştini în munţii din Africa de Nord, o trupă de striptease din Paris şi proprietara unei galerii franceze în Toscana? Acestea sunt personajele unei povestiri cu un final fericit: succesul cinematografiei finanţate în UE în lume, recunoscută prin intermediul premiilor precum cele de la Cannes din 2010.
Alves Luís Paulo
Primul raport în domeniul agriculturii adoptat prin procedura de codecizie pe 18 mai 2010 la Strasbourg are ca obiectiv susţinerea agriculturii în regiunile ultraperiferice ale Uniunii Europene. "Este simbolic, deoarece demonstrează spiritul solidarităţii active, de care are nevoie UE în momentul de faţă" ne-a spus raportorul Luís Paulo Alves.
Mai
50 de milioane de europeni au un handicap.
 ©BELGA_ETIENNE ANSOTTE
50 de milioane de europeni au un handicap. Chiar dacă drepturile lor vor fi garantate de propunerea de directivă UE pentru combaterea discriminării, o parte dintre aceştia consideră că ar fi necesară o lege specifică pentru persoanele cu handicap. Parlamentul European a dezbătut la sfârşitul lunii trecute câteva petiţii în acest sens, deschizând posibilitatea unei legi dedicate acestora - un bun exemplu privind modul în care cetăţenii europeni îşi pot face auzită vocea în UE.
Franziska Keller ne-a vorbit despre coerenţa
 politicilor UE în favoarea dezvoltării
Cum se poate asigura UE că nu ia cu o mână ce a dat cu cealaltă ţărilor în curs de dezvoltare? Deputaţii europeni au adoptat săptămâna trecută în plen un raport din proprie iniţiativă referitor la coerenţa politicilor Uniunii în favoarea dezvoltării. Scopul acesteia este evitarea contradicţiilor între politicile UE. Raportoarea Franziska Keller (Verzi/Germania) ne-a dat mai multe detalii într-un interviu exclusiv.
Protecţia socială similară cu cea pentru angajaţi, inclusiv concediu minim de maternitate de 14 săptămâni sunt măsurile pe care Statele Membre trebuie să le aplice şi lucrătoarelor independente şi soţiilor sau partenerelor de viaţă, potrivit propunerii PE de actualizare a unei directive.
Orice reformă a Politicii Agricole Comune (PAC) trebuie să se bazeze pe reguli mai simple şi mai transparente, se arată într-o rezoluţie adoptată marţi la Strasbourg. Deputaţii europeni propun reducerea birocraţiei în sistemul de cereri pentru plăţi, simplificarea legislaţiei cu privire la identificarea electronică animalelor şi o mai bună informare a agricultorilor prin crearea, de exemplu, a unei linii de asistenţă telefonică în fiecare Stat Membru.
Marţi, deputaţii au adoptat noua legislaţie privind eficienţa energetică a clădirilor, legislaţie care îi va ajuta pe consumatori să îşi reducă valoarea facturilor la energie, iar UE va putea astfel să atingă obiectivul de reducere a consumului de energie cu 20% până în 2020. Statele membre vor trebui să îşi adapteze normele de construcţie, astfel încât toate clădirile construite începând cu sfârşitul anului 2020 să dispună de standarde înalte în ceea ce priveşte eficienţa energetică.
Etichetele "Made in" vor deveni obligatorii pentru produsele textile în Europa, potrivit Parlamentului European. Marţi, deputaţii au adoptat modificarea sistemului UE de etichetare a textilelor. În plus, ei consideră că în viitorul apropiat va fi nevoie de cerinţe obligatorii şi armonizate în acest domeniu.
©Belga/Image Source/Jose Pelaez
Criza economică afectează tinerii iar şomajul în rândul tinerilor a devenit o problemă gravă în multe ţări europene. Proiectul de buget pentru 2011 a provocat critici din partea eurodeputaţilor datorită fondurilor limitate dedicate combaterii şomajului în rândul tinerilor. Marţi PE va vota un raport întocmit de Georgios Papanikolaou (Grupul Partidului Popular European (Creştin Democrat), Grecia) privind dezvoltarea unei strategii europene pentru politica de tineret pentru următorii 10 ani.
 (30/09/2009)
Cu ocazia deschiderii plenare preşedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek, a reamintit marcarea, la 17 mai a Zilei internaţionale împotriva homofobiei. În luna mai s-au mai aniversat 60 de ani de la adoptarea Declaraţiei Schuman, care a fost sărbătorită în Parlamentul European prin organizarea Zilelor Deschise ale Parlamentului la Bruxelles şi la Strasbourg, în 8 şi 9 mai.
Între 20% şi 40% din producţia mondială de lemn provine din exploatări forestiere ilegale. Anul trecut, eurodeputaţii au votat pentru interzicerea comerţului cu esenţe de lemn tropical, luând exemplul Statelor Unite. Textul a revenit pe agenda PE deoarece Comisia pentru mediu s-a declarat nemulţumită de poziţia mai puţin strictă a statelor membre în această privinţă. Se va putea ajunge la un acord înainte de începutul verii?
©BELGA/Z1022/Patrick Pleul;
DPA/Boris Roessler;Yorick Jansens
Ştiaţi că amenzile primite de şoferii de camioane pentru aceleaşi infracţiuni variază foarte mult de la un stat membru la altul? Eurodeputaţii cer stabilirea unor sancţiuni clare şi comparabile pentru orice tip de infracţiune, indiferent de statul în care a avut loc. "Aceste divergenţe cauzează probleme majore transfrontaliere", a declarat eurodeputata Hella Ranner (Grupul Partidului Popular European (Creştin Democrat), Austria), care a întocmit raportul. Votul în plen va avea loc marţi 18 mai.
Eurodeputaţii doresc să promoveze antreprenoriatul în rândul femeilor, cu ajutorul unor noi norme care vizează asigurarea protecţiei sociale şi reducerea inegalităţilor de gen pentru lucrătorii independenţi şi soţii/soţiile respectiv partenerii lor.
 (14/05/2010)
Proiectul din Germania "Un tren pentru Europa - Reţeaua Europeană CNC" a primit premiul întâi in cadrul competiţiei Charlemagne pentru Tineret 2010 la 11 mai, la Aachen. Proiectul a constat în construcţia de către reprezentanţii a 24 de şcoli profesionale a unei locomotive cu vagoane.
Think-and-do tank Dunare.EDU, cu sprijinul Biroului de Informare al Parlamentului European în România, a organizat astăzi, 14 mai 2010, la Bucureşti, conferinţa de lansare a reţelei Danube-Black Sea YOUth network  un proiect regional al organizaţiilor de tineret din 23 de tari, lansat cu ocazia dezbaterii publice a Strategiei Dunării.
 (15/02/2010)
Puncte esenţiale ale sesiunii plenare:

- Donarea de organe
- Eficienţa energetică
- Azil  şi sprijin pentru refugiaţi din ţări terţe
- Etichetele Made in pentru produsele textile
- Ajustarea bugetului PE post-Lisabona
- Strategia UE2020
- Simplificarea Politicii Agricole Comune (PAC)
- Arestarea în Transnistria a jurnalistului Ernest Vardanian
 (14/05/2010)
Premiul se acordă proiectelor concepute de tineri care încurajează dezvoltarea unei identităţi europene comune. La ceremonia de decernare vor participa Jerzy Buzek, Preşedintele Parlamentului European şi Micheal Jansen, Preşedintele Fundaţiei Charlemagne.
 (04/11/2009)
Puncte esenţiale ale sesiunii plenare:

· Sesiunea specială de voturi
· Vicepreşedintele SUA Joe Biden la PE
· Acordurile SWIFT şi PNR
· Taxe aeroportuare şi securitatea aviatică
· Descărcare de gestiune pentru bugetul UE 2008

Interzicerea mineritului pe bază de cianuri
Summitul UE-Canada: eliminarea obligativităţii vizelor pentru cetăţenii români?
Alegeri Europene 2009
Parlamentul European este singurul organ al Uniunii Europene ales în mod direct, odată la fiecare cinci ani, fiind un actor important şi puternic în procesul decizional al Uniunii Europene. Deputaţii sunt aleşi de către alegătorii din cele 27 de state membre, în numele a 492 de milioane de cetăţeni.
 (29/04/2010)
În prezent, cianura este în continuare folosită în industria mineritului de aur în Europa. Printr-o întrebare orală adresată Comisiei Europene, doi eurodeputaţi au ridicat această problemă şi au solicitat interzicerea utilizării cianurii în mineritul de aur la nivelul UE. Ei se tem că utilizarea acestei substanţei extrem de toxice poate duce la catastrofe ecologice, precum cea de acum 10 ani din Europa Centrală.
Aprilie
 (29/04/2010)
Diverse aspecte trebuie rezolvate înainte ca Parlamentul să poată aproba viitorul acord UE-SUA privind transferul de date financiare prin reţeaua SWIFT, a reieşit din dezbaterea pe care deputaţii europeni au susţinut-o miercuri. Punctele cheie sunt transferul de date colective şi contestarea în cazul în care datele cu caracter personal sunt utilizate în mod abuziv. Parlamentul European va avea azi mai târziu o dezbatere referitoare la Registrului pasagerilor (PNR).
© Press Association/Belga
Potrivit Comisiei pentru transporturi din PE, costurile pentru măsurile de securitate a aviaţiei care depăşesc cerinţele Uniunii Europene ar trebui suportate de Statele Membre şi nu de către pasageri. Autorităţile naţionale ar trebui să acopere cheltuielile legate de impunerea unor măsuri "mai stricte" de securitate aeriană, precum scanerele corporale, faţă de cele prevăzute în standardele comune UE.
Declaraţia scrisă, iniţiată de eurodeputata Elizabeth Lynne (ALDE, UK), prin care se solicită introducerea diagnosticării prin mamografie a fost semnată de suficienţi deputaţi pentru a putea fi andosată de către Parlamentul European. Acest anunţ a fost făcut de preşedintele PE, Jerzy Buzek cu ocazia deschiderii sesiunii plenare luni, 19 aprilie.
 (30/09/2009)
Şedinţa plenară a Parlamentului European continuă cu modificarea ordinii de zi cauzată de perturbările traficului aerian din Europa: majoritatea dezbaterilor vor avea loc, însă voturile au fost amânate pentru viitoarea sesiune plenară, care va avea loc în perioada 5-6 mai.
Puncte esenţiale ale sesiunii plenare:

- Eficienţa energetică
- Taxe aeroportuare şi securitatea aviatică
- Descărcare de gestiune pentru bugetul UE 2008
- Programul de lucru al Comisiei Europene 2010
- Finanţare din fondurile structurale
- Agenda digitală 2015
- Simplificarea Politicii Agricole Comune (PAC)
Iniţiativa cetăţenilor: un milion de semnături
din minim nouă state membre 
©BELGA_WESTEND61_Michael Bader
Iniţiativa cetăţenilor europeni este una din cele mai semnificative inovaţii aduse de Tratatul de la Lisabona. Conform acesteia, cel puţin un milion de oameni din cel puţin o treime dintre statele membre, pot să invite Comisia Europeana să formuleze iniţiative pentru reglementari europene. La 31 martie, Comisia Europeană a adoptat propunerea pentru un nou regulament privind iniţiativa cetăţenilor.
Până în 2013, politica agricolă comună (PAC) va face obiectul unei noi reforme. Anul acesta, Comisia Europeană va lansa o consultare publică privind PAC după 2013, odată cu publicarea unui document politic în care vor fi prezentate diferite scenarii pentru viitorul acestei politici.
Care este viitorul politicii comune
din domeniul pescuitului? 
©BELGA_PHOTOALTO_Laurence Mouton
Stocurile europene de peşte au fost exploatate în exces, cantităţile de peşte sunt în descreştere, iar obiectivele reformei politicii din domeniul pescuitului din 2002 nu au fost îndeplinite. Flotele europene înregistrează pierderi sau fie profituri reduse, de aceea pescuitul excesiv vine ca şi soluţie pe termen scurt pentru creşterea profitului. Joi 8 aprilie, reprezentanţii industriei pescuitului au discutat situaţia actuală în cadrul audierii organizate la PE de Comisia pentru pescuit.
Shin Dong-Hyuk, fost deţinut politic
în Coreea de Nord, a reuşit 
să scape într-un mod miraculos
©BELGA_AFP PHOTO_JUNG YEON-JE
Cele mai multe ştiri pe care le aflăm despre Coreea de Nord fac referire în special la armamentul nuclear. Pe de altă parte, există puţine informaţii despre cei aproximativ 23 de milioane de locuitori ai ţării, a căror viaţă este controlată de stat aproape în totalitate şi care deseori sunt victimele încălcării drepturilor omului. Eurodeputaţii au discutat situaţia din Coreea de Nord ca urmare a unei rezoluţii a Consiliului ONU pentru drepturile omului adoptate la sfârşitul lunii martie.
Cât de 'verde' e dispusă Europa să facă politica agricolă? Discuţiile privind reforma PAC au început, iar susţinătorii agriculturii organice vor să se asigure că aceasta va primi atenţia cuvenită.
Paul Vandoren, ambasadorul UE în Croaţia, are o misiune de îndeplinit. EuroparlTV a mers la Zagreb pentru a vedea care este rolul acestor diplomaţi europeni. Tendinţele ecologice sunt la modă, însă cât suntem dispuşi să plătim pentru a deveni 'verzi'? Susţinătorii agriculturii organice vor să se asigure că reforma PAC va ţine cont de criteriile ecologice.
Bugetul politicii agricole comune (PAC) a reprezentat iniţial 75% din bugetul UE în 1985, ajungând în prezent la doar 40%. Odată cu aderarea la UE a celor 12 noi state membre, numărul fermelor s-a dublat; în acelaşi timp, politica agricolă comună trebuie să facă faţă provocărilor schimbării climatice şi a crizei financiare. Luni, 12 aprilie, eurodeputaţii au discutat situaţia actuală şi viitorul PAC cu Dacian Cioloş, Comisarul pentru agricultură.
 (14/04/2010)
Preşedintele polonez Lech Kaczyński şi o parte a elitei politice a ţării au murit în acest weekend în urma unui accident aviatic petrecut în Rusia, unde preşedintele polonez urma să participe la comemorarea victimelor masacrului de la Katyn din timpul celui de-al Doilea Râzboi Mondial. Expoziţia pe care Parlamentul European o planificase în onoarea soldaţilor ucişi în timpul războiului a fost un prilej pentru a aduce omagiu şi victimelor acestei noi tragedii.
Martie
Maria Badia i Cutchet:
Va putea frigiderul dumneavoastră să detecteze produsele expirate pe care le conţine şi să vă informeze despre acest lucru? Internetul ar trebui să conecteze nu numai cele 1,5 de miliarde de persoane care îl folosesc, ci şi persoanele cu obiecte, sau obiectele între ele, ne-a spus socialista spaniolă Maria Badia i Cutchet, care redactează un raport în acest domeniu. Dumneaei sprijină o comunicare a Comisiei ce promovează internetul lucrurilor, dar cere respectarea drepturilor fundamentale?
 (30/09/2009)
Puncte esenţiale ale sesiunii plenare:
- Bugetul 2011: Parlamentul îşi stabileşte priorităţile
- Deputaţii discută cu Jean-Claude Trichet despre guvernanţa economică
- Mai mult sprijin pentru integrarea romilor
- Calitatea produselor agricole: deputaţii solicită adoptarea unei legislaţii
Deputaţii europeni au dezbătut marţi în plen, cu Connie Hedegaard - comisarul european pentru mediu - rezultatele Conferinţei de la Copenhaga şi planurile UE de viitor. Parlamentul a cerut menţinerea obiectivelor europene de combatere a schimbărilor climatice şi un acord obligatoriu la următoarea conferinţă pe tema mediului, ce va avea loc în noiembrie în Mexic.
Schimbările climatice au implicaţii 
comerciale în zona arctică 
©BELGA/SCIENCE
Odată cu topirea gheţii, zona arctică atrage un interes din ce în ce mai mare din partea exploratorilor comerciali. Zona acoperă rezerve de petrol şi gaz al căror statut legal este nesigur pe plan global. Miercuri, deputaţii europeni vor dezbate cu Catherine Ashton, Înaltul Reprezentant UE, situaţia din regiune.
Într-o rezoluţie adoptată miercuri, Parlamentul a susţinut că ar trebui dezvoltate planuri pentru introducerea unei taxe asupra tranzacţiilor financiare, pentru a preveni asumarea de riscuri excesive de către instituţiile financiare şi pentru a asigura o contribuţie a acestui sector la pierderile cauzate de criza financiară. Dacă nu se va ajunge la un acord global privind impunerea unei astfel de taxe, UE ar putea lua în considerare o decizie valabilă numai pe teritoriul său, au adăugat deputaţii.
Respectarea drepturilor omului de către toate părţile implicate în conflictul din Gaza, investigaţii independente ale presupuselor violări ale drepturilor omului, o puternică poziţie comună a UE cu privire la follow-up-ul raportului Goldstone, precum şi o monitorizare a măsurilor sale de implementare sunt principalele solicitări ale Parlamentului în rezoluţia adoptată miercuri ca rezultat la dezbaterea ce a avut loc pe aceeaşi temă la 24 februarie.
Potrivit deputaţilor, UE trebuie să îşi îmbunătăţească autonomia strategică şi să dispună de o puternică şi eficientă politică externă, de securitate şi de apărare. Deputaţii sunt hotărâţi să facă uz de competenţele lor bugetare şi de dreptul la control democratic asupra acestor politici, inclusiv finanţarea serviciului european de acţiune externă, se arată în două rezoluţii adoptate miercuri, 10 martie 2010.
Strategia UE ar trebui să se axeze pe rezolvarea problemei şomajului, o mai bună coordonare şi o guvernanţă economică mai puternică bazată pe reguli cu caracter obligatoriu. Deputaţii subliniază condiţionalitatea finanţării UE în funcţie de rezultatele şi compatibilitatea cu obiectivele strategiei UE 2020.
Micro-întreprinderile ar putea fi scutite de obligaţia de a întocmi situaţii financiare anuale, după adoptarea miercuri la Strasbourg a unor modificări la reglementările privind conturile anuale. Aceste excepţii ar trebui acordate de statele membre, în funcţie de impactul pe care directiva o va avea în fiecare stat membru.  Companiile vor continua însă să păstreze înregistrări ale tranzacţiilor comerciale şi ale situaţiei lor financiare.
Tratatul din 1968 are ca scop limitarea
răspândirii armelor nucleare
În timpul războiului rece, Tratatul pentru neproliferarea armelor nucleare (1968) a avut o importanţă majoră în eforturile internaţionale de controlare a tehnologiei nucleare. Mai târziu, teama că aceasta ar putea ajunge în mâinile teroriştilor a făcut ca neproliferarea nucleară să rămână în centrul atenţiei. Înaintea revizuirii Tratatului, deputaţii europeni pun în plen întrebări Comisiei şi Consiliului asupra măsurilor de ameliorare a echilibrului actual din tehnologia nucleară.
Deputaţii europeni au abordat egalitatea de
gen cu ocazia Zilei internaţionale a femeii
Diferenţa între salariile femeilor şi bărbaţilor şi violenţa în familie persistă în Uniunea Europeană. Deputaţii europeni au abordat aceste teme ieri, în plen, cu ocazia Zilei internaţionale a femeii. Parlamentul a mai criticat luni Comisia pentru că a prezentat un plan pe cinci ani privind promovarea egalităţii de gen fără să fi consultat pe această temă organizaţiile neguvernamentale sau publicul.
 (09/03/2010)
Marţi după amiază, deputaţii europeni dezbat măsurile de combatere a discriminării împotriva romilor - cea mai mare minoritate etnică a Europei. Incluziunea acestora se va afla şi pe ordinea de zi a reuniunii europene la nivel înalt privind romii în aprilie la Cordoba.
UE ar trebui să selecteze imigranţii pe care îi primeşte? Nou-veniţii ar trebui să fie obligaţi să înveţe limba şi obiceiurile ţării gazdă? Unii doresc să împiedice fluxul de imigranţi spre ţara lor, în timp ce alţii încurajează integrarea lor. Studenţi din Italia dezbat această chestiune împreună cu eurodeputatul Raffaele Baldassare.
Tratatul de la Lisabona a adus Parlamentului European noi puteri care au fost integrate într-un nou acord cu Comisia Europeană. Numirea reprezentanţilor UE în afara graniţelor va rămâne o competenţă exclusivă a Înaltului Reprezentant, însă Parlamentul a câştigat dreptul de a înainta propuneri legislative şi de a lua parte la reuniuni internaţionale în calitate de observator.
Un cetăţean dintr-o ţară terţă care deţine o viză de lungă şedere într-un Stat Membru va putea călători pe teritoriul unui alt Stat Membru pentru o perioadă de trei luni, în orice interval de 6 luni, în aceleaşi condiţii ca şi deţinătorii unui permis de rezidenţă, potrivit unui regulament adoptat marţi de Parlament.
SOLVIT aduce soluţii evitând procedurile 
legislative © European Commission - 2002
Marţi, deputaţii europeni dezbat trei rapoarte care abordează piaţa internă şi protecţia consumatorilor. Una din chestiunile de pe ordinea de zi este sensibilizarea populaţiei la soluţii precum SOLVIT, care ajută cetăţenii europeni fără intervenţii şi proceduri legale.
 (02/09/2009)
În deschiderea sesiunii plenare, preşedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek, şi-a exprimat compasiunea şi solidaritatea faţă de familiile victimelor cutremurelor care au avut loc în Turcia, Chile şi Haiti. El s-a mai referit şi la tragicele pierderi de vieţi în Franţa în urma furtunii de săptămâna trecută.
În 2007, UE a primit 14% din refugiaţii lumii
©BELGA_Aurora_ke Ericson
Numărul refugiaţilor în Europa este relativ redus, cu toate acestea, solicitările de azil aduc probleme diferite în statele membre UE, arată un studiu privind distribuirea responsabilităţilor în acceptarea solicitanţilor de azil. Parlamentul European a cerut deja în mai anul trecut crearea unui mecanism obligatoriu - înainte de 2012 - care să ajute ţările în care sistemele de azil sunt sub presiune. De atunci, pachetul legislativ în domeniul azilului rămâne blocat în Consiliu.
 (29/07/2009)
Puncte esenţiale ale sesiunii:
- Politica externă şi de securitate în vizorul Parlamentului  
- Conflictul din Gaza: recomandările raportului Goldstone
- Reducerea birocraţiei pentru micro-întreprinderi
- Strategia EU2020 şi criza din Grecia
- Protecţia turiştilor
- Summitul European privind situaţia romilor
- Ziua internaţională a femeii
- Viza de lungă şedere în UE: mai multă libertate de mişcare
- Belarus, Cuba
- Drepturile omului: Gilat Shalit, Mexic si Coreea de Sud
Produsele alimentare importate în UE sunt etichetate adesea ca fiind biologice, deşi nu întrunesc standardele UE. Fermierii europeni spun că acest lucru le subminează activitatea. Cum pot fi siguri consumatorii că ceea ce consumă corespunde cu ceea ce este înscris pe etichetă? Îi întrebăm pe deputaţii europeni pentru a elucida misterul.
unul din 10 europeni au un handicap 
©BELGA/Image Source/Bjarte Rettedal
Deputaţii europeni de la comisia parlamentară pentru drepturile omului au susţinut o schimbare potenţial uriaşă în felul în care Europa îşi tratează cele 50 de milioane de persoane cu handicap. Aceştia au susţinut apartenenţa UE la Convenţia ONU ce tratează handicapul nu numai din perspectiva bunăstării sociale ci şi ca o problemă legală în domeniul drepturilor omului. Astfel, persoanele cu handicap nu vor mai fi tratate doar ca beneficiari ai carităţii şi protecţiei sociale.
Trei eurodeputaţi şi un public format din tinere femei analizează diversele forme de inegalitate care există în prezentîntre femei şi bărbaţi şi propun soluţii pentru ameliorarea situaţiei.
În afara reuniunilor oficiale din cadrul sesiunii, comisiilor, delegaţiilor şi grupurilor politice, eurodeputaţii îşi derulează activitatea şi în intergrupuri tematice. Aceste sunt platforme neoficiale, axate pe domenii specifice.
Februarie
Eurodeputaţii de la comisia pentru agricultură
au abordat sigla calităţii europene 
©BELGA/ARCHIBEL
Marţi, deputaţii europeni de la comisia pentru agricultură au sprijinit un studiu privind "sigla calităţii europene", care va fi rezervată "bunurilor agricole produse în întregime în UE". Aceasta va permite producătorilor să-şi expună angajamentul pentru calitate, siguranţa alimentară şi respectul standardelor europene. Deputaţii au mai dicutat propunerile Comisiei de modernizarea etichetării alimentelor, în cadrul reformei politicii agricole comune.
Laima Liucija Andrikienė:
În cadrul sesiunii anuale a Consiliului ONU pentru drepturile omului, ce se va derula între 1 şi 26 martie, Parlamentul European va trimite o delegaţie ce va prezenta priorităţile eurodeputaţilor.
Herman van Rompuy pentru prima dată
în faţa deputaţilor europeni
Miercuri, eurodeputaţii s-au întâlnit pentru prima dată în plen cu preşedintele Consiliului UE, Herman Van Rompuy, în cadrul unei dezbateri privind rezultatele summit-ului european din 11 februarie privind dificultăţile din zona euro. Liderul PPE, Joseph Daul, a subliniat nevoia unei coordonări bugetare reale pentru prevenirea deficiturilor, iar socialistul Stephen Hughes a cerut o ieşire "umană" din criză. Pentru liberalul Guy Verhofstadt, uniunea monetară nu are sens fără o uniune economică.
Joi, 25 februarie 2010, deputaţii europeni au adoptat o serie de amendamente la un proiect de regulament cu privire la notificarea proiectelor de investiţii în infrastructura energetică a UE. Legislaţia adoptată va cere Statelor Membre să colecteze informaţiile şi să notifice Comisia Europeană la fiecare doi ani cu privire la construirea, modernizarea sau dezafectarea capacităţilor de producţie, transport şi depozitare de energie. Raportul, elaborat de Adina-Ioana Vǎlean (ALDE, RO), a fost adoptat cu 551 voturi pentru, 24 de voturi împotrivă şi 25 de abţineri.
Publicaţii
 (26/01/2009)
Biroul de Informare al Parlamentului European în România pune la dispoziţia celor interesaţi o serie de pliante şi broşuri de informare. Acestea sunt distribuite în mod gratuit şi pot fi solicitate la sediul nostru sau prin e-mail la adresa: epbucarest@europarl.europa.eu
Modificarea bugetului PE
 (22/09/2009)
Parlamentul a votat joi finanţarea pentru crearea  a 150 de posturi în cadrul instituţiei şi creşterea bugetului prevăzut pentru angajarea de asistenţi parlamentari. Având în vedere noile competenţe sporite ale Parlamentului prevăzute în Tratatul de la Lisabona, este nevoie de personal suplimentar pentru administraţie, grupurile politice şi pentru activitatea deputaţilor.
Deschiderea sesiunii plenare
 (07/01/2009)
În deschiderea sesiunii plenare, s-a ţinut un moment de reculegere pentru victimele tragediei feroviare din Belgia şi a catastrofei de pe insula portugheză Madeira. Preşedintele Parlamentului European a adresat condoleanţe familiei doamnei Claudia Candeago, funcţionar al Parlamentului din cadrul direcţiei generale Comunicare.
 (02/09/2009)
Puncte esenţiale ale sesiunii:

- Priorităţile reformei politicii de pescuit
- Reducerea birocratiei pentru micro-întrepinderi
- Rezultatele summitului informal UE
- Consilul ONU pentru Drepturile Omului
- Situaţia din Gaza: raportul Goldstone
- Rezoluţie privind alegerile din Ucraina
- Egalitatea de gen: Beijing +15
- Investitii in infrastructurile energetice
 (18/02/2010)
Săptămâna trecută, în cadrul unei dezbateri de la Parlamentul European, comisarul european pentru piaţa internă, Michel Barnier, a promis o nouă abordare europeană a jocurilor de noroc online. Deputaţii europeni au cerut un cadru reglementar comun pentru statele membre în contextul creşterii interesului pentru jocurile de noroc transfrontaliere, care atrag minori, creează dependenţă şi încurajează crima organizată.
Deputaţii europeni cer eliberarea 
lui Aung San Suu Kyi
 ©BELGA_AFP_PORNCHAI KITTIWONGSAKUL
Joia trecută, deputaţii europeni au discutat despre situaţia din Birmania, o ţară distrusă de conflicte interne. În contextul alegerilor de anul acesta - primele în ultimii 20 de ani - Parlamentul European cere eliberarea laureatei Premiului Nobel pentru pace, Aung San Suu Kyi, care trăieşte în arest la domiciliu aproape continuu din 1990.
Oamenii pot avea o viaţă dublă online -
 expoziţia
Identitatea online şi protecţia datelor personale pe site-urile de socializare au fost în centrul atenţiei în cadrul unui seminar organizat la Strasbourg săptămâna trecută, cu ocazia Zilei Internetului mai sigur. Participanţii au abordat riscurile la care se supun minorii pe site-urile de socializare şi măsuri de protejare a identităţii acestora online.
Liderii europeni au dat asigurări că situaţia finaniară a Greciei nu este un motiv pentru a pune la îndoială credibilitatea zonei euro. În timp ce în Atena au loc demonstraţii împotriva măsurilor dure de austeritate bugetară, unii politicieni europeni sunt în favoarea creării unui mecanism de sprijin financiar. Însă ideea nu pare deloc atractivă pentru ţările care au păstrat ordinea în finanţe.
Aproape 80 de milioane de europeni sunt ameninţaţi de sărăcie, trăind într-un climat de nesiguranţă şi neputând beneficia de lucrurile pe care majoritatea oamenilor consideră că e firesc să le aibă. În plus, consecinţele crizei economice asupra celor săraci sunt imprevizibile. Anul european pentru combaterea sărăciei şi a excluziunii sociale cere angajamente politice şi combaterea stereotipurilor.
 (15/02/2010)
Aprobarea noii Comisii Europene şi respingerea acordului SWIFT au fost temele centrale ale şedinţelor plenare de la Strasbourg săptămâna aceasta. Deputaţii europeni au mai abordat în plen eforturile făcute de statele candidate către aderarea la UE, folosirea scannerelor corporale în aeroporturi şi problemele din zona euro.
În urma dezbaterii de luni cu privire la impozitare, Parlamentul European a adoptat 3 rezoluţii legislative referitoare la cooperarea administrativă în domeniul fiscal şi recuperarea creanţelor privind impozitele, precum şi un raport din iniţiativă proprie pe tema bunei guvernanţe în chestiuni fiscale.
Parlamentul a emis o evaluare pozitivă cu privire la eforturile depuse în 2009 de către Croaţia şi Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei pentru aderarea la Uniunea Europeană. Parlamentul s-a exprimat şi cu privire la progresul limitat înregistrat de Turcia în îndeplinirea criteriilor de la Copenhaga. Rezoluţiile aferente au fost dezbătute şi adoptate miercuri, 10 februarie.
Deputaţii europeni cer fonduri pentru 
ameliorarea locuinţelor persoanelor vulnerabile 
©BELGA/WESTEND61/John-Patrick Morarescu
Comunităţile sărace ar putea primi bani din fondurile regionale europene pentru a-şi renova casele sau pentru a cumpăra locuinţe noi. Aceste fonduri sunt prevăzute pentru persoanele marginalizate, atât din zonele rurale, cât şi din cele urbane din toate statele membre. Deputaţii europeni vor dezbate această propunere marţi seara la Strasbourg.
Deputaţii au solicitat Comisiei şi Consiliului să folosească actualele dificultăţi ale zonei euro pentru a întreprinde acţiuni decisive în favoarea unei coordonări economice obligatorii şi pentru a adopta în viitor o abordare mai reactivă în vederea prevenirii tensiunilor pe pieţele financiare.
Parlamentul European lansează trei apeluri pentru propuneri de servicii de cercetare şi expertiză în domeniile care intră în competenţa Comisiei parlamentare pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară.
 (22/09/2009)
Parlamentul European a ales noua Comisie Europeană cu  488 voturi pentru, 137 împotrivă şi 72 de abţineri. Votul de investitură, care a necesitat majoritatea simplă a voturilor exprimate, a fost un vot unic pentru întregul Colegiu al Comisarilor, din care fac parte 27 de membri (26 de comisari şi preşedintele) provenind din toate statele membre UE.
 (02/09/2009)
Parlamentul a aprobat un set de principii de bază ce vor fi implementate în cadrul acordului revizuit între Parlament şi Comisie. Preşedintele Comisiei Barroso a acceptat cerinţele Parlamentului, reflectând astfel noua poziţie a Parlamentului conform Tratatului de la Lisabona.
 (03/02/2009)
Uniunea Europeană este principalul donator de ajutor umanitar la nivel mondial şi, când survine un dezastru, oficiul european pentru ajutor umanitar acţionează în câteva ore.
 (09/02/2010)
Negocierile cu SUA vor trebui reluate de la zero în cazul în care votul Comisiei pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne va fi confirmat în plen săptămâna viitoare. Comisia a respins acordul interimar încheiat de Consiliu anul trecut, care acordă Statelor Unite dreptul de a accesa datele bancare ale cetăţenilor europeni.
 (30/09/2009)
Jurnaliştii acordă note noilor comisari europeni. Abandonul Rumianei Jeleva este un subiect controversat, iar Catherine Ashton este ţintă a criticilor datorate reacţiei sale în faţa crizei din Haiti. Jurnalişti din presa scrisă, radio şi televiziune din Elveţia, Franţa şi Italia ni se alătură pentru a dezbate pe marginea evenimentelor europene de săptămâna aceasta.
Tonul roşu este în atenţia 
deputaţilor europeni ©Belga/Science
Uniunea Europeană ar putea sprijini interzicerea comerţului internaţional cu ton roşu. Propunerea va fi abordată în martie la Doha de către membrii Convenţiei de la Washington privind protejarea speciilor în pericol de dispariţie. Marţi după amiază, deputaţii europeni vor pune întrebări pe această temă Consiliului şi Comisiei.
 (28/09/2009)
În cadrul deschiderii sesiunii plenare de la Strasbourg, preşedintele Parlamentului, Jerzy Buzek a subliniat importanţa votului de marţi cu privire la investitura noii Comisii Europene. În discursul de deschidere el s-a mai referit la alegerile prezidenţiale din Ucraina şi la decesul unei foste colege din Parlament, în Haiti.
Parlamentul European doreşte 
combaterea stereotipurilor sexiste 
©BELGA/akg-images/Van Parys Media
Violenţa, diferenţa de remunerare între femei şi bărbaţi şi discriminarea se află în momentul de faţă în centrul atenţiei deputaţilor europeni. O audiere ce a avut loc la Parlament săptămâna trecută şi un raport ce va fi dezbătut în plen luni subliniază importanţa egalităţii de gen, care se numără şi printre priorităţile preşedinţiei spaniole a UE.
Puncte esenţiale ale sesiunii:

- Noua Comisie Europeană
- Extinderea UE: Croaţia, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Turcia
- SWIFT: PE se exprimă asupra acordului interimar
- Dezbaterea privind utilizarea scanerelor corporale în aeroporturi
- Situaţia din Haiti, Iran, Yemen şi Ucraina
- Raportul anual privind egalitatea între bărbaţi şi femei
- Relocarea deţinuţilor din centrul de detenţie Guantanamo
Doamna Kristalina Georgieva a fost
audiată la Parlamentul European
În urma retragerii primului comisar desemnat bulgar, doamna Kristalina Georgieva - noua candidată la postul de comisar european - a fost audiată astăzi la Parlamentul European în cadrul comisiei pentru dezvoltare.
Demonstraţie privind modul de utilizare 
al scanerelor corporale în aeroportul 
din Manchester, 13 octombrie 2009
De cele mai multe ori, lupta împotriva terorismului dezvăluie tensiunile create între necesitatea asigurării siguranţei şi a libertăţii. Dar cum putem asigura una fără a o neglija pe cealaltă? Ca urmare a atentatului asupra zborului de la Amsterdam la Detroit, eurodeputaţii au dezbătut miercuri 27 ianuarie problema scanerelor corporale şi şi-au exprimat îngrijorările privind utilizarea acestora în aeroporturile din Europa.
 (01/02/2010)
Anul acesta evenimentul "Capitalele Europene ale Culturii" este găzduit de Istanbul, Pécs şi Essen. De ce aţi vizita cele trei oraşe? Ce au de oferit? Acestea sunt întrebările pe care le-am adresat unor eurodeputaţi care cunosc cele trei oraşe din Europa, sperând să aflăm cât mai multe detalii şi recomandări.
Ianuarie
Albinele sunt o componentă esenţială a ecosistemelor. Datorită faptului că polenizează plantele, 30% din producţia noastră alimentară se datorează lor. Cu toate astea, activităţile umane au împins albinele în pragul extincţiei. În mod bizar, apicultori întreprinzători au reuşit să crească albine în mediul urban.
Fortăreaţa UE nu reprezintă un obstacol în calea răspândirii scoicii-zebră. Această specia invazivă, originară din Marea Caspică şi Marea Neagră, pune în pericol ecosistemele europene şi cauzează pagube socio-economice serioase. EuroparlTV merge în Spania pentru a investiga.
Biodiversitatea este esenţială pentru supravieţuirea rasei umane, însă activităţile umane modifică ecosistemele. Un exemplu relevant este cel al harnicei albine care e nevoită să părăsească câmpurile umplute de pesticide şi care, în mod bizar, a găsit un refugiu în oraşele noastre poluate. Urmăriţi ce spun experţii pentru a afla de ce este importantă biodiversitatea şi ce aşteptări au ei de la Anul Internaţional al Biodiversităţii.
Norbert Glante:
Programul european de observare a Pământului, odată operaţional, va limita impactul catastrofelor naturale de genul celei din Haiti, ne-a spus raportorul parlamentar Norbert Glante. Noul program presupune construirea unei infrastructuri comunitare proprii care să permită o gestionare mai bună a mediului şi să sporească siguranţa cetăţenilor. Domnul Glante ne-a dat mai multe detalii într-un interviu exclusiv.
Ajutorul medical ajunge la victimele 
cutremurului din Haiti ©BELGA
Medicamentele, apa şi alimentele ajung la haitienii care au nevoie de ele, le-a spus deputaţilor europeni comisarul european Karel De Gucht luni seara, la întoarcerea sa din Haiti. Dumnealui a mai arătat că oamenii vor avea nevoie de adăpost odată cu începerea anotimpului ploios. Deputaţii europeni au cerut anularea datoriei statului Haiti şi trimiterea pe teren a unei forţe de acţiune rapidă pentru operaţiuni de ajutor urgent.
Conform domnului Stéphane Le Foll (Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European, Franţa), agricultura poate fi un aliat semnificativ împotriva încălzirii globale. În prezent, agricultura reprezintă aproape 9% din emisiile de gaze cu efect de seră şi dioxid de carbon ale UE, aceasta fiind în acelaşi timp expusă consecinţelor încălzirii globale.
Conferinţa de la Copenhaga
 ©BELGA_AFP_DDP_MICHAEL URBAN
În decembrie 2009, atenţia lumii a fost îndreptată spre Copenhaga, unde cele mai mari state au încercat să ajungă la un acord post-2012 pentru combaterea schimbărilor climatice. O delegaţie de deputaţi europeni a cerut în cadrul conferinţei un acord ambiţios, obligatoriu. UE a adoptat deja un pachet de legi pentru combaterea încălzirii globale şi este pregătită să crească obiectivele în situaţia în care celelalte ţări industrializate îi urmează.
 (14/09/2009)
EuroparlTV merge în culise pentru a intervieva finaliştii de anul acesta. Premiul LUX constă în subtitrarea filmului câştigător în toate limbile oficiale ale UE. Câştigătorul de anul acesta vorbeşte despre importanţa acestui sprijin acordat de Parlamentul European.
 (25/01/2010)
O nouă ediţie a Premiului Parlamentului European pentru Jurnalism a fost lansată în patru secţiuni diferite: presă scrisă, radio, TV şi internet. În articolul câştigător de anul trecut, "Despre cum se reînnoieşte Europa", Ines Possemeyer a prezentat oameni din ţările ce au aderat la UE în 2004.
 (11/01/2010)
După 78 de ore de audiere, deputaţii europeni au dat primul verdict cu privire la comisarii desemnaţi. Liderii grupurilor politice, care s-au reunit joia trecută, au primit avize pozitive în cazul a 25 de comisari desemnaţi. Din cauza retragerii comisarului desemnat bulgar, Parlamentul European va mai organiza o audiere, pentru noua candidată, pe 3 februarie. Votul de aprobare a colegiului de comisari a fost amânat pentru 9 februarie.
Jerzy Buzek salută vizitatori în aula de la Strasbourg, în deschiderea sesiunii, pe 18 ianuarie.
Parlamentul European a continuat săptămâna trecută, la Strasbourg, audierile comisarilor desemnaţi. În paralel, în cadrul sesiunii, deputaţii europeni au discutat despre cutremurul din Haiti, priorităţile preşedinţiei spaniole a UE şi situaţia din Iran. Miercuri, eurodeputaţii l-au reales pe Nikiforos Diamandouros pe postul de Mediator european.
Chiar dacă Dunărea leagă zece ţări europene, dintre care şase sunt state membre ale UE, iar cooperarea din regiunea Dunării cunoaşte o istorie îndelungată, la nivelul UE nu există încă o strategie europeană. Deputaţii solicită Comisiei Europene lansarea acestei strategii, în urma procesului de consultare, până la finele anului 2010.
 (07/01/2010)
Reducerea dependenţei energetice, promovarea comerţului electronic între Statele Membre, dezvoltarea industriei automobilelor electrice pentru a combate schimbările climatice şi îmbunătăţirea calităţii universităţilor au fost cele patru priorităţi accentuate de premierul spaniol Zapatero în cursul dezbaterii de prezentare a preşedinţiei spaniole în Parlament.
 (20/01/2010)
Parlamentul European l-a reales pe Nikiforos Diamandouros (Grecia) în funcţia de Mediator European pentru un mandat până în 2014. Domnul Diamandouros, care deţine această poziţie din 2003, a fost susţinut de 340 de deputaţi, în cadrul unui vot secret în plen.
Anna Hedh:
Traficul de persoane şi exploatarea sexuală a femeilor a rămas o problemă majoră şi în 2009, arată Europol. În cadrul sesiunii, deputatele europene Anna Hedh (Suedia), de la Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European, şi Edit Bauer (Slovacia), de la Grupul Partidului Popular European (Creştin Democrat), pun Comisiei şi Consiliului o întrebare orală despre combaterea traficului de persoane.  
 (19/01/2010)
Viitorul Politicii Agricole Comune după anul 2013 şi aspectele sale bugetare, utilizarea plăţilor directe şi volatilitatea preţurilor pe piaţa produselor alimentare şi actualele negocieri internaţionale s-au numărat printre subiectele aduse în discuţie de Membrii Parlamentului European pe durata audierii lui Dacian Cioloş, comisarul român desemnat pentru Agricultură şi dezvoltare rurală.
 (11/01/2010)
Înainte ca executivul UE să îşi poată prelua mandatul, cei 26 de candidaţi la posturile de comisari europeni vor fi audiaţi la Parlamentul European în cadrul comisiilor specializate.
Ziarişti în aşteptarea deputaţilor europeni.
Săptămâna trecută, comisarii desemnaţi pentru următorul mandat al Comisiei Europene au fost chestionaţi la Parlamentul European în cadrul comisiilor specializate. În aşteptarea audierilor din această săptămână, vă puteţi face o idee despre atmosfera primei săptămâni de audieri de la Bruxelles.
În cadrul deschiderii sesiunii plenare, preşedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek a ţinut un moment de reculegere pentru victimele cutremurului din Haiti, referindu-se la cazul lui Pilar Juarez, funcţionar UE care este încă declarată dispărută. În continuare, a atras atenţia asupra recentei execuţii a cetăţeanului britanic Akmal'a Shaikh'a în China.
 (07/01/2009)
Puncte esenţiale ale sesiunii:

- Audierile comisarilor desemnaţi continuă la Strasbourg
- Situaţia din Haiti, Yemen, Iran  şi Turcia
- Priorităţile preşedinţiei spaniole a UE
- Alegerea noului Ombudsman european
- Rezultatele summitului de la Copenhaga
- Strategia europeană pentru regiunea Dunării
 (11/01/2010)
Înainte ca executivul UE să îşi poată prelua mandatul, cei 26 de candidaţi la posturile de comisari europeni vor fi audiaţi la Parlamentul European în cadrul comisiilor specializate.
2009
Biroul de Informare al Parlamentului European în România are plăcerea de a vă anunţa că jurnaliştii Octavian-Dragomir Jora ("Piata Financiară"), la categoria presa scrisă şi Mihaela Cărbunaru (ProTV), la categoria televiziune, au fost desemnaţi câştigători, la nivel naţional, ai Premiului pentru Jurnalism al Parlamentului European 2009.Parlamentul European va acorda Premiul pentru Jurnalism pentru a doua oară, în octombrie 2009, jurnaliştilor care au publicat/ difuzat materiale privind la afaceri europene sau au promovat o mai bună înţelegere a instituţiilor şi/ sau a politicilor UE.
 (30/09/2009)
Parlamentul European va acorda anul acesta pentru a treia oară Premiul European pentru Jurnalism ziariştilor care au prezentat aspecte europene majore sau care au promovat o mai bună înţelegere a instituţiilor sau a politicilor europene.
 (11/01/2010)
Înainte ca executivul UE să îşi poată prelua mandatul, cei 26 de candidaţi la posturile de comisari europeni vor fi audiaţi la Parlamentul European în cadrul comisiilor specializate.
Urmăriţi audierile în direct!
Înainte ca executivul UE să îşi poată prelua mandatul, cei 26 de candidaţi la posturile de comisari europeni vor fi audiaţi la Parlamentul European în cadrul comisiilor specializate.
Urmăriţi audierile în direct!
În calitatea sa de instituţie aleasă de cetăţeni, Parlamentul European are rolul de a aproba Comisia Europeană. Pentru evaluarea candidaţilor, deputaţii europeni organizează audieri în cadrul cărora sunt chestionaţi comisarii desemnaţi.
Alegerea noilor comisari europeni este un moment important pentru toţi cetăţenii europeni. Urmăriţi întreaga procedură online!
Audierile celor 26 de comisari 
desemnaţi vor începe luni, 11 ianuarie
Luni, 11 ianuarie, deputaţii europeni vor deschide maratonul audierilor comisarilor desemnaţi. Candidaţii vor fi audiaţi timp de şapte zile, urmând ca pe 26 ianuarie Parlamentul European să aprobe sau să respingă noua Comisie. De ce este important să urmăriţi maratonul?
 (14/07/2009)
Mandatul Comisiei Europene, organul executiv al Uniunii Europene, este de cinci ani. Având în vedere faptul că ultimul Colegiu al comisarilor a fost numit în noiembrie 2004, acesta trebuie înlocuit, cu aprobarea imperativă a Parlamentului European.
Spania preia preşedinţia UE 
pentru următoarele şase luni
La începutul anului, Spania a preluat pentru a patra oară preşedinţia UE. Aceasta este prima preşedinţie semestrială după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona şi după desemnarea primului preşedinte permanent al Uniunii Europene. Pe 20 ianuarie, premierul spaniol, José Luis Rodríguez Zapatero, va prezenta deputaţilor europeni priorităţile preşedinţiei spaniole pentru următoarele şase luni.
Liderii lumii se reunesc în decembrie
 la Copenhaga pentru a ajunge la un acord
 privind combaterea schimbărilor climatice
2009 va rămâne în amintirea multora ca anul în care a intrat în vigoare Tratatul de la Lisabona. În plus, în acest an are loc Conferinţa de la Copenhaga privind schimbările climatice, în SUA este ales primul preşedinte de culoare şi se împlinesc 20 de ani de la căderea regimului comunist în Europa Centrală şi de Est.
Decembrie
 (28/12/2009)
Hillary Clinton s-a întâlnit cu tineri europeni la Parlament, eurodeputatul Werner Schulz îşi aminteşte despre evenimentele din 1989, iar inventatorul internetului, Tim Berners-Lee, a făcut o vizită la Parlamentul European în Bruxelles. Aflaţi mai multe într-o selecţie de articole, făcută de editorii noştri.
 (24/12/2009)
"Crăciunul permite oamenilor să găsească timpul şi pacea necesară pentru a se bucura de odihnă împreună cu familia sau prietenii", ne-a spus deputata europeană germană Nadja Hirsch. În ciuda campaniilor de marketing din ce în ce mai agresive, a numeroaselor cadouri scumpe şi a agitaţiei ce caracterizează sărbătorile de iarnă, eurodeputaţii reuşesc să regăsească sensul adevărat al Crăciunului. O parte din aceştia ne-au vorbit despre tradiţiile din ţara lor.
Cetăţenii europeni au votat un nou Parlament European în iunie 2009. De aceea, nu ne surprinde faptul că printre cele mai citite articole se numără şi cele pe tema alegerilor. Printre celelalte subiecte care i-au interesat cel mai mult pe cititori se numără: preţul apelurilor în regim de roaming, cardul european de asigurare de sănătate şi riscurile potenţiale ale câmpurilor electromagnetice provenite de la antenele de telefonie mobilă.
Decembrie 2009: 
ultima perioadă de sesiune a anului
"Capitala Crăciunului" i-a găzduit săptămâna aceasta pe deputaţii europeni pentru ultima perioadă de sesiune a anului. Parlamentul a decernat Premiul Saharov organizaţiei Memorial şi a adoptat bugetul UE pe 2010. O delegaţie de eurodeputaţi a ajuns luni la Copenhaga pentru a participa la Conferinţa ONU privind schimbările climatice.
Preşedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek, 
semnează bugetul UE pe 2010
Parlamentul a adoptat pe 17 decembrie bugetul UE pentru 2010 care va fi de 141.453 miliarde euro în angajamente şi 122.937 miliarde euro în plăţi. Principala provocare a bugetului de anul acesta a fost găsirea finanţărilor pentru planul de redresare economică, care va costa Uniunea Europeană 2.4 miliarde euro anul viitor.
Parlamentul European a decis amânarea votului cu privire la rezoluţia ce are ca temă recenta hotărâre a Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la prezenţa simbolurilor religioase, mai exact a crucii, în şcolile italiene. Deputaţii au avut marţi, 15 decembrie, o dezbatere încinsă pe acest subiect.
 (03/12/2009)
În data de 9 noiembrie 1989 a căzut zidul ruşinii care a divizat Europa. Parlamentul a sărbătorit acest eveniment organizând o sesiune solemna care a marcat cea de-a douăzecea aniversare a schimbărilor democratice din Europa Centrală şi de Est. 3 tineri din România, născuţi în noiembrie 1989, anul căderii Comunismului, au participat de asemenea la Bruxelles pentru a sărbători aniversarea lor şi a unei noi Europe.
De la A la Z: E de la Europa
 (07/01/2009)
Europa este o prinţesă din mitologia greacă, un continent cu peisaje şi un satelit al lui Jupiter, dar, mai presus de toate, cuvântul 'Europa' este sinonim cu Uniunea Europeană.
 (30/09/2009)
Câştigătorul Premiului Saharov pentru libertate de gândire, ONG-ul rusesc Memorial, îşi deschide arhivele pentru EuroparlTV. Poveşti de familie şi amintiri personale dezvăluie realitatea de zi cu zi a vieţii sub un regim represiv. Dar colecţia continuă să crească întrucât tot mai multe abuzuri ale drepturilor omului sunt înregistrate chiar şi în Rusia zilelor noastre.
Oleg Orlov, Serghei Kovalev şi
Ludmila Alexeieva au primit 
Premiul Saharov al Parlamentului European
Miercuri, 16 decembrie 2009, Parlamentul European a decernat Premiul Saharov pentru libertatea de gândire organizaţiei Memorial şi celor trei reprezentanţi ai acesteia, Oleg Orlov, Serghei Kovalev şi Ludmila Alexeieva, dar şi celorlalţi apărători ai drepturilor omului din Rusia.
Preşedinţia suedeză a UE 
a primit felicitări de la eurodeputaţi
În dezbaterea de miercuri dimineaţă referitoare la realizările preşedinţiei suedeze a UE şi rezultatele Consiliului European din 10 şi 11 decembrie, Suedia a primit multe complimente. Tot miercuri, deputaţii europeni au discutat despre schimbările climatice şi noua strategie 2020 privind ocuparea forţei de muncă şi eficienţa energetică.
 (16/12/2009)
Consiliul Economic și Social invită unitățile de învățământ secundar din statele membre UE să participee la simularea unei sesiuni plenare a acestei instituții, ce va avea loc intre 15 și 17 aprilie 2010, sub deviza "Your Europe, Your Say".
Miercuri la ora 12.00 CET: 
decernarea Premiului Saharov 2009
Premiul Saharov al Parlamentului European este acordat anul acesta organizaţiei pentru apărarea drepturilor omului Memorial şi celor trei reprezentanţi ai săi, Oleg Orlov, Serghei Kovalev şi Ludmila Alexeieva, dar şi celorlalţi apărători ai drepturilor omului din Rusia.
Parlamentul European a adoptat marţi măsuri legale care vizează ameliorarea accesului la credite pentru persoanele care şi-au pierdut locul de muncă sau riscă să şi-l piardă şi care doresc să înceapă propria afacere.
José Manuel Barroso
Marţi după-amiază, timp de o oră, deputaţii europeni îi vor pune întrebări preşedintelui Comisiei Europene, José Manuel Barroso.
În timp ce UE realizează eşecul politicii sale comune privind pescuitul, experţii raportează faptul că tonul roşu e pe care să dispară complet din Mediterana, unul din singurele două locuri din lume în care se reproduce. EuroparlTV investighează posibilele soluţii la această problemă.
 (07/12/2010)
În cadrul ultimii sesiuni plenare din acest an va fi aprobat bugetul pentru 2010. Pe agenda de lucru se află şi acordarea Premiului Saharov organizaţiei pentru apărarea drepturilor omului, Memorial.
 (30/09/2009)
Preşedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek, a condamnat atacul asupra primului ministru italian, Silvio Berlusconi. "Dialogul politic nu se poate desfăşura astfel" a declarat preşedintele în deschiderea sesiunii plenare. În continuare, Jerzy Buzek a subliniat importanţa Premiului Saharov pentru libertatea de gândire, care va fi acordat miercuri organizaţiei MEMORIAL, un ONG care promovează protecţia drepturilor omului în fostul spaţiu sovietic.
Kinga Göncz:
Programul european de micro-finanţare are ca obiectiv sprijinirea persoanelor vulnerabile şi a şomerilor. Aceştia vor putea pune bazele unei afaceri proprii, ajutând la redresarea economiei. Dacă Parlamentul European îşi dă acordul, programul ar putea demara la începutul anului 2010. Deputaţii europeni de la comisia pentru ocuparea forţei de muncă cer un fond special în acest scop.
Jerzy Buzek şi Fredrik Reinfeldt
În cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek, a vorbit despre necesitatea obţinerii unor rezultate concrete la Copenhaga. Dumnealui a subliniat importanţa acestora în contextul economiei europene, arătând importanţa unui nou proiect european major pentru 2020.
 (26/06/2009)
Reprezentanţi din peste 192 de ţări s-au reunit la Copenhaga pentru a participa la summitul privind schimbările climatice. "12 zile pentru a salva lumea" este unul din titlurile prin care presa descrie acest eveniment istoric. La conferinţă participă şi o delegaţie de eurodeputaţi în speranţa că vor vedea încheirea unui acord istoric privind emisiile de gaze cu efect de seră.
Preşedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek 
©Ralph Sondermann
Preşedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek, a primit marţi "Staatpreis" pentru realizările sale; evenimentul subliniază importanţa Parlamentului European ca "motor al democraţiei".
Premiul Saharov este decernat
 în 2009 organizaţiei Memorial
Premiul Saharov al Parlamentului European este decernat anul acesta organizaţiei ruse pentru apărarea drepturilor omului, Memorial, şi celor trei reprezentanţi ai săi, Oleg Orlov, Serghei Kovalev şi Ludmila Alexeieva, dar şi celorlalţi apărători ai drepturilor omului din Rusia.
Elisabeth Jeggle ne-a vorbit despre
 protejarea animalelor şi cercetare
Din motive etice, folosirea animalelor în experimentele ştiinţifice trebuie limitată, dar fără împiedicarea cercetării în domeniul bolilor grave, spun deputaţii europeni. În momentul de faţă, Parlamentul European, Comisia şi Consiliul dezbat echilibrul între protejarea animalelor şi libertatea cercetării. Deputata europeană Elisabeth Jeggle ne-a explicat noile reguli europene.
Voluntariatul este important pentru 
afirmarea capacităţii umane de a dărui
 ©BELGA/AFP/FREDERICK FLORIN
La sfârşitul lunii noiembrie, cu câteva zile înaintea Zilei Internaţionale a Voluntariatului (5 decembrie), Parlamentul European a adoptat o rezoluţie în care spune că "fiecărei persoane ar trebui să i se permită să efectueze activităţi de voluntariat". În contextul propunerii anului 2011 ca An european al activităţilor de voluntariat ce promovează cetăţenia activă, deputaţii europeni au cerut un sprijin european de 10 milioane de euro pentru voluntariat la nivel european, naţional şi regional.
Danuta Hübner ne-a vorbit despre noul rol 
al Parlamentului în politica regională
Odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, Parlamentul European a obţinut o putere mai mare în politica regională. Contactul direct cu Europa locală este menţinut de eurodeputaţi la nivelul comisiei parlamentare pentru dezvoltare regională. Preşedinta comisiei, Danuta Hübner, ne-a vorbit despre noul rol al Parlamentului în dezvoltarea regiunilor UE.
Conferinţa de la Copenhaga începe pe 7 decembrie 
©BELGA_AFP_DDP_MICHAEL URBAN
Tratatul de la Lisabona reconfirmă necesitatea transparenţei în procesul de luare de decizii la nivel european. Ce este un document? Cum poate fi acesta accesat? Cum poate fi UE mai deschisă pentru cetăţeni?
Michael Cashman luptă pentru transparenţă 
în instituţiile UE şi procesul de luare de decizii
Tratatul de la Lisabona reconfirmă necesitatea transparenţei în procesul de luare de decizii la nivel european. Parlamentul European i-a alocat deputatului european britanic Michael Cashman sarcina de a aborda această chestiune din punct de vedere practic.
Cum poate îmbunătăţi UE sistemele educaţionale din statele membre? Elevii de liceu ar trebui să înveţe mai multe despre Europa? Un grup de elevi din Franţa dezbat aceste chestiuni împreună cu eurodeputata Malika Benarab-Attou.
Liberatea este una dintre valorile promovate de UE. Cum se asigură UE că toţi cetăţenii se bucură de acest drept? Un grup de elevi belgieni discută cu eurodeputatul Marc Tarabella.
Catherine Ashton la Parlamentul European, 
miercuri, 2 decembrie 2009
Miercuri, Catherine Ashton, noul Înalt Reprezentant pentru politică externă, a dat asigurări deputaţilor că deţine competenţele necesare pentru exercitarea acestei funcţii. În cadrul unei întâlniri cu Membrii Comisiei pentru afaceri externe, ea a afirmat că va contribui la "impunerea" Europei din punct de vedere politic.
 (04/11/2009)
Parlamentul European va avea cel mai mult de câştigat de pe urma Tratatului de la Lisabona. Nu doar numărul deputaţilor va creşte, ci puterile acestora în raport cu Consiliul în domenii precum agricultura, justiţia şi afacerile interne sau bugetul. În plus, Parlamentul va avea mai mult control politic asupra Comisiei.
Ziua de 1 decembrie 2009 va rămâne în istoria europeană drept data la care a intrat în vigoare Tratatul de la Lisabona. Preşedintele Parlamentului European crede că tratatul este un pas înainte pentru democraţia europeană.
 (08/05/2009)
Trenurile de mare viteză, drepturile minorităţilor, protejarea naturii, împrumuturi pentru studenţi, renovarea spitalelor şi reducerea poluării industriale sunt doar câteva domenii în care îşi desfăşoară activitatea Banca Europeană de Investiţii. Din 1999, Parlamentul European analizează în fiecare an activităţile băncii. Astăzi, preşedintele Băncii Europene de Investiţii, Philippe Maystadt, va prezenta raportul anual al băncii pe 2008 în cadrul comisiei parlamentare pentru control bugetar.
José Barroso a anunţat săptămâna trecută 
noii comisari desemnaţi 
© European Communities 2009
"Mă bucur că preşedintele Barroso a acţionat rapid în alocarea portofoliilor comisarilor desemnaţi", a spus preşedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek, după ce noul colegiu a fost anunţat săptămâna trecută. Faţă de mandatul trecut, au fost create noi portofolii, o parte din cele vechi fiind reconfigurate. În ianuarie, Parlamentul va evalua pregătirea şi cunoştinţele comisarilor desemnaţi în audieri organizate în cadrul comisiilor. În articolul de faţă vă prezentăm comisarii desemnaţi.
 (28/09/2009)
Miercuri, 2 decembrie, deputaţii europeni de la comisia pentru afaceri externe a Parlamentului European se vor întâlni cu Catherine Ashton, nominalizată săptămâna trecută pentru postul de Înalt Reprezentant al Uniunii Europene pentru afacerile externe şi politica de securitate. Urmăriţi în direct reuniunea de la ora 10.00 CET!
Noiembrie
Made in... ©BELGA_MAXPPP_PELAEZ Julio
De mulţi ani, Parlamentul European a sugerat statelor UE să impună obligativitatea etichetelor "made in" pe produsele importate. Comisia a făcut o propunere în acest sens în 2005, însă unele state se opun, din cauza poverii impuse în acest fel companiilor.
Statele candidate şi potenţial candidate trebuie să continue reformele pentru a putea continua pe calea aderării la UE. Aspecte esenţiale, precum statul de drept, libertatea de exprimare, relaţii bune de vecinătate, respectarea drepturilor minorităţilor şi lupta împotriva corupţiei şi a crimei organizate trebuie încă avute în vedere, se arată într-o rezoluţie adoptată în plen pe 26 noiembrie.
Violenţa pe criterii sexuale trebuie recunoscută ca infracţiune penală în toate statele membre ale UE şi autorii acestor infracţiuni ar trebui urmăriţi penal în mod automat, susţin deputaţii într-o rezoluţie adoptată joi. Violenţa bărbaţilor împotriva femeilor, indiferent de vârstă, educaţie, venit sau poziţie socială, este o problemă structurală şi larg răspândită în UE, numărul femeilor victime ale acestui tip de violenţă fiind îngrijorător de mare.
 (27/08/2009)
Parlamentul European este pregătit pentru competenţele extinse ce îi vor fi conferite odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona.
Statele membre UE ar trebui coopereze mai mult pentru primirea solicitanţilor de azil şi pentru lupta împotriva discriminării, pentru îmbunătăţirea accesului la justiţie şi consolidarea drepturilor deţinuţilor. Toate acestea, ca şi alte solicitări, sunt incluse în rezoluţia referitoare la programul pentru justiţie şi afaceri interne pentru 2010-2014.
Copenhaga: obiective ambiţioase privind 
emisiile şi angajamente financiare ferme 
©BELGA_AFP_ROMEO GACAD
Aşteptările Parlamentului de la conferinţa privind schimbările climatice includ un acord ambiţios şi obligatoriu din punct de vedere legal care necesită reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, angajamente financiare din partea ţărilor dezvoltate şi sancţiuni în caz de nerespectare.
Cecilia Malmström a dezbătut 
viitorul UE cu deputaţii europeni
În dezbaterea din 25 noiembrie de la Parlament privind Consiliul European din 10-11 decembrie, eurodeputaţii şi-au concentrat atenţia asupra a trei subiecte: conferinţa de la Copenhaga, criza financiară şi programul de la Stockholm privind justiţia şi cetăţenia.
Filmul lui Philippe Lioret a câştigat
 Premiul LUX al Parlamentului European
Premiul LUX 2009 a fost acordat filmului francez "Welcome". Regizat de Philippe Lioret, filmul prezintă povestea unui instructor de înot din Calais, care îl ajută pe un tânăr refugiat kurd ce vrea să traverseze Canalul Mânecii pentru a o regăsi pe prietena sa.
Începând din noiembrie 2012, toate pneurile noi de maşini care se vor vinde în Europa vor fi clasificate şi etichetate după următoarele criterii: eficienţa din punct de vedere al consumului de combustibil, gradul de aderenţă la terenul umed şi silenţiozitatea acestora.
Zborurile companiei aeriene SkyEurope
 au fost anulate pe August 31, 2009.
Sabena, Sky Europe, FlyLAL, Olympic Airlines, MyAir şi Volareweb sunt doar câteva din cele aproape 77 de companii aeriene ce au dat faliment în UE din 2000. În această situaţie, pasagerii pierd banii pe care i-au plătit pe bilete şi de multe ori rămân în străinătate, în căutarea unui alt zbor pentru întoarcerea acasă.
Uniunea Europeană trebuie să ajungă la un echilibru între libertate şi securitate, au spus săptămâna aceasta deputaţii europeni şi cei naţionali în cadrul unei reuniuni comune pe tema noului program de cinci ani în domeniul drepturilor cetăţenilor, responsabilităţii democratice şi securităţii în Europa. Parlamentul European va dezbate priorităţile programului de la Stockholm în plen la Strasbourg.
 (24/11/2009)
După aproape doi ani de negocieri şi modificări, pachetul legislativ privind telecomunicaţiile va fi votat la Parlamentul European marţi, pe 24 noiembrie. Noile reguli au ca obiectiv consolidarea drepturilor consumatorilor, asigurarea accesului la internet, protejarea datelor personale, încurajarea competiţiei şi modernizarea folosirii spectrului radio. După vot, raportoarea Catherine Trautmann va participa la un chat cu europenii pe Facebook, marţi între 18.00-18.40 CET.
Două feţe noi pentru Europa
Herman Van Rompuy şi Catherine Ashton
 sunt cele două noi feţe ale Uniunii Europene. 
BELGA/ANP/ROBIN UTRECHT
Uniunea Europeană poate "să se concentreze acum pe chestiunile cruciale pentru cetăţenii noştri", a spus preşedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek, după numirea domnului Herman Van Rompuy ca preşedinte UE şi a doamnei Catherine Ashton ca Înalt Reprezentant pentru afacerile externe. Doamna Ashton va participa în ianuarie la o sesiune de întrebări şi răspunsuri cu deputaţii europeni înainte de a-şi putea prelua postul.
Anders Fogh Rasmussen:
Este logic ca UE şi NATO să coopereze politic şi militar, ne-a spus într-un interviu exclusiv domnul Anders Fogh Rasmussen, Secretar General al NATO. Dumnealui speră că responsabilitatea securităţii în Afganistan va fi transferată anul viitor afganilor şi a vorbit despre ameninţările comune pentru UE şi Rusia.  
"Adevărata provocare constă în crearea de condiţii de viaţă durabile pentru viitor", a spus săptămâna trecută, în cadrul unei audieri publice, vicepreşedinta comisiei pentru industrie, cercetare şi energie, Anni Podimata. Reuniunea a avut loc pe 10 noiembrie la Bruxelles, având ca temă finanţele şi schimbările climatice. Alături de deputaţii europeni, printre participanţi s-au numărat experţi în domeniul economic şi în protejarea mediului înconjurător.
Între 23 şi 26 noiembrie, deputaţii europeni se reunesc în plen la Strasbourg. Puncte esenţiale ale sesiunii sunt:
Accesul la internet al unui utilizator poate fi restricţionat doar în urma unei proceduri imparţiale şi corecte, care include dreptul utilizatorului de a fi ascultat, spune acordul la care au ajuns deputaţii europeni şi reprezentanţii Consiliului. Săptămâna trecută, aceştia au negociat asupra ultimului punct rămas deschis al pachetului Telecom. După doi ani de muncă legislativă, pachetul va fi votat în plen pe 24 noiembrie, la Strasbourg.
 (17/11/2009)
La 25 de ani, Emilie Turunen, din Copenhaga, este cea mai tânără dintre cei 736 de deputaţi europeni. La doar patru luni de când şi-a preluat mandatul, doamna Turunen va discuta în direct cu europenii, pe Facebook, despre experienţa sa la Parlamentul European.
Albania şi Bosnia şi Herţegovina trebuie să accelereze reformele necesare pentru eliminarea vizelor Schengen de scurtă şedere de care vor beneficia în curând Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei (FYROM), Serbia şi Muntenegru, au declarat deputaţii joi în plen. Comisia Europeană va trebui să raporteze la începutul lui 2010 cu privire la progresele înregistrate de cele două ţări şi să iniţieze un dialog legat de vize cu Kosovo, au mai adăugat aceştia.
Schimbările climatice, securitatea energetică, un nou acord de cooperare între cele două părţi reprezintă subiectele majore ce vor fi abordate la summit-ul UE-Rusia de la Stockholm, din 18 noiembrie. Deputaţii şi-au exprimat îngrijorarea faţă de situaţia drepturilor omului din Rusia (PE a acordat recent premiul Saharov organizaţiei pentru protecţia drepturilor omului, MEMORIAL).
Parlamentul a adoptat joi raportul anual privind activitatea Ombudsmanului European pentru anul 2008. Deputaţii solicită mai multă vizibilitate pentru activitatea Ombudsmanului şi atrag atenţia asupra numărului mare de plângeri privind lipsa de transparenţă în activitatea instituţiilor europene.
Bolile neurodegenerative precum Alzheimer sau Parkinson reprezintă una din cele mai importante probleme cu care se confruntă Europa în domeniul sănătăţii mintale. În rezoluţia adoptată joi, Parlamentul şi-a exprimat sprijinul pentru proiectul-pilot propus pentru programarea în comun a cercetărilor din acest domeniu, ceea ce ar putea conduce la reunirea unei mase critice de competenţe, cunoştinţe şi resurse financiare.
La sesiunea solemnă a Parlamentului a fost invitat să participe Václav Havel pentru a marca cea de-a douăzecea aniversare a schimbărilor democratice din Europa Centrală şi de Est. 89 de tineri, născuţi în noiembrie 1989, anul căderii zidului Berlinului, au venit de asemenea la Bruxelles pentru a sărbători aniversarea lor şi a Europei.
Deputaţii europeni se reunesc
în plen
Pe 11 şi 12 noiembrie, deputaţii europeni se reunesc în plen la Bruxelles. Printre temele de pe ordinea de zi se numără: douăzeci de ani de la căderea Cortinei de Fier, rezultatele Consiliului privitoare la schimbările climatice şi Tratatul de la Lisabona, summit-ul UE-Rusia de la Stockholm şi cercetarea bolii Alzheimer. Dosarul de faţă vă prezintă evoluţia şedinţelor plenare, fiind actualizat în cursul sesiunii.
Biroul de Informare al Parlamentului European şi Reprezentanţa Comisiei Europene în România au organizat la Bucureşti, in data de 28 octombrie 2009, o masa rotundă intitulată "Impactul Tratatului de la Lisabona asupra Parlamentului European şi parlamentelor naţionale".
Încă din 2006, produsele
Oamenii care se droghează nu se limitează aproape niciodată la o singură substanţă. Folosirea combinată a mai multor droguri cauzează majoritatea problemelor, arată ultimul raport al Observatorului european pentru droguri şi toxicomanie privind situaţia drogurilor în Europa. Raportul a fost prezentat pe 4 noiembrie la Parlamentul European în cadrul comisiei pentru libertăţi civile.
1989: anul miracolelor
Sute de oameni demonstrează 
pe străzile Varşoviei pe 1 mai 1989 
©BELGA_AFP_DRUSZCZ WOJTEIC
Când primul Parlament European ales s-a reunit pentru prima dată în 1979, europenii trăiau pe un continent divizat. 1989 i-a luat prin surprindere şi le-a oferit posibilitatea de a trăi într-o Europă unită. După un interludiu de un secol, democraţia era restaurată, Zidul Berlinului demolat şi Cortina de Fier ruptă.
Miercuri, 4 noiembrie, primul schimb de opinii de la noua comisie specială a Parlamentului European a fost deschis de preşedintele acesteia, liberalul german Wolf Klinz. Deputaţii europeni au spus în cadrul reuniunii că recenta criză nu s-a terminat încă şi că UE are nevoie de un echilibru între dezvoltarea economică şi justiţia socială.
 (05/11/2009)
A treia ediţie a "Premiului Charlemagne pentru tinerii europeni" a fost lansată astăzi, 5 noiembrie 2009. Premiul se adresează tinerilor care au fost implicaţi în proiecte menite să promoveze înţelegerea dintre cetăţenii diferitelor ţări europene. Proiectele câştigătoare ar trebui să servească drept modele de urmat pentru tinerii Europei. Termenul limită pentru trimiterea proiectelor este 22 ianuarie 2010.
Václav Havel va asista la sesiunea solemnă a Parlamentului pentru a sărbători împreună cu deputaţii europeni cea de-a douăzecea aniversare a schimbărilor democratice din Europa Centrală şi de Est.
Fondurile de coeziune ar trebui acordate doar regiunilor sărace sau ar trebui să fie folosite pentru combaterea schimbările climatice şi sprijinirea cercetării şi inovaţiei în toată Europa?
Liderii mondiali vor discuta problema stringentă a încălzirii globale la conferinţa de la Copenhaga din decembrie. De vreme ce tinerii, şi în special cei din ţările în curs de dezvoltare, vor fi cei mai afectaţi de schimbările climatice, eurodeputatul Carl Schlyter discută cu un grup de studenţi suedezi despre costul schimbărilor climatice şi al măsurilor de combatere a acestora.
 (05/11/2009)
Ce schimbări a adus căderea Zidului Berlinului? De la posibilitatea de a călători mai departe cu metroul, la pace în Europa - urmăriţi părerile unor cetăţeni europeni.
Werner Schulz:
"Când lupţi personal pentru libertate şi democraţie eşti marcat profund", ne-a spus deputatul european Werner Schulz, care a fost implicat acum 20 de ani în "revoluţia paşnică" din Germania de Est. Conform domnului Schulz, evenimentele de acum două decenii nu sunt doar o cădere a comunismului.
Parlamentul European a observat
alegerile din Mozambic 
©BELGA/EPA/ANTONIO SILVA
Activitatea deputaţilor europeni nu constă doar în dezbateri la Bruxelles şi Strasbourg, ci şi în promovarea democraţiei în lume prin activităţi externe precum observarea alegerilor în ţările terţe, în special în cele în curs de dezvoltare.
 (14/09/2009)
Începând de marţi, 3 noiembrie, cele trei filme care se află în competiţia pentru premiul Lux sunt proiectate la Parlamentul European, în Bruxelles. Acestea sunt Eastern Plays (Bulgaria, Suedia), Sturm (Germania, Danemarca, Olanda) şi Welcome (Franţa). Filmul câştigător va fi anunţat la 25 noiembrie, la Strasbourg.
Deputaţii europeni se reunesc 
în cadrul comisiilor
Bugetul, telecomunicaţiile, schimbările climatice şi relaţiile UE cu SUA sunt doar câteva dintre subiectele ce vor fi abordate la Parlamentul European săptămâna aceasta în cadrul comisiilor. Deputaţii europeni vor mai discuta şi despre finanţele publice cu Joaquín Almunia, comisarul european pentru afaceri economice şi monetare, şi vor avea un schimb de opinii cu ministrul de externe al Serbiei.
Róża Thun:
"Chiar şi arestată, eram o persoană liberă" îşi aminteşte deputata europeană poloneză Róża Thun, fostă disidentă şi activistă Solidarność (Solidaritatea). Într-un interviu exclusiv, dumneaei ne-a spus că nu îi place să vorbească despre căderea Zidului Berlinului pentru a descrie tranziţia democratică din Polonia şi ne-a povestit despre evenimentele de acum 20 de ani.
Joachim Von Ribbentrop, Joseph Stalin
 şi alţii au semnat pactul Ribbentrop-Molotov 
pe 23 august 1939 © Belga/Farabola/Leemage
Anul acesta se împlinesc 70 de ani de la pactul Ribbentrop-Molotov, în care Hitler şi Stalin îşi împărţeau Europa de Est, dar şi 20 de ani de la căderea Zidului Berlinului. În deschiderea unei conferinţe ce comemorează pactul, preşedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek, a remarcat cât de mult a evoluat continentul nostru. "Astăzi trăim într-o Europă diferită, a cărei esenţă trebuie să fie solidaritatea", a spus dumnealui.
Recrutare
 (12/01/2009)
Octombrie
Ne scufundăm împreună 
sau acţionăm împreună?
În decembrie, la Copenhaga va avea loc o conferinţă de două săptămâni, în cadrul căreia liderii lumii vor încerca să găsească o soluţie globală la schimbările climatice. Uniunea Europeană a adoptat de curând mai multe legi în domeniul energiei şi al combaterii încălzirii globale, iar acum se concentrează pe negocierea unui acord internaţional durabil. În momentul de faţă, deputaţii europeni se reunesc cu reprezentanţi ai congresului de la Washington.
Jacques Santer îşi aminteşte 
despre evenimentele din 1989
"A doua zi după căderea Zidului, la frontiera luxemburgheză puteai vedea o mulţime de maşini Trabant", îşi aminteşte Jacques Santer, fost preşedinte al Comisiei Europene şi prim ministru al Luxemburgului în momentul evenimentelor din 1989-1990. Est-germanii "doreau să vadă radioul luxemburghez", simbol al "păcii şi libertăţii", ne-a mai spus domnul Santer într-un interviu exclusiv.
În curând, lumea va şti 
pe cine să sune la UE © Belga/Science
"Pe cine sun dacă vreau să vorbesc cu Europa?" a întrebat la un moment dat fostul secretar de stat SUA Henry Kissinger. Dacă Tratatul de la Lisabona intră în vigoare, răspunsul va fi: pe Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe.
Înainte ca noul colegiu să îşi poată
 prelua atribuţiunile, acesta trebuie
 să fie aprobat de Parlamentul European.
Mandatul actualei Comisii Europene expiră pe 31 octombrie. Statele membre îşi caută acum comisarii pentru următorii cinci ani. Înainte ca noul colegiu să îşi poată prelua atribuţiunile, acesta trebuie să fie aprobat de Parlamentul European. În trecut, Parlamentul a cerut preşedintelui Comisiei să schimbe anumite persoane nominalizate pentru posturile de comisar sau pentru anumite portofolii.
Fluxuri RSS
Fie că folosesc maşina personală, trenul, avionul sau vaporul, europenii călătoresc tot mai mult. Creşterea traficului implică şi înmulţirea problemelor privind transportul. UE caută soluţii pentru a creşte siguranţa pasagerilor şi a le oferi mai multe drepturi.
Fermierii au protestat vărsând laptele 
pe străzi ©BELGA_EPA_KAY NIETFELD
Deputaţii europeni de la comisia pentru agricultură au discutat ieri la Strasbourg despre criza din sectorul lactatelor. În cadrul reuniunii, comisarul european pentru agricultură, Mariann Fischer Boel, a prezentat deputaţilor planul de urgenţă pentru sprijinirea fermierilor. Parlamentul European îşi va spune joi opinia privind măsurile de ajutorare a sectorului.
 (21/10/2009)
Aspecte precum Tratatul de la Lisabona, sprijin pentru comisarul european Neelie Kroes şi Tony Blair au fost discutate în cadrul primei ore de întrebări organizate la Parlamentul European cu preşedintele Comisiei Europene.
 (08/10/2009)
Tratatul de la Lisabona, care aşteaptă aprobarea preşedintelui Republicii Cehe pentru a intra în vigoare, este un document lung de 300 de pagini. Acesta va aduce schimbări atât pentru cetăţeni, cât şi pentru instituţiile europene şi va consolida democraţia Uniunii.
Deputaţii europeni vor discuta despre 
bugetul UE pentru anul 2010 
©BELGA_SCIENCE
Marţi, deputaţii europeni vor discuta despre bugetul Uniunii Europene pentru anul 2010.

Urmăriţi în direct dezbaterea în plen marţi de la ora 16.00 CET!
 (20/10/2009)
Pe 15 octombrie, preşedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek, a înmânat Premiul pentru Jurnalism al Parlamentului European câştigătorilor de la cele patru categorii: presă scrisă, internet, radio şi televiziune. Bálint Szlankó, care a câştigat premiul la categoria internet pentru articolul "La Bruxelles, ne manipulează din umbră" ne-a acordat un interviu exclusiv.
Acasă, în hemiciclu...
Aula parlamentară din Strasbourg
Parlamentul se reuneşte săptămâna aceasta în hemiciclu - aula de la Strasbourg - în cadrul perioadei de sesiune din octombrie. Deputaţii europeni se reunesc de 12 ori pe an în oraşul alsacian, de fiecare dată pentru patru zile. Şedinţele plenare suplimentare au loc la Bruxelles. Sesiunea Parlamentului European poate fi urmărită în direct pe internet.
Deputaţii europeni sunt în sesiune
între 19-22 octombrie
Acest dosar vă permite să urmăriţi principalele teme ale şedinţelor plenare din 19-22 octombrie 2009. Printre subiectele de pe ordinea de zi se numără bugetul UE pe 2010, libertatea informaţiei în Italia şi în alte state membre, Premiul Saharov pentru libertatea de gândire şi următorul Consiliu European. În plus, pentru prima dată, Parlamentul are o "oră a întrebărilor" cu Preşedintele Comisiei José Manuel Barroso.
Săptămâna viitoare, deputaţii europeni vor vota asupra bugetului pentru anul 2010. Francezul Alain Lamassoure, fost ministru pentru buget şi ministru pentru afaceri europene, este preşedintele comisiei pentru bugete de la Parlamentul European. Potrivit colegilor şi prietenilor săi, domnul Lamassoure este "omul potrivit la locul potrivit": "de încredere", "fidel" şi "conştiincios".
Stagii şi vizite
 (12/01/2009)
În dialogul său cu cetăţenii şi în  efortul de informare si implicare continuă a acestora in viaţa Uniunii, Parlamentul European vă propune în această rubrică programe de stagii şi vizite la sediul din Strasburg sau la sediile de lucru de la Luxemburg şi Bruxelles, concursuri pentru diverse categorii de public (copii, absolvenţi cu studii superioare, tineri lideri şi specialişti), o rubrică dedicată solicitărilor de informaţie (Poşta cetaţeanului).
Şoferii independenţi pot lucra 
peste 65 de ore pe săptămână 
©BELGA_EPA_MASSIMO PERCOSSI
Noul mandat a adus la Parlamentul European o nouă perspectivă, vizibilă acum în schimbarea poziţiei privind timpul de lucru al şoferilor de tir. Înaintea alegerilor europene din iunie 2009, deputaţii europeni au aprobat includerea în directivă a şoferilor independenţi. Noul Parlament, în care dreapta politică are mai multe locuri, vrea ca şoferii independenţi să nu fie obligaţi să respecte noile reguli.
Jerzy Buzek, preşedintele Parlamentului European, nu se îndoieşte că va trebui să facă faţă unui mandat extrem de încărcat. Fost prim ministru al Poloniei şi profesor de ştiinţe, domnul Buzek va fi la cârma Parlamentului European în primi ani ai UE sub noul Tratat de la Lisabona. Într-un interviu pe care ni l-a acordat în exclusivitate, domnul Buzek ne-a vorbit despre rolul din ce în ce mai imporntant al Parlamentului European, ştiinţa europeană şi solidaritatea în domeniul energetic.
 (14/10/2009)
În contextul situaţiei economice instabile, deputaţii europeni au cerut înfiinţarea unei comisii speciale, în cadrul căreia deputaţii europeni vor aborda criza financiară şi economică. Viitorul preşedinte al acesteia, Wolf Klinz, ne-a explicat care sunt obiectivele comisiei şi planurile acesteia de abordare a crizei.
 (08/05/2009)
Ministrul suedez al afacerilor externe, Cecilia Malmström, consideră că Tratatul de la Lisabona va ajuta Europa să ia mai uşor decizii importante, însă ea avertizează că tratatul nu va avea nicio valoare dacă europenii nu vor fi uniţi în plan politic.
 (14/10/2009)
Doriţi să aflaţi mai multe despre Uniunea Europeană şi activitatea eurodeputaţilor în special? Parlamentul European oferă mai multe tipuri de stagii pentru absolvenţii universităţilor. Pentru stagiile remunerate, înregistrarea se face de două ori pe an. Sesiunea actuală de înscrieri, pentru stagiile ce încep în martie 2010, expiră pe 15 octombrie.
 (13/10/2009)
Dintre evenimentele de săptămâna trecută, câteva ne-au atras în mod deosebit atenţia. Ordinea de zi a celor două zile de sesiune a inclus dezbateri despre rezultatul referendumului din Italia privind Tratatul de la Lisabona şi libertatea presei în Italia.
Împrumuturile mici oferite celor săraci pentru încurajarea spiritului de întreprindere poate funcţiona nu numai în lumea a treia, ci şi în Uniunea Europeană, spun deputaţii europeni. Conceptul de micro-credit a fost creat de economistul Muhammad Yunus din Bangladeş, care pentru acest lucru a primit în 2006 Premiul Nobel.
Parlamentul European doreşte coordonarea
cererilor de azil la nivelul statelor membre. 
©BELGA_EPA_IAN LANGSDON
Abordarea cererilor de azil, imigraţia, schimbările aduse de Tratatul de la Lisabona, echilibrul între viaţa personală şi cea profesională şi concediul de maternitate sunt doar câteva din subiectele ce se vor afla pe ordinea de zi a Parlamentului European în următoarele luni. Comisiile parlamentare vor aborda aceste teme, examinând noi legi propuse în domeniu.
Premiul pentru Jurnalism al Parlamentului European, acordat pentru excelenţă în domeniul jurnalismului, va fi decernat pentru a doua oară joi, 15 octombrie. Acesta este atribuit jurnaliştilor care, în opinia juriului, au contribuit considerabil la o mai bună înţelegere de către public a problematicii şi a dezbaterilor europene.
Prin Europol, cooperarea poliţienească 
între statele UE este o realitate 
©European Community
Suedia, care deţine în momentul de faţă preşedinţia UE, acordă o atenţie deosebită programului multianual pentru justiţia europeană şi afacerile interne. Programul de la Stockholm, care va fi adoptat înainte de sfârşitul anului, va oferi Uniunii Europene un cadru nou pentru politica în domeniul azilului, imigraţiei şi al vizelor, dar şi pentru cooperarea în domeniul poliţiei şi justiţiei pentru perioada 2010-2014. Programul actual expiră în 2009.
În septembrie, femeile au demonstrat la Paris 
împotriva şomajului provocat de criza economică. 
©BELGA/AFP/JOEL SAGET
Printre efectele indirecte ale crizei economice se numără şi violenţa în familie, la cere femeile sunt cele mai vulnerabile. În ţările sărace, fetele au încetat să mai meargă la şcoală, şi se prevede că 64% din ele nu-şi vor relua niciodată studiile. Pe 30 septembrie, comisia pentru drepturile femeii de la Parlamentul European a dezbătut cu Osnat Lubrani, directoarea biroului UNIFEM din Bruxelles, situaţia femeilor în contextul crizei economice.
13 decembrie 2007 - Tratatul de la Lisabona
Şedinţa plenară de astăzi de la Bruxelles a început cu o dezbatere despre rezultatul referendumului irlandez privind Tratatul de la Lisabona. Majoritatea participanţilor au salutat mesajul clar al alegătorilor irlandezi. Eurodeputaţii au mai abordat în cadrul dezbaterii procesul de ratificare a tratatului în Republica Cehă şi nominalizarea a trei persoane pentru noile posturi importante din UE menţionate în Tratatul de la Lisabona.
Jerzy Buzek:
Sunt încântat de rezultatul referendumului. Vineri a fost o zi specială pentru Irlanda, dar în acelaşi timp şi pentru Europa. (...) Referendumul a fost victoria societăţii civile, ilustrând necesitatea unei dezbateri de informare în toate ţările noastre", a declarat cu ocazia deschiderii plenare preşedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek.
 (07/10/2009)
Graţie etichetării pneurilor în funcţie de consumul de combustibil, consumatorii vor putea alege produsele mai silenţioase şi mai eficiente, contribuind la reducerea emisiilor de CO2. Săptămâna trecută, deputaţii europeni de la comisia pentru industrie de la Parlamentul European şi reprezentanţii Consiliului au ajuns la un acord politic privind noul sistem de etichetare a pneurilor. Raportorul Ivo Belet consideră că noile reguli vor aduce mari avantaje mediului şi consumatorilor.
Izzeldin Abuelaish, Memorial şi Dawit Isaak 
sunt cei trei finalişti pentru
Premiul Saharov din 2009
Izzeldin Abuelaish, ginecolog palestinian, Dawit Isaak, ziarist din Eritreea, scriitor şi prizonier politic, şi Ludmila Alexeieva, Oleg Orlov şi Serghei Kovalev în numele organizaţiei Memorial şi al altor apărători ai drepturilor omului din Rusia sunt cei trei finalişti pentru Premiul Saharov de anul acesta.
Wolf Klinz:
În contextul situaţiei economice instabile, deputaţii europeni au cerut înfiinţarea unei comisii speciale, în cadrul căreia deputaţii europeni vor aborda criza financiară şi economică. Viitorul preşedinte al acesteia, Wolf Klinz, ne-a explicat care sunt obiectivele comisiei şi planurile acesteia de abordare a crizei.
Deputaţii europeni se vor reuni 
în plen pe 7 şi 8 octombrie
Acest dosar vă permite să urmăriţi principalele teme ale şedinţelor plenare din 7 şi 8 octombrie 2009. Printre acestea se numără: rezultatul referendumului din Irlanda cu privire la Tratatul de la Lisabona, libertatea informaţiei în Italia, crearea unei comisii speciale privind criza economică şi financiară, restituirea valorii biletelor către pasageri în cazul în care societatea aeriană devine falimentară şi mai mult ajutor pentru ţările cele mai sărace în contextul crizei financiare.
 (06/10/2009)
În biblioteca virtuală Europeana, puteţi accesa de anul trecut cărţi, ziare, filme şi hărţi din întreaga Europă. Cu toate acestea, lucrurile nu sunt foarte simple: regulile de copyright sunt diferite în statele membre UE, iar la nivel european nu există încă un sistem de plată a autorilor şi nici unul pentru standardele minime de conţinut.
 (06/10/2009)
- Deputaţii dezbat rezultatul referendumului din Irlanda cu privire la Tratatul de la Lisabona
- Dezbatere referitoare la libertatea informaţiei în Italia
- Crearea unei comisii speciale a PE privind criza economică şi financiară
- Rezoluţia privind Summit-ul G-20 de la Pittsburgh
Septembrie
 (30/09/2009)
În vară, Parlamentul European a ales preşedinţii comisiilor. Italianul Gabriele Albertini, fost primar al oraşului Milano, este preşedintele comisiei pentru afaceri externe. Apropiaţii îl caracterizează drept o persoană "atentă şi calmă", care poate să "construiască" un consens şi "preferă acţiunea cuvintelor".
 (30/09/2009)
Primul ministru moldovean, Vlad Filat, a declarat deputaților că există riscul alegerilor anticipate dacă Parlamentul nu reușește să îl aleagă noul președinte al Republicii. Deputații din comisia pentru Afaceri Externe l-au asigurat pe domnul Filat de sprijinul lor, unii dintre ei solicitând deblocarea unui ajutor economic substanțial.
Philippe Lamberts:
Longevitatea aduce după sine povara socială şi economică a bolilor neurodegenerative. În Europa, peste şapte milioane de oameni suferă în prezent de Alzheimer şi de maladii înrudite şi se prevede că numărul bolnavilor se va dubla în următorii 20 de ani. Costurile îngrijirii bolnavilor se ridicau în 2005 la 21.000 euro pe pacient. Parlamentul European pregăteşte un raport privind combaterea bolii Alzheimer şi raportorul Philippe Lamberts ne-a răspuns la câteva întrebări.
Andrei Saharov a inspirat
Premiul Parlamentului European 
pentru drepturile omului
©BELGA_SCIENCE
În momentul morţii sale, Andrei Saharov era deja cunoscut pe plan internaţional ca fizician, activist pentru drepturile omului şi laureat al premiului Nobel pentru Pace. Într-un eseu publicat în 1968, acesta spunea că "libertatea intelectuală este esenţială în societatea umană". În onoarea lui, Parlamentul European a creat un premiu în domeniul drepturilor omului.
 (30/09/2009)
Miercuri, deputaţii europeni şi grupurile politice îşi vor prezenta candidaţii la Premiul Saharov 2009 în cadrul unei reuniuni a comisiilor pentru afaceri externe şi dezvoltare şi a subcomisiei drepturile omului.

Urmăriţi prezentările în direct miercuri între 9.00 şi 10.30 CET!
Eurodeputaţii s-au reunit în cadrul comisiilor pentru a discuta printre altele despre economie, industrie şi sănătate publică. De asemenea, eurodeputaţii vor analiza situaţia politicii de azil şi imigraţie după ce recent Franţa şi Marea Britanie s-au înţeles să evacueze tabăra de imigranţi ilegali de lângă Calais.
... în direct!
 (07/12/2010)
Marţi, deputaţii europeni din cadrul comisiei pentru afaceri economice şi monetare (ECON) de la Parlamentul European vor avea ocazia să discute despre noua legislaţie privind moneda euro cu Jean-Claude Juncker, preşedintele Preşedintele Băncii Centrale Europene, Jean-Claude Trichet.
Etichetarea pneurilor în funcţie de eficienţa energetică, transparenţa contractelor de furnizare a serviciilor de telecomunicaţii şi micro-creditele sunt doar câteva din priorităţile deputaţilor europeni specialişti în domeniul economic şi în cel ştiinţific. În plus, Parlamentul European va aborda în lunile următoare combaterea schimbărilor climatice şi a crizei economice.
 (28/09/2009)
Deputaţii europeni au nominalizat 10 persoane pentru Premiul Saharov pentru libertate de gândire. Candidaţii vor fi prezentaţi oficial la sfârşitul lunii septembrie în cadrul unei reuniuni comune a comisiilor pentru afaceri externe şi dezvoltare şi a subcomisiei drepturile omului.
Sportivii europeni cu dizabilităţi solicită finanţare europeană pentru a porni de pe o poziţie bună la startul Jocurilor Olimpice Speciale. Eurodeputaţii le sprijină acţiunea.
Reuniţi la Bruxelles, liderii europeni pregătesc terenul pentru reuniunea G20 de la Pittsburgh. Ei trebuie să ajungă la o poziţie comună dacă vor să convingă şi pe ceilalţi membri ai G20 de necesitatea unor măsuri precum plafonarea bonusurilor primite de bancheri.
 (23/09/2009)
De la activist în favoarea curentului maoist, la preşedinte al Comisiei Europene. EuroparlTV aruncă o privire asupra traseului politic lung şi întortocheat urmat de fostul prim-ministru portughez.
 (23/09/2009)
Audierea comisarilor desemnaţi, evaluarea progresului făcut de ţările ce doresc să adere la UE, combaterea pirateriei în Golful Aden şi conferinţa despre schimbarea climatică de la Copenhaga sunt doar câteva din chestiunile ce vor fi abordate la Parlamentul European de către deputaţii specializaţi pe relaţii externe.
 (22/09/2009)
17 dintre cele 40 de delegaţii parlamentare şi-au ales la 16 şi 17 septembrie, la Strasbourg, preşedinţii şi vice-preşedinţii. Cu ajutorul delegaţiilor, deputaţii europeni conduc dialogul cu parlamentele din statele non-UE şi cu alte organe multilaterale.
 (22/09/2009)
Prima perioadă de sesiune din noul anotimp politic ne aminteşte de începutul şcolar: energie nouă, deputaţi noi, priorităţi noi, activităţi noi. În articolul de faţă aruncăm o privire retrospectivă asupra primei săptămâni de sesiune din această toamnă.
Potrivit Parlamentului European, Lituania ar trebui să reconsidere recentele modificări aduse legislaţiei naţionale privind protecţia copiilor, pentru a evita orice posibilitate de discriminare pe motive de orientare sexuală.
În urma presiunii exercitate de către deputaţii europeni, Consiliul miniştrilor UE a acceptat renegocierea unui acord cu Statele Unite privind transferul datelor bancare, în anul 2010, dată la care Parlamentul ar putea avea ultimul cuvânt de spus cu privire la astfel de acorduri, conform prevederilor Tratatului de la Lisabona. Între timp, Parlamentul a adoptat o rezoluţie care stabileşte orientări menite să asigure protecţia datelor cu caracter personal în cadrul procesului actual de negociere a acordului interimar.
Sprijinul financiar deja existent pentru producătorii de lactate va fi extinse până cel puţin în februarie 2010, au decis deputaţii europeni. Aceştia au avertizat însă că iniţiativele întreprinse de Comisia Europeană de până acum au fost insuficiente.
Una din cinci persoane cu vârste sub 24 de ani este dependentă de tutun şi fumează zilnic. Pentru a proteja cetăţenii, UE vrea să combată acest fenomen printr-o campanie anti-fumat. Pentru a încuraja oamenii să se lase de fumat, orice este bun: de la filmuleţe nostime, la imagini şocante sau teste.
Video: Casele de mâine
Tot mai multe case ecologice sunt construite în Europa. Astfel se economiseşte energie şi se acordă tot mai multă atenţie protejării mediului.
Reducerea numărului de decese pe şosele, care anul trecut a ajuns la 40.000, nu e o sarcină uşoară, deşi numărul victimelor e în scădere în fiecare an.
 (07/01/2009)
Fost ministru al afacerilor externe, euro-deputatul român Adrian Severin (S&D) a avut o discuţie aprinsă cu preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, despre viitorul post de ministru european al afacerilor externe.
Oameni aşteaptă să obţină o viză
la ambasada Greciei în Belgrad, 
©BELGA/AFP PHOTO/ALEXA STANKOVIC
Intrarea în zona Schengen, formată din 25 de state, este reglementată de standarde comune europene. În prezent, cetăţenii statelor din peninsula Balcanică au nevoie de vize pentru zona Schengen chiar şi pentru vizite de scurtă durată. Comisia Europeană a propus eliminarea vizei pentru anumite state balcanice. Miercuri după-amiază, deputaţii europeni vor pune întrebări Comisiei şi Consiliului pe această temă.
Pe 17 septembrie, Parlamentul European discută în plen diversificarea resurselor de energie ale UE. Disputa dintre Rusia şi Ucraina din ianuarie a arătat cât de dependentă este Uniunea de importurile de energie din Rusia. Două proiecte noi - Nabucco şi Desertec - au ca obiectiv diversificarea resurselor de energie europene. Urmăriţi dezbaterea în direct de la Parlamentul European - de la ora 9.00 CET!
 (22/07/2009)
Comisia şi Consiliul vor prezenta miercuri deputaţilor europeni strategia UE pentru dezvoltarea regiunii Mării Baltice. Aceasta este înconjurată de opt state UE şi de Rusia, regiunea cuprinzând aproape 100 de milioane de locuitori. Poluarea excesivă şi algele reprezintă un obstacol pentru locuitorii care doresc să meargă pe litoral.
 (16/09/2009)
În urma votului secret care a avut loc miercuri, Parlamentul European a aprobat numirea lui José Manuel Barroso în calitate de Preşedinte al Comisiei Europene pentru un al doilea mandat de cinci ani.
 (07/01/2009)
Parlamentul a dezbătut declaraţia de marţi a lui José Manuel Barroso, înainte de  votul de miercuri cu privire la desemnarea sa în funcţia de preşedinte al Comisiei Europene. Săptămâna trecută acesta şi-a susţinut în faţa grupurilor politice programul pentru următorii cinci ani, azi prezentând în plenul PE priorităţile sale politice.
 (17/09/2009)
Polonezul Jerzy Buzek, primul preşedinte al Parlamentului European provenind dintr-o ţară ce se afla acum 20 de ani în spatele Cortinei de Fier, a spus în discursul său inaugural că cea mai mare provocare actuală a Europei este criza financiară. Dumnealui a mai vorbit despre nevoia unei coordonări a politicilor energetice la nivel european şi a subliniat faptul că Parlamentul European trebuie să fie mai dinamic şi mai deschis către cetăţeni, astfel încât aceştia din urmă "să ştie pentru cine au votat".
 (26/08/2009)
Parlamentul European a votat luni aprobarea numirii comisarilor desemnaţi din Lituania, Polonia şi Belgia până la sfârşitul mandatului actualei Comisii. În cursul primei săptămâni din luna septembrie, cei trei comisarii desemnaţi au informat deja comisiile parlamentare de specialitate cu privire la priorităţile şi poziţiile lor.
 (14/09/2009)
Acest dosar vă va permite să urmăriţi principalele teme ale şedinţelor plenare din septembrie 2009...
Finaliştii Premiului LUX
 (14/09/2009)
Parlamentul European a dezvăluit astăzi cele trei filme ce au rămas în competiţia pentru Premiul LUX, premiu acordat anual de Parlamentul European pentru cinematografia europeană.
 (14/09/2009)
Succesul partidelor mici în alegerile din iunie 2009 arată că nici politica de centru-dreapta, nici cea de centru-stânga nu vor avea puterea de a domina noul Parlament European.
 (11/09/2009)
Indicatorii economici actuali arată o revigorare a economiilor marilor state europene, precum Germania şi Franţa. Noua preşedintă a Comisiei pentru Afaceri economice şi monetare de la Parlamentul European, liberala britanică Sharon Bowles ne-a vorbit despre evoluţia crizei globale.
 (11/09/2009)
De la 1 septembrie, becurile incandescente convenţionale de 100W nu mai sunt comercializate. Până la sfârşitul anului 2012, alte becuri incandescente şi lămpi cu halogen tradiţionale vor fi retrase treptat de pe piaţă, conform noilor cereri de eficienţă energetică introduse de Comisia Europeană. Doi deputaţi europeni de la Comisia parlamentară pentru Mediu ne vorbesc despre avantajele şi dezavantajele înlocuirii becurilor obişnuite.
 (27/08/2009)
Puncte esenţiale ale sesiunii plenare:
Biroul de Informare al Parlamentului European în România mulţumeşte tuturor şcolilor care s-au înscris în această competiţie şi are plăcerea să anunţe participanţii calificaţi în etapa a doua.
În mijlocul unei serioase crize a laptelui, preşedintele Comisiei parlamentare pentru Agricultură şi dezvoltare rurală, Paolo De Castro (Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European, Italia), ne-a vorbit despre cauzele şi consecinţele acesteia şi posibilele soluţii.
 (08/09/2009)
Preşedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek, s-a întâlnit cu primul ministru suedez, Fredrik Reinfeldt - deţinătorul preşedinţiei suedeze a UE - pe 4 septembrie, la Stockholm. Printre temele abordate de cei doi se numără criza financiară, conferinţa privind mediul înconjurător ce va avea loc la Copenhaga, reforma politicii în domeniul imigrării şi energia.
 (08/09/2009)
Înaintea votului prin care deputaţii europeni decid asupra nominalizării sale ca preşedinte al Comisiei Europene pentru următorii cinci ani, domnul José Manuel Barroso se va întâlni cu majoritatea grupurilor politice de la Parlamentul European. Scopul acestor vizite, ce vor avea loc de luni până vineri, este asigurarea unui sprijin majoritar pentru un nou mandat al domnului Barroso la cârma Comisiei.
La data de 10 septembrie 2009, vor fi anunţate proiectele câştigătoare ale primei etape. În etapa a doua, liceele câştigătoare vor primi o temă de eseu privind Parlamentul European, eseu pe care îl vor elabora în limba engleză sau franceză şi îl vor trimite la Biroul de Informare prin scrisoare recomandată până cel mai târziu la data de 30 octombrie 2009 (data poştei).
Ultimele ierni au fost marcate de crize energetice, multe case, şcoli şi spitale rămânând fără încălzire. Motivul? Rusia a întrerupt furnizarea de gaz către Ucraina din cauza unei dispute privind preţul. Multe state UE, care importă gaz din Rusia prin Ucraina, au avut de suferit în urma acestui conflict. Parlamentul European a început săptămâna aceasta dezbaterile privind noile propuneri ale Comisiei Europene de ameliorare a securităţii aprovizionării cu gaz.
 (02/09/2009)
O ceremonie internaţională a avut loc ieri în Gdansk, Polonia, în onoarea victimelor celui de-al doilea război mondial, care a fost declanşat acum 70 de ani. În cadrul ceremoniei, preşedintele Parlamentului European, polonezul Jerzy Buzek, a spus că "atacul de la 1 septembrie 1939 asupra Poloniei a marcat începutul unui coşmar ce a cuprins Europa şi întreaga lume".
Un nou Parlament, un nou start
Grupurile politice din Parlamentul European
Între 4 şi 7 iunie, cetăţenii europeni şi-au votat noii deputaţi care îi vor reprezenta în următorii cinci ani.
Comisia Europeană - clădirea Berlaymont din Bruxelles
Astăzi va avea loc audierea celor trei comisari-desemnaţi, care vor înlocui comisarii ce şi-au părăsit posturile înainte de sfârşitul mandatului. Karel de Gucht a fost propus pentru postul de comisar pentru dezvoltare şi ajutor umanitar, Algirdas Šemeta pentru programare financiară şi buget, iar Paweł Samecki pentru politica regională.
 (02/09/2009)
În cunoscutul său poem "Vocalele", poetul francez Arthur Rimbaud asociază fiecărei vocale o culoare specifică. Deputaţii europeni folosesc la rândul lor culorile, fără să fi fost însă inspiraţi de muza poetică.
1989: anul schimbării
11 noiembrie 1989: Căderea Zidului Berlinului 
©BELGA_AFP_GERARD MALIE
Cortina de Fier a separat Europa de Vest de cea de Est timp de jumătate de secol înainte ca regimurile comuniste să cadă după 1989. Acum 20 de ani, europenii din Est au cerut respectarea drepturilor omului, a statului de drept şi a democraţiei.
August
Parlamentul European - Strasbourg
Până la sfârşitul anului, noii deputaţi europeni se vor reuni în plen în cadrul a şase perioade de sesiune. Pe ordinea de zi a şedinţelor se numără votul asupra candidaturii lui José Manuel Barroso la preşedinţia Comisiei Europene şi votul asupra întregului colegiu.
Karel de Gucht (Belgia), 
Paweł Samecki (Polonia),
Algirdas Šemeta (Lituania)
Săptămâna viitoare, deputaţii europeni vor examina în cadrul comisiilor parlamentare trei noi comisari-desemnaţi, care vor înlocui comisarii ce şi-au părăsit posturile înainte de sfârşitul mandatului. Unda verde finală va fi dată - în cazul în care cei trei îi vor convinge pe eurodeputaţi că sunt pregătiţi pentru posturile de comisari - în septembrie, la Strasbourg.
Lanţul Baltic, 1989 
© BELGA AFP, ANDREY SOLOVYOV
În august 1989, două milioane de oameni si-au dat mana pe parcursul a peste 600 de km de-a lungul Estoniei, Letoniei si Lituaniei. Au făcut acest lucru pentru a atrage atenţia asupra situaţiei din ţările baltice, cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la încheierea pactului Ribbentrop-Molotov între Germania şi Uniunea Sovietică - pact ce a dus la ocuparea celor trei state.
Câteva momente de destindere din ultimii cinci ani.
Un parlament este, înainte de toate, un loc serios. Aici se dezbat şi aprobă legi, se discută afaceri internaţionale, partidele politice îşi susţin ideologiile... Totodată, Parlamentul înseamna un loc viu, populat de fiinţe umane ce râd sau serbează. În galeria de mai jos regăsiţi, în imagini, câteva din momentele comice sau surprinzătoare ce au condimentat mandatul anterior.
Cardul european de asigurări sociale de sănătate 
(CEASS) © European Parliament
A venit vacanţa. Aţi terminat bagajele, biletele sunt pregătite, iar vecinii vor avea grijă de plante şi vor hrăni pisica. Dar oare nu aţi uitat nimic?
UE luptă pentru drumuri mai sigure
Călătoria cu maşina are multe avantaje. Dar, din păcate, aceasta are şi aspecte negative. În 2008, 39.000 de oameni au murit în accidentele rutiere, acestea din urmă fiind principala cauză a morţii copiilor, adolescenţilor şi tinerilor din Uniunea Europeană. UE a adoptat legi care au scopul de a reduce numărul accidentelor rutiere în anii următori.
Coordonatorii indică membrilor grupului în ce fel să voteze
Sute de mâini care se ridică. Degete ce apasă butoane. Mâini ridicate cu degetul mare în sus - sau în jos. Astfel votează deputaţii europeni, utilizând un limbaj al semnelor. În articolul de faţă vă prezentăm semnificaţia acestor gesturi. Statisticile arată că, în mandatul precedent (2004-2009), deputaţii europeni au votat de 25.467 de ori. De cele mai multe ori, eurodeputaţii votează prin ridicarea mâinilor, ca în adunarea greacă de sub Pericle.
Iulie
Parlamentul European.Cladirea Louise Weiss
Tinerii din UE au anual prilejul de a lucra şi învăţa ca stagiari în instituţiile europene. Scopul este de a trezi interesul tinerilor de a lucra pentru aceste instituţii, de a forma o generaţie competentă în sistemul de guvernare european, care să sprijine şi să promoveze valorile democraţiei şi importanţa Uniunii Europene.
 (22/07/2009)
Marea Baltică este înconjurată de opt state membre ale UE şi de Rusia, regiunea cuprinzând aproape 100 de milioane de locuitori. Poluarea excesivă şi algele din mare reprezintă un obstacol pentru locuitorii care doresc să meargă pe litoral. În acest sens, Comisia Europeană a lansat o strategie pentru a impulsiona dezvoltarea regiunii Mării Baltice, care va consta într-un plan de cooperare şi de eliminare a poluării din mare.
 (22/07/2009)
În urma sesiunii constitutive din Strasbourg, eurodeputaţii s-au întors la Bruxelles pentru săptămâna dedicată comisiilor. Majoritatea noilor comisii şi-au ales deja preşedinţii, restul urmând să aleagă astăzi. Comisiile parlamentare sunt responsabile de pregătirea lucrărilor din şedinţele plenare ale Parlamentului, pe diferite subiecte de actualitate precum schimbarea climatică sau bugetul Uniunii Europene.
 (22/07/2009)
Cine sunt noii lideri ai grupurilor politice? Cu ocazia întâlnirii constitutive a noului Parlament, ne vom îndrepta atenţia asupra personalităţilor pe care grupurile politice le-au ales ca lideri în ultimele săptămâni şi care vor influenţa agenda Parlamentului în următorii ani. În prezent, există 7 grupuri politice în cadrul Parlamentului European.
În urma propunerii Conferinţei preşedinţilor, Parlamentul European a votat cu privire la componenţa comisiilor parlamentare permanente pentru următorii doi ani şi jumătate.
 (15/07/2009)
Deputatul polonez Jerzy Buzek (Grupul Partidului Popular European (Creştin Democrat), născut in Śmiłowice la data de 3 iulie 1940, este noul preşedinte al Parlamentului European pentru următorii doi ani şi jumătate.
 (16/07/2009)
Miercuri, primul ministrul al Republicii Cehe, Jan Fischer, a prezentat noului Parlament concluziile preşedinţiei cehe a UE. Discursul său a fost urmat de o dezbatere presărată cu laude şi critici asupra guvernului din Praga.
 (15/07/2009)
Fredrik REINFELDT, prim-ministrul Suediei, a prezentat în faţa Parlamentului priorităţile preşedinţiei suedeze a Consiliului Uniunii Europene. În cadrul dezbaterii, unii membri s-au referit şi la numirea lui Jose Manuel Barroso în funcţia de viitor preşedinte al Comisiei Europene.
Alegerea chestorilor
După alegerea vicepreşedinţilor, Parlamentul a procedat la alegerea a cinci chestori pentru următorii doi ani şi jumătate. Această alegere se desfăşoară în conformitate cu aceleaşi reguli care se aplică în cazul alegerii vicepreşedinţilor.
Preşedintele Parlamentului European a anunţat lista candidaţilor nominalizaţi pentru cele 14 posturi de vicepreşedinte al Parlamentului European. Având în vedere că numărul candidaţilor a fost mai mare decât cel al posturilor, a avut loc un vot secret pe un buletin de vot comun.
 (14/07/2009)
Jerzy Buzek, din partea formaţiunii politice poloneze Platforma Obywatelska şi membru al grupului Partidului Popular European, este noul Preşedinte al Parlamentului European. El a fost ales în primul tur de scrutin cu 555 voturi, ceea ce reprezintă 86% din numărul voturilor valabil exprimate.
O nouă legislatură
 (14/07/2009)
Cine va fi noul preşedinte al Parlamentului European? Alegerea noului preşedinte al PE, a vicepreşedinţilor şi a liderilor comisiilor parlamentare vor influenţa în mod considerabil activitatea PE din următorii doi ani şi jumătate. Noii deputaţi europeni se vor întâlni săptămâna aceasta pentru a propune noua legislatură.
 (10/07/2009)
EuroparlTV, în cooperare cu Euronews, va difuza sâmbătă, 11 iulie, interviurile cu candidaţii la funcţia de preşedinte ale Parlamentului European.
În data de 14 iulie, la Strasbourg, vor fi prezenţi la sesiunea constitutivă a Parlamentului European 736 de deputaţi europeni, aleşi în 27 de state membre prin sufragiu universal, reprezentând aproximativ 500 de milioane de cetăţeni din Uniunea Europeană care se întinde de la Atlantic până la Marea Neagră.
Biroul de Informare al Parlamentului European în România are plăcerea de a vă anunţa că jurnaliştii Octavian-Dragomir Jora ("Piata Financiară"), la categoria presa scrisă şi Mihaela Cărbunaru (ProTV), la categoria televiziune, au fost desemnaţi câştigători, la nivel naţional, ai Premiului pentru Jurnalism al Parlamentului European 2009.
 (17/08/2009)
Datorită faptului că din 1 iulie Suedia deţine Preşedinţia Uniunii Europene, am decis să întrebăm câţiva deputaţi suedezi din diferite partide politice care sunt aşteptările lor pentru următoarele şase luni.
Ajungeţi la aeroport, gata să luaţi avionul, dar, înainte de decolare, aflaţi că zborul a fost rezervat peste limita locurilor şi că nu mai există alte zboruri spre destinaţia dumneavoastră finală. Acum, când transportul aerian este atât de popular, merită să ştim ce garanţii ne oferă biletele pe care le cumpărăm.
Castraveţii şi morcovii curbaţi nu vor mai fi supuşi normelor specifice de comercializare şi vor reveni pe tarabe. Din 1 iulie 2009, Uniunea Europeană a recurs la forme şi dimensiuni democratice pentru legumele şi fructele comercializate şi a înlăturat standardele specifice pentru 26 de tipuri de fructe şi legume.
 (09/07/2009)
Din 1 iulie, Suedia deţine Preşedinţia Uniunii Europene (pentru a doua oară). Miniştrii suedezi vor lucra în următoarele luni în strânsă legătură cu principalele instituţiile ale UE, în special cu Parlamentul European şi Comisia Europeană. Pe 15 iulie, în cadrul sesiunii de la Strasbourg, prim ministrul Suediei, Fredrik Reinfeldt, va vorbi deputaţilor europeni despre priorităţile Preşedinţiei suedeze pentru următoarele şase luni.
 (10/07/2009)
Deputaţi europeni aleşi în iunie 2009 vor beneficia de un nou statut parlamentar care va intra în vigoare odată cu noul Parlament. Dacă înainte existau diferenţe în funcţie de ţara de origine şi de legile naţionale, noua legislaţie prevede un statut unic pentru toţi deputaţii şi în ceea ce priveşte salariile, pensiile şi asigurarea de sănătate. De asemenea, vor fi puse în vigoare noi norme privind condiţiile de muncă şi remunerarea asistenţilor parlamentari.
Iunie
 (30/06/2009)
Noii deputaţi europeni, ce au fost aleşi în iunie 2009 pentru cinci ani, se vor reuni pentru prima dată în plen la Strasbourg între 14 şi 16 iulie. 350 de eurodeputaţi sunt aleşi pentru prima dată la Parlamentul European, cea mai mare proporţie de deputaţi noi faţă de cei realeşi înregistrându-se în Lituania (75%).
 (30/06/2009)
Când pleacă în vacanţă, mulţi oameni verifică restaurantele, hotelurile şi plajele. Puţini ştiu însă că pot verifica şi calitatea apei de scăldat. În fiecare an, Comisia Europeană informează cetăţenii despre cât de curate sunt apele în Europa. Raportul de anul acesta arată că 96% din apele de coastă şi 92% din râuri şi lacuri sunt conforme cu standardele minime pentru apele de scăldat fixate în 2008.
 (29/06/2009)
Imaginile mulţimilor căţărate pe Zidul Berlinului în 1989 au intrat în istorie. Puţin îşi amintesc însă că prima breşă în Cortina de Fier a fost făcută la graniţa dintre Austria şi Ungaria, în Sopron, în vara anului 1989. La aniversarea acestui eveniment, am pus câtorva deputaţi europeni întrebări despre amintirile lor.
 (26/06/2009)
Noul Parlament încă nu s-a format, dar ordinea de zi a deputaţilor europeni este deja încărcată. Temele sunt fie noi, fie rămase din mandatul trecut. Criza financiară, energia, sănătatea şi comunicarea sunt doar câteva din subiectele pe care le vor aborda eurodeputaţii în următoarele luni.
 (26/06/2009)
Politica parlamentară se exprimă adesea în cifre: număr de voturi pentru, număr de voturi împotrivă... Cifrele sunt importante la Parlamentul European, chiar dacă este vorba despre politică, organizare sau logistică.
 (26/06/2009)
Cei 736 de deputaţi europeni aleşi săptămâna trecută se vor reuni la Strasbourg între 14-16 iulie, în cadrul sesiunii constitutive a Parlamentului European. Noul mandat parlamentar va începe cu alegerea unui nou preşedinte şi a unor noi vicepreşedinţi.
 (25/06/2009)
Cei 736 de deputaţi şi cei 6.000 de funcţionari de la Parlamentul European îşi desfăşoară activitatea în 23 de clădiri în Bruxelles, Luxembourg şi Strasbourg. Munca dintr-o instituţie uriaşă transnaţională mai implică şi numeroase călătorii. Parlamentul European face însă multe eforturi pentru a minimiza impactul negativ al activităţii sale asupra mediului înconjurător.
 (24/06/2009)
În ultimele 10 zile, evenimentele din Teheran au fost în centrul atenţiei întregii lumi. Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă pentru a contesta rezultatele alegerilor, în cadrul celor mai puternice proteste de la căderea şahului în 1979. Occidentul a condamnat folosirea violenţei de către autorităţi şi cenzurarea presei. Preşedintele Parlamentului European, Hans-Gert Pöttering, a spus că "avem obligaţia morală de a nu închide ochii la ce se întâmplă".
Pe 14 iulie, deputaţii europeni îşi vor alege un nou preşedinte, ce va reprezenta Parlamentul pe scena internaţională. Grupurile politice nu au anunţat încă oficial candidaţii pentru preşedinţie, deşi unii candidaţi potenţiali sunt deja cunoscuţi. Între timp, partidele politice dau forma finală grupurilor de la Parlamentul European, în cadrul cărora se reunesc în funcţie de ideologii.
 (18/06/2009)
Ca reacţie la recentele evenimente legate de detenţia şi procesul intentat laureatei premiului Nobel pentru pace şi a premiului Saharov al Parlamentului European din 1990, Aung San Suu Kyi, preşedintele Parlamentului European a făcut următoarea declaraţie:
 (17/06/2009)
Directoratul General Comunicare de la Parlamentul European a lansat o cerere de oferte pentru a identifica proiecte care contribuie la o mai bună înţelegere a rolului Parlamentului European, a funcţionării sale, care încurajează creşterea interesului public şi a participării la procesul decizional şi oferă o platformă pentru cetăţenii interesaţi să dezbată anumite subiecte.
 (17/06/2009)
Ultima ediţie a proiectului "Fotograf pentru o zi la Parlamentul European" s-a încheiat duminică. Dintre fotografiile ilustrând ziua alegerilor în statele UE, am ales fotoreportajul ce prezintă votul din perspectiva unui student Erasmus.
 (17/06/2009)
52.000 de fani pe Facebook, 3.000 de prieteni pe MySpace (printre care Madonna, U2, Michael Jackson), sute de mii de vizite pe YouTube şi şapte agenţi secreţi care şi-au îndeplinit misiunea: acestea sunt doar câteva cifre ilustrând campania electorală pentru alegerile europene. Parlamentul a mai informat cetăţenii despre activitatea sa şi i-a îndemnat pe aceştia să meargă la vot pe Twitter, în 22 de limbi, şi pe Flickr, cu aproape 700 de imagini.
 (16/06/2009)
Din 2007, Parlamentul European a oferit în fiecare an Premiul LUX pentru cinema. Scopul premiului este de a sprijini cinematografia europeană şi de a ajuta diseminarea filmelor europene în întreaga Uniune. 10 filme din Europa au fost selectate deja, rămânând în cursa pentru premiul de anul acesta.
 (16/06/2009)
Descoperiţi filmele candidate la Premiul LUX al Parlamentului European în 2009, citiţi despre noile legi privind ameliorarea eficienţei energetice, aflaţi cum se formează grupurile politice la Parlamentul European, ce face un eurodeputat la începutul mandatului şi cine va face un fotoreportaj la Strasbourg în cadrul proiectului "Fotograf pentru o zi la Parlamentul European": săptămâna aceasta pe site-ul Parlamentului!
Înaintea alegerilor europene, Parlamentul European a desfăşurat o campanie pentru informarea cetăţenilor şi încurajarea acestora să meargă la vot. Alegerile au fost promovate şi pe internet, campania extinzându-se dincolo de site-ul oficial al Parlamentului European, la site-urile de socializare şi televiziunea web. Rezultatul? Interactivitate şi angajament.
Noul Parlament încă nu s-a format, dar ordinea de zi a deputaţilor europeni este deja încărcată. Temele sunt fie noi, fie rămase din mandatul trecut. Criza financiară, energia, sănătatea şi comunicarea sunt doar câteva din subiectele pe care le vor aborda eurodeputaţii în următoarele luni.
Parlamentul European va publica pe site-ul său internet o cerere de oferte pentru a identifica proiecte care contribuie la o mai bună înţelegere a rolului Parlamentului European, a funcţionării sale, care încurajează creşterea interesului public şi a participării la procesul decizional şi oferă o platformă pentru cetăţenii interesaţi să dezbată anumite subiecte. Bugetul general orientativ pentru finanţarea unor astfel de proiecte este de 5.000.000 de euro.
 (11/06/2009)
Anul trecut, Parlamentul European a lansat un nou proiect intitulat "Fotograf pentru o zi la Parlamentul European", care se adresează tuturor fotografilor amatori sau profesionişti, pasionaţi de teme europene actuale.
 (11/06/2009)
Pagina Parlamentului European de pe Facebook, ce reuneşte o comunitate de peste 50.000 de fani, interesaţi sau pasionaţi de Parlamentul Europei, a atras un mare număr de vizitatori în noaptea electorală de pe 7 iunie.
 (26/06/2009)
Cei 736 de deputaţi europeni aleşi săptămâna trecută se vor reuni la Strasbourg între 14-16 iulie, în cadrul sesiunii constitutive a Parlamentului European. Noul mandat parlamentar va începe cu alegerea unui nou preşedinte şi a unor noi vicepreşedinţi.
 (09/06/2009)
În 2009, prezenţa la urne în alegerile europene a fost cu 1,55% mai mică decât în 2004. Cu toate acestea, în unele state, participarea la vot a fost mai bună decât acum cinci ani. În România, 27,4% dintre alegători au venit la vot, faţă de 29,47% în 2007, când au fost aleşi primii deputaţi europeni români.
 (07/12/2010)
Cei mai mari câştigători sunt Partidul Popular European, care va continua să fie cel mai mare grup din Parlament, şi Grupul Socialist, care ocupă locul doi ca număr de deputaţi europeni.
 (03/06/2009)
Suedia, Finlanda şi Estonia au dat startul alegerilor europene prin procedura scrutinului preliminar. Procedura scrutinului preliminar oferă alegătorilor, care nu pot sau nu doresc să voteze în ziua alegerilor, posibilitatea de a vota înaintea acestei date.
Mai
 (28/05/2009)
Deşi europenii aleg un parlament comun, iar deputaţii europeni au acelaşi statut, alegerile în sine sunt organizate de fiecare stat UE după propriile legi şi tradiţii electorale. De aceea, alegerile europene vor avea loc în patru zile diferite:
©Daniel Andrei/www.andreidanielart.blogspot.com
Ediţia de luna trecută a proiectului "Fotograf pentru o zi la Parlamentul European" a avut ca temă "În drum spre vot". Din multele fotografii frumoase primite, a fost aleasă cea intitulată "Schimb între generaţii" a românului Daniel Andrei.
 (28/05/2009)
În continuare vă este prezentată o selecţie a câtorva dintre cele mai importante probleme cu care urmează să se confrunte deputaţii PE aleşi la 4-7 iunie 2009; acestea includ serviciile financiare, politica socială, schimbările climatice, extinderea UE, imigraţia, terorismul, securitatea, agricultura şi, dacă şi atunci când va fi ratificat de către toate statele membre, punerea în aplicare a Tratatului de la Lisabona.
 (28/05/2009)
Înaintea alegerilor europene, Parlamentul European este prezent pe Twitter în 22 de limbi pentru a-i informa pe cetăţeni despre votul din 4-7 iunie 2009.
 (28/05/2009)
Legile adoptate de Parlamentul European au o influenţă reală asupra vieţii de zi cu zi a cetăţenilor europeni. Aceasta se simte uneori direct şi imediat; alteori, regulile europene sunt filtrate prin sistemul legislaţiei naţionale. În toate cazurile însă, Parlamentul European aduce o schimbare.
 (28/05/2009)
Iniţiativa poloneză de tineret "YOUrope needs YOU" a primit primul premiu Charlemagne pentru tineret, la 19 mai, în Aachen.
 (04/03/2009)
În cadrul activităţilor organizate de Serviciul de Presă al Parlamentului European în seara de 7 iunie 2009, când vor fi anunţate primele rezultate ale alegerilor europene, canalul de televiziune prin internet al Parlamentului, EuroparlTV, va transmite o serie de dezbateri şi scurte emisiuni pentru o mai bună informare a publicului cu privire la acest eveniment.
 (04/05/2009)
Cetăţenii europeni par a se mobiliza pentru alegerile europene, conform unui sondaj de opinie TNS, realizat la cererea Parlamentului European. Numărul celor care au declarat că se vor prezenta la urne a crescut faţă de rezultatele sondajelor de opinie precedente, însă există totuşi o anumită incertitudine cu privire la participarea efectivă la vot. Interesul pentru acest tur de scrutin pare a fi mai mare, iar problemele care îi preocupă pe cetăţenii europeni sunt şomajul şi economia.
 (12/05/2009)
Planul european de redresare economică prevede investiţii în valoare de 5 miliarde de euro pentru proiecte de energie, internet în bandă largă şi măsuri destinate dezvoltării rurale. 3.98 miliarde de euro vor fi investite în infrastructura pentru electricitate, gaze naturale, energie eoliană, captarea/stocarea dioxidului de carbon. Parlamentul European sprijină alocarea a 1.02 miliarde de euro pentru proiecte din domeniul dezvoltării rurale.
 (12/05/2009)
Parlamentul un raport privind suspendarea principiului "foloseşte sau pierzi" pentru atribuirea sloturilor orare pe aeroporturile comunitare. Companiile aeriene, afectate de criza economică actuală, vor putea să îşi păstreze sloturile nefolosite şi pentru perioada următoare.
 (08/05/2009)
Relaţiile dintre Parlamentul European şi parlamentele naţionale s-au îmbunătăţit considerabil în ultimii ani. În opinia deputaţilor europeni, toate formele de cooperare interparlamentară ar trebui să accepte două principii de bază: eficienţă sporită şi democratizare parlamentară.
 (08/05/2009)
Noua legislaţie privind cerinţele de capital al instituţiilor financiare are ca obiectiv îmbunătăţirea managementului riscului şi evitarea repetării în viitor a crizei financiare actuale. Raportul elaborat de Othmar Karas (PPE-DE, Austria) amendează directiva privind cerinţele de capital pentru a asigura o mai mare transparenţă şi supraveghere a sistemului financiar.
 (08/05/2009)
În lipsa unei decizii prealabile din partea autorităților judiciare nu se poate impune nici o restricție a drepturilor și libertăților fundamentale ale utilizatorilor finali ai internetului - reiterează Parlamentul European în poziţia sa din prima lectură cu privire la pachetul legislativ Telecom. A existat însă un acord cu Consiliu referitor la aspectele legate de noua infrastructură de comunicaţii, modernizarea spectrului de frecvenţe radio, drepturile consumatorilor şi protecţia vieţii private.
 (07/05/2009)
Orice publicitate care promovează specificaţiile tehnice ale aparatelor frigorifice, maşini de spălat sau cuptoare pentru uz casnic trebuie să indice consumul energetic al produsului. Parlamentul a votat cu privire la schimbarea schemei de etichetare bazată pe clasa de eficienţă energetică de la A++ la G. Aceste clasificări urmează sa fie valabile pentru o perioada cuprinsă între 3 şi cinci ani, iar pragurile de clasificare vor fi revizuite în mod regulat.
 (07/05/2009)
Parlamentul European a adoptat, în primă lectură, un regulament care interzice introducerea pe piaţă a produselor derivate din focă. Noile reglementări vizează produse prelucrate sau neprelucrate, precum carnea, uleiul, grăsimea, organele, pielea sau articole fabricate din piele de focă. Diverse produse farmaceutice conţinând acizi graşi omega-3 sunt de asemenea vizate de noua legislaţie.
 (04/05/2009)
Pe lângă întrebările obişnuite despre data alegerilor europene, cetăţenii europeni s-au arătat foarte interesaţi de eligibilitatea candidaţilor.
 (03/06/2009)
Lista candidaţilor este întocmită şi publicată de autorităţile naţionale electorale conform regulilor şi termenelor limită care variază de la o ţară la alta.
 (05/05/2009)
Parlamentul European se străduieşte să ofere cetăţenilor posibilitatea de a urmări şedinţele plenare, în special prin intermediul internetului. Site-ul Parlamentului oferă publicului mai multe posibilităţi de a urmări în direct dezbaterile în plen de la Strasbourg.
Avanpremiera sesiunii plenare, Strasbourg, 4-7 mai 2009
Punctele esenţiale ale sesiunii
Aprilie
 (29/04/2009)
În perspectiva alegerilor europene din 4-7 iunie, Parlamentul European şi-a creat propriile profile pe site-urile de comunicare socială (Facebook, MySpace and Flickr). Acestea îi vizează în principal pe votanţii tineri, având conţinuturi şi caracteristici specifice. Principalul mesaj îl constituie data alegerilor şi impactul deciziilor Parlamentului în viaţa de zi cu zi a europenilor.
Parlamentul European a votat, la 24 aprilie, raportul elaborat de europarlamentarul Magor Imre Csibi (ALDE, România) cu privire la stabilirea cerinţelor în materie de proiectare ecologică aplicabile produselor cu impact energetic. Parlamentul a solicitat Comisiei Europene să extindă, în 2012, aplicarea cerinţelor de proiectare ecologică la toate produsele. În prezent, cerinţele în acest domeniu se aplică numai produselor consumatoare de energie, precum echipamentele electrice şi electronice.
La 23 aprilie, Comisia şi Consiliul au făcut declaraţii cu privire la situaţia din Republica Moldova, care au fost urmate de o dezbatere parlamentară. Rezoluţia pe aceeaşi temă va fi adoptată în cadrul sesiunii plenare din mai, cel mai probabil joi, 6 mai.
tinerii
În viitor, pacienţilor le va fi mai uşor să obţină asistenţă medicală transfrontalieră, inclusiv o rambursare adecvată a costurilor. Deputaţii europeni solicită şi o mai bună informare a pacienţilor cu privire la drepturile lor atunci când solicită tratament medical în afara statului membru din care provin.
Pentru prima dată, Parlamentul a votat amânarea acordării Consiliului a descărcării de gestiune pentru 2007. Majoritatea deputaţilor europeni (517 pentru, 41 împotrivă şi 21 de abţineri) consideră că o parte semnificativă a cheltuielilor administrative au devenit de fapt operaţionale. În rezoluţia dedicată Comisiei se face referire şi la gestionarea fondurilor europene de către România şi Bulgaria, precum şi la eficacitatea mecanismului de cooperare şi verificare.
Raportul elaborat de Brian Crowley (GUEN, Irlanda) modifică propunerea Comisiei, solicitându-se prelungirea duratei de protecţie a interpreţilor şi a producătorilor de fonograme de la 50 la 70 de ani.
Deputaţii europeni au stabilit drepturile călătorilor din transportul cu autobuzul şi autocarul şi a celor care călătoresc pe mare şi pe căi navigabile interioare, în mod similar cu cele prevăzute în Carta Drepturilor Călătorilor din transportul aerian. Aspectele principale se referă la drepturile călătorilor cu dizabilităţi, compensări pentru pasageri în caz de întârziere sau anulare, răspunderea companiilor în caz de deces şi îmbunătăţirea modului de tratare a plângerilor.
La 23 aprilie, Parlamentul a votat trei rapoarte referitoare la transportul rutier. Unul din aspectele principale se referă la prestarea de servicii de către un transportator într-un stat membru în care nu deţine autorizaţia de funcţionare (cabotaj). În plus, se are în vedere introducerea regulii de 12 zile, potrivit căreia unui şofer de autocar i se va permite să conducă 12 zile consecutive, dacă este vorba doar de o călătorie dus-întors nu mai lungă de 12 zile.
Membrii Parlamentului European au ajuns la un acord în primă lectură cu reprezentanţii Consiliului, astfel încât la 22 aprilie au fost adoptate reguli mai stricte menite să îmbunătăţească transparenţa şi independenţa agenţiilor europene de rating al creditelor. Raportul PE a fost elaborat de Jean-Paul Gauzès (PPE-DE, Franţa).
Deputaţii au adoptat la 22 aprilie, raportul redactat de Silvia-Adriana Ţicău (PSE, România) privind eficientizarea energetică a clădirilor.  Începând cu 31 decembrie 2018, toate clădirile trebuie să producă aceeaşi energie pe care o consumă. Deputaţii europeni solicită prin raportul de modificare a directivei privind eficienţa energetică a clădirilor asigurarea unei mai bune finanţări a sectorului.  
Cabina cetăţeanului
Cabina cetăţeanului
În cadrul campaniei de informare pentru alegerile europene din 7 iunie 2009, în data de 16 aprilie, în incinta Gării de Nord din Bucureşti, a fost instalată o Cabină Multimedia prin intermediul căreia cetăţenii români îşi pot exprima dorinţele pentru Europa, înregistrând mesaje video care vor fi transmise Parlamentului European, pentru a fi analizate şi, în funcţie de oportunitatea şi relevanta lor, pentru a fi date în lucru.
Un nou program comunitar e-government pentru perioada 2010-2015 va facilita interacţiunea electronică transfrontalieră şi transsectorială între administraţiile publice europene, ajutându-le astfel să depăşească barierele care persistă în acest domeniu. În urma acordului la care s-a ajuns cu Consiliul, deputaţii au votat, în primă lectură, raportul cu privire la programul privind soluţiile de interoperabilitate pentru administraţiile publice europene (ISA).
Raportul elaborat de Mairead McGuinness (PPE-DE, Irlanda) prezintă activităţile desfăşurate de Comisia pentru petiţii în anul 2008. România se află pe locul trei în ceea ce priveşte numărul de petiţii primite (207), după Germania (265) şi Spania (226). În 2008 au fost înregistrate 1886 de petiţii, comparativ cu 1506 în 2007. În atenţia Parlamentului European s-a aflat în 2008 şi petiţia legată de protejarea catedralei romano-catolice Sf. Iosif din Bucureşti.
În cadrul dezbaterii măsurilor menite să combată actuala criza financiară, Parlamentului European a adoptat, la 22 aprilie, raportul privind obligaţiile de raportare şi întocmire a documentaţiei necesare în cazul fuziunilor şi divizărilor societăţilor comerciale cu răspundere limitată, raport elaborat de eurodeputata Renate Weber (ALDE, România).
Consumatorii vor fi mai bine informaţi în legătură cu siguranţa, eficienţa din punct de vedere economic şi ecologic a pneurilor mulţumită unei propuneri de regulament care prevede informaţii armonizate referitoare la parametrii pneurilor prin intermediul etichetării.  De menţionat că nu s-a ajuns la un acord cu Consiliul în primă lectură.
Obiectivul revizuirii regulilor Solvency II este de asigura faptul că instituţiile de asigurare dispun de o anumită soliditate din punct de vedere financiar, cu scopul de a proteja  deţinătorilor de poliţe şi de a sigura stabilitatea sistemului financiar. Cadrul actual de reglementare datează de acum 30 de ani, ceea ce a condus la o discrepanţă mare între realitatea industriei de asigurări şi cadrul de reglementare.
Despădurirea este responsabilă de aproape 20% din emisiile de dioxid de carbon, contribuind astfel în mod consistent la schimbările climatice. Între 20 si 40% din producţia globală de lemn pentru industrie provine din surse ilegale. Acestea sunt principalele motive pentru care UE consideră că este necesar să fie aplicate reguli mai stricte pentru a preveni acţiuni ilegale ale operatorilor şi pentru instituirea unor sancţiuni pentru daune economice sau de mediu provocate de aceste acţiuni.
Începând cu această dată, tarifele pentru convorbiri, mesaje şi internet în roaming vor fi reduse ca urmare a modificării legislaţiei UE privind roaming-ul în reţelele publice de telefonie mobilă în interiorul UE. Raportul Parlamentului European a fost elaborat de europarlamentara Adina-Ioana Vălean (ALDE, România).
Parlamentul European a adoptat, în a doua lectură, pachetul legislativ privind piaţa internă de energie electrică şi gaze naturale. În urma compromisului negociat cu preşedinţia cehă a UE, drepturile consumatorilor au fost întărite.
Petrolul reprezintă principala sursă energetică în Europa, iar gradul de dependenţă al statelor membre faţă de importurile de petrol este extrem de ridicat. Raportul PE subliniază necesitatea unei politici europene coerente şi realiste în domeniul energiei, considerând că menţinerea unor stocuri de petrol şi produse petroliere este o chestiune esenţială de securitate naţională şi de interes economic fundamental pentru UE.
Preşedintele Parlamentului European, Hans-Gert Pöttering, a exprimat, în numele Parlamentului European, profunda compasiune cu toate victimele cutremurului şi condoleanţe familiilor  care au avut pierderi de vieţi.
Supravegherea financiară, liberalizarea pieţei energetice şi noile reguli privind costurile apelurilor în regim de roaming sunt doar câteva din subiectele de pe ordinea de zi a Parlamentului European. Reuniţi la Strasbourg, deputaţii europeni vor mai discuta despre drepturile pasagerilor care călătoresc cu autobuzul şi cu vaporul şi extinderea drepturilor de autor în domeniul muzicii de la 50 la 95 de ani.
Martie
 (03/06/2009)
Vice-preşedinţii PE, Alejo Vidal-Quadras şi Mechtild Rothe au reliefat principalele mesaje ale strategiei: Uniunea Europeană va lua decizii politice care vor afecta viaţa de zi cu zi a cetăţenilor europeni iar prin exercitarea votului la alegerile europene aceştia pot influenţa opţiunile politice viitoare.
Press-area
Logo, kits etc....
Primăvara europeană
 (10/03/2009)
Între 25 martie şi 30 iunie 2009, Primăvara Europeană doreşte să lărgească cunoştinţele despre Uniunea Europeană şi despre acţiunile acesteia, având ca obiectiv stimularea unui dialog între elevi, cadre didactice şi actori ai Uniunii Europene privind viziunea lor asupra Europei şi a viitorului acesteia.
 (12/03/2009)
Presiunile asupra solurilor sunt din ce în ce mai mari, acestea fiind supuse secetei, eroziunii, reducerii biodiversităţii, incendiilor, salinizării sau deşertificărilor.
Parlamentul a dezbătut cele trei rapoarte cu privire la progresele înregistrate de Turcia, Croaţia şi Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei în 2008, adoptând trei rezoluţii legate de stadiul negocierilor.
 (07/04/2009)
În urma întrebării orale depuse de Comisia pentru ocuparea forţei de muncă, Parlamentul a adoptat o rezoluţie privind situaţia copiilor migranţilor din UE, care sunt lăsaţi singuri în ţara de origine.
 (12/03/2009)
Piaţa jocurilor video este o piaţă mondială, cu o dezvoltare foarte rapidă şi din ce în ce mai populară în rândul adulţilor. În raportul adoptat pe această temă, deputaţii europeni consideră că sunt necesare o protecţie şi o informare corecte pentru consumatori cu privire la produsele pe care le cumpără şi mai ales la  adecvarea produsului la vârsta utilizatorului. Raportul elaborat de Toine Manders (ALDE Olanda) propune un sistem paneuropean de etichetare şi un control mai strict al accesului la conţinutul jocurilor.
Parlamentul a adoptat reguli comune pentru impunerea taxei de drum asupra vehiculelor grele de transport de mărfuri. Acestea vor trebui să plătească pentru costurile externe, ca de exemplu poluarea aerului, fonică şi congestionarea traficului rutier.
Planurile naţionale de redresare economică ar putea periclita competitivitatea globală a Europei, dacă nu există o coordonare la nivel european. Stimularea economiei precum şi o bună funcţionare a pieţelor financiare sunt esenţiale pentru a proteja securitatea cetăţenilor şi pentru a preveni creşterea şomajului, potrivit raportului Ferreira.
Dezbaterea prioritară din 11 martie s-a axat asupra pregătirii Consiliului European, în special implementarea Strategiei Lisabona.  Declaraţiile Comisiei Europene şi ale Consiliului au fost urmate de dezbaterea a trei rapoarte care se referă la planul european de redresare economică, liniile directoare pentru ocuparea forţei de muncă şi investiţii în economia reală în contextul politicii de coeziune.
Parlamentul European a votat, în a treia lectură, un pachet legislativ constând din 7 rapoarte, cunoscut drept Erika III, care au ca obiectiv îmbunătăţirea siguranţei maritime prin prevenirea accidentelor şi a poluării. Propunerile legislative  încearcă, de asemenea, să îmbunătăţească siguranţa pasagerilor si a echipajelor în faţa riscurilor de accidente.
Parlamentul European a adoptat rezoluţia alternativă la raportul elaborat de Herbert Reul (PPE-DE, Germania) în care sunt enumerate măsurile pentru asigurarea în viitor a aprovizionării cu petrol a UE. Deputaţii solicită exploatarea comercială a resurselor petroliere neconvenţionale, extinderea şi securizarea rutelor de transport şi reducerea consumului de petrol în sectorul transporturilor.
Parlamentul European a adoptat într-un raport detaliat cu privire la situaţia socială a romilor în UE. În raport se subliniază că promovarea incluziunii sociale şi a accesului romilor pe piaţa muncii trebuie să răspundă condiţiei fundamentale prealabile a acordării de drepturi sociale şi politice egale.
Parlamentul European a aprobat primul proiect rectificativ pe 2009, în care se solicită mobilizarea sumei de 11,8 milioane EUR din Fondul de Solidaritate al UE (FSUE), în urma efectelor inundaţiilor care au afectat România în iulie 2008.
 (12/02/2009)
Acest site, dedicat alegerilor europene din iunie 2009, este operaţional din ianuarie până iunie 2009 şi va fi structurat în câteva  secţiuni care îşi propun să informeze cetăţenii europeni şi jurnaliştii care vor urmări alegerile europene din perioada 4 -7 iunie 2009.
 (05/02/2009)
Propunerea de regulament are ca scop simplificarea semnificativă a legislaţiei pentru omologarea de tip în domeniul siguranţei autovehiculelor şi al pneurilor în cadrul unui singur regulament, precum şi îmbunătăţirea performanţei vehiculelor în materie de protecţie a mediului
În conformitate cu principiul subsidiarităţii, pieţele europene ale jocurilor de noroc online sunt reglementate la nivel naţional. Spre deosebire de jocurile de noroc tradiţionale, care dispun de un cadru de reglementare strict, menit să protejeze consumatorii, există o nevoie evidentă de a clarifica cadrul legislativ al jocurilor de noroc online, potrivit raportului elaborat de Christel Schaldemose (PSE, Danemarca).
În raportul elaborat de Jonathan Evans (PPE-DE, Marea Britanie), este analizată politica de concurenţă din Uniunea Europeană în perioada 2006-2007, aşa cum rezultă din rapoartele publicate de Comisia Europeană pe această temă. Deputaţii consideră că politica de concurenţă trebuie consolidată pe piaţa produselor alimentare, unde furnizorii pot face abuz de poziţie dominantă.
Emisiile poluante care provin de la mii de instalaţii industriale din UE trebuie reduse în continuare, dar într-un mod flexibil. Deputaţii susţin propunerea Comisiei de revizuire a regulilor existente, dar au introdus noi prevederi, ca de exemplu o mai mare flexibilitate pentru acordarea permiselor, excepţii pentru instalaţii de mici dimensiuni şi o mai bună informare a publicului larg.
Crearea spaţiului Schengen a presupus o regândire a conceptului de "gestionare integrată a frontierelor" propus de către Consiliul European de la Laeken din 2001.
Punctele esenţiale ale sesiunii plenare - Strasbourg, 9-12 martie 2009
Februarie
Reuniunea parlamentară comună (Bruxelles, 16-17 februarie 2009)

Criza economică şi modalităţi de stimulare a creşterii economice precum şi crearea de noi locuri de muncă se află pe agenda reuniunii parlamentare comune, organizată de Parlamentul European şi Parlamentul Republicii Cehe (Camera Deputaţilor şi Senat).
Puncte esenţiale ale sesiunii
Parlamentul European a votat cu privire la propunerea de regulament privind introducerea pe piaţă şi utilizarea furajelor, prin care se intenţionează o modernizare a cadrului legal al circulaţiei şi etichetării materiilor prime ale furajelor. Potrivit deputaţilor, atât dreptul utilizatorilor la informaţie, cât şi drepturile de proprietate industrială ale industriei au fost salvgardate.
Rolul UE în Kosovo
La un an de la declararea independenţei Kosovo, Parlamentul European a adoptat rezoluţia cu privire la rolul UE în Kosovo, rezoluţie ce a fost adoptată cu 424 voturi pentru, 133 împotrivă şi 24 abţineri. Deputaţii europeni salută desfăşurarea cu succes a misiunii EULEX şi îmbunătăţirea situaţiei de securitate în Kosovo. Dezvoltarea economică şi politică din Kosovo este prin sprijinită prin oferirea unei perspective clare europene.
 (05/02/2009)
Parlamentul European a adoptat, în procedură de consultare, raportul elaborat de Constantin Dumitriu (PPE-DE, România) cu privire la modificarea unui regulament ce se referă la acţiunile de informare şi promovare pentru produsele agricole pe piaţa internă şi în ţările terţe.
 (05/02/2009)
Deputaţii au dezbătut efectele crizei financiare asupra industriei de automobile, după ce Comisia şi Consiliul au făcut declaraţiile aferente. Mulţi deputaţi s-au exprimat pentru sprijinirea industriei auto, inclusiv a producătorilor de componente auto. Situaţia actuală va avea repercusiuni serioase asupra ocupării forţei de muncă, având în vedere că în 2008 au fost vândute cu 8% mai puţine autovehicule comparativ cu 2007.
 (04/02/2009)
Preşedintele palestinian a prezentat repercusiunile "războiului Israelului" asupra populaţiei şi infrastructurii din Fâşia Gaza. El a solicitat comunităţii internaţionale să facă presiuni asupra Israelului în vederea schimbării de abordare, ceea ce ar putea fi în interesul tuturor părţilor implicate în acest conflict.
Deputaţii europeni au vot un pachet de amendamente la directiva privind angajarea de imigranţi ilegali, poziţia formală a Parlamentului urmând a fi adoptată în cadrul următoarei sesiuni plenare de la Bruxelles. Directiva prevede sancţionarea angajatorilor de imigranţi ilegali în timp ce acestora li se vor oferi condiţii legale de muncă. În cazurile cele mai severe deputaţii solicită sancţiuni penale şi responsabilizarea companiilor pentru acţiunile sub-contractorilor.
2050: Viitorul începe azi
Raportul final al comisiei temporare pentru schimbări climatice oferă recomandări pentru viitoarea politică integrată a protecţiei mediului, subliniind importanţa obiectivului de menţinere a creşterii temperaturii medii globale cu 2˚C. Totodată se solicită reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 25-40% până în 2020, respectiv 80%până în 2050 faţă de nivelul din 1990.
În urma dezbaterii pe aceeaşi temă din 3 februarie, care a inclus şi referiri la presupusele activităţi CIA legate de transportul şi detenţia ilegală a unor presupuşi terorişti pe teritoriul unor state europene, Parlamentul European a adoptat o rezoluţie în care se salută decizia preşedintelui Statelor Unite de a închide acest centru de detenţie şi îndeamnă statele membre să coopereze pentru a găsi soluţii şi să fie pregătite să accepte deţinuţi de la Guantánamo în UE.
Poşta cetăţeanului
Unitatea "Poşta cetăţeanului" a fost creata in 1997 cu misiunea de a răspunde solicitărilor cetăţenilor cu referire la toate domeniile de activitate ale Parlamentului European. Unitatea îşi desfǎşoarǎ activitatea in conformitate cu dispoziţiile Tratatului de la Maastricht si, din 2001, cu prevederile Cartei Drepturilor Fundamentale.
Foşti membri în PE
 (04/02/2009)
În cadrul dezbaterii comune, deputaţii europeni au dezbătut închiderea centrului de detenţie Guantanamo şi presupusele activităţi CIA legate de transportul şi detenţia ilegală a unor presupuşi terorişti pe teritoriul unor state europene. Tema principală a fost posibilitatea primirii foştilor deţinuţi de către statele membre. Parlamentul European a solicitat în repetate rânduri închiderea acestui centru de detenţie şi respectarea drepturilor omului.
 (03/02/2009)
Parlamentul European a adoptat raportul elaborat de Anne Laperouze (ALDE, Franţa) cu privire la analiza strategică a situaţiei energetice în UE. Viitoarea politică energetică a UE ar trebui să includă planuri de acţiune în caz de urgenţă, interconexiuni mai bune între statele membre şi noi obiective privind schimbările climatice, inclusiv reducerea cu cel puţin 80% a emisiilor de gaze cu efect de seră.
 (03/02/2009)
Incriminarea manipulării şi acostării copiilor pe internet în scopuri sexuale ("grooming"), clasificarea turismului sexual cu copii drept infracţiune sunt măsurile propuse de deputaţii europeni, precum şi finanţare comunitară pentru programe de prevenire.
Pentru respectarea principiului între generaţii, deputaţii europeni solicită statelor membre să contribuie la îndeplinirea obiectivului cu privire la asigurarea serviciilor publice de îngrijire pentru 90% din copii cu vârsta până la trei ani. Se solicită, de asemenea, îmbunătăţira politicilor de reconciliere a vieţii de familie cu activitatea profesională.
În raportul referitor la spaţiile naturale din Europa se solicită Comisiei Europene să includă conservarea acestora printre priorităţile strategiei privind schimbările climatice. Parlamentul susţine elaborarea unei strategii specifice privind spaţiile naturale din UE, complementară altor instrumente existente deja în acest domeniu, şi subliniază importanţa consolidării reţelei Natura 2000.
 (07/01/2009)
Luni, 10 decembrie 2007, cei 35 de deputaţi români rezultaţi în urma primelor alegeri europene din România şi-au preluat mandatul în Parlamentul European. Ei au fost primiţi de preşedintele Hans-Gert Poettering.
Ianuarie
Puncte esenţiale ale sesiunii plenare - Strasbourg, 2-5 februarie 2009
2009
 (15/01/2009)
Parlamentul European a votat raportul elaborat de Giusto Catania (GUE/NGL, Italia) referitor la situaţia drepturile fundamentale în UE, în perioada 2004-2007, raport ce a fost dezbătut în cadrul sesiunii plenare din decembrie de la Strasbourg.
 (15/01/2009)
Comisia PE solicită mai multă transparenţă şi un acces mai facil al cetăţenilor la documentele instituţiilor europene. Recenta jurisprudenţă a Curţii Europene de Justiţie (cauza Turco) a reliefat că instituţiile democratice au obligaţia de a informa despre activitatea şi deciziile acestora. În acest sens se solicită reuniuni publice ale Consiliului, un act legislativ UE referitor la libertatea de informare, precum şi mai multe informaţii legate de activităţile deputaţilor europeni.
 (15/01/2009)
Parlamentul European a votat cu privire la revizuirea regulamentului adoptat în 2004 care prevede introducerea elementelor biometrice în paşapoarte şi alte documente de călătorie. Principalele modificări aduse actului normativ sunt: copii sub vârsta de 12 ani  sunt exceptaţi de la obligaţia de furnizare a amprentelor digitale şi introducerea principiului o persoană - un paşaport. Raportul PE a fost adoptat cu 594 voturi pentru, 51 împotrivă şi 37 abţineri.
 (15/01/2009)
Parlamentul European a dezbătut situaţia legată de disputa dintre Federaţia Rusă şi Ucraina privind furnizarea cu gaz. Europarlamentarii au arătat   că Rusia şi Ucraina ar trebui să soluţioneze această dispută cât mai rapid. Cetăţenii europeni suferă în urma unui conflict bilateral iar Europa ar trebui să şi intensifice eforturile de diversificare a aprovizionării cu energie.
 (07/01/2009)
Într-o dezbatere care prefigurează adoptarea unei Rezoluţii cruciale cu privire la conflictul israelo-palestinian din Gaza, Membrii Parlamentului European au deplâns situaţia umanitară din Gaza, au cerut încetarea imediata a ostilităţilor împotriva civililor, retragerea trupelor israeliene din Gaza, încetarea atacurilor Hamas cu rachete şi a actelor teroriste, deschiderea punctelor de trecere, ridicarea blocadei şi oprirea traficului ilegal de arme şi muniţie.
În cadrul dezbaterii prioritară din 14 ianuarie 2009, premierul ceh, Mirek Topolanek, a prezentat în faţa Parlamentului European priorităţile preşedinţiei cehe, care se află sub motto-ul "Europa fără frontiere" şi "Economie, Energie şi Europa în lume."
 (14/01/2009)
Parlamentul European a votat, în primă lectură, o nouă directivă care reglementează procedurile  de atribuire a anumitor contracte de achiziţii publice în domeniile apărării şi securităţii. Împreună cu directiva privind transferul produselor din domeniul apărării reprezintă pachetul legislativ menit să conducă la crearea unei pieţe europene pentru produsele din domeniul apărării, ceea ce reprezintă o condiţie de bază pentru promovarea Politicii Europene de Securitate şi Apărare (PESA).
 (07/01/2009)
Punctele esenţiale ale sesiunii plenare - Strasbourg, 12-15 ianuarie 2009
Acces la documente
 (07/01/2009)
quicklinks
Hartă site
 (07/01/2009)
Prima dezbatere pe teme cu adevărat europene în contextul euro-alegerilor a avut loc pe 16 octombrie 2007 la Bruxelles în sediul Parlamentului European.
Programul Preşedintelui
EU RO Caravana
COMUNICAT DE PRESĂ
Vizite de studiu
Vizitele de studiu au ca scop aprofundarea cunoştinţelor cetăţenilor pe subiecte specifice referitoare la Uniunea Europeanǎ, fie prin consultarea documentelor în bibliotecile sau arhivele Parlamentului European, fie prin contactarea deputaţilor europeni sau a funcţionarilor specializaţi pe subiectul care îi interesează.
foto
Concurs That's Europe
 (07/01/2009)